Umbra [partea a II-a]

[partea I o gasiti aici, ca sa intelegeti mai bine]


Discutia imi lasa impresia unei piese de teatru proasta, plictisitoare. In rastimpuri, zgomotul unei sorbituri din ceaiul cald, o respiratie mai adanca, picaturi mai rebele de ploaie pedepsite si rastignite pe fereastra. Doua fotolii, doi oameni, fata in fata.
-Ce cautai in ploaie? ma intreaba, fara nicio introducere.
Ochii mari, caprui deschis, aposi se maresc si se micsoreaza, naucitor, in ritmul glasului, ca si cum ar vorbi cu tot corpul, din suflet, din vene, din centrul creierului, din retina, din unghii. Il privesc, ametita de parfumul lui slab.
-Nu cautam nimic. Tocmai de-aia stateam acolo. Fiindca nu mai caut nimic. Doar astept.
-Ce?
Fiecare sunet care iese din el declanseaza furtuni tulburi si crescande in mine, torente de ganduri si sentimente, de vointe si incercari, de dorinte si vise, de piedici si amintiri. Asteptam, in ploaie, sa se termine. Sa mi se spele pacatele violent, cu ura si tunete, cu durere si frig, sa ma simt curata si noua, sa pot s-o iau de la capat. Simt cum imi curge o lacrima, doar, din ochiul drept. Si stangul? Sterg lacrima, repede, ca el sa n-o vada, dar cu o satisfactie ciudata. Sunt jumatate om, am reactii, acum simt, ma revolt, ma doare. Ma doare...tare. Imi duc mana la piept. De ce nu pot sa plang cu toata fiinta mea, cu tot eu-l meu ranit, murdar de sange inchegat si de lichid seminal strain, vechi, fortat, contaminat genetic. Al lui, el, el. Ganduri, cuvinte, imagini spalacite, alb-negru incep sa mi se agite in cap. Si parca toate rad spre mine, cu dinti mari si ascutiti, gata sa ma muste. Toti isi bat joc de mine.
-Ce? repeta intrebarea.
Tresar. Nu stiu la ce "ce" se refera, am uitat ce m-a intrebat, ce-i spusesem. Cat timp a trecut? Ma uit instinctiv la ceas. E stat. Urasc ceasurile care stau, imi dau senzatia de sfarsit, de moarte a materiei. Imi trec mainile peste ochi.
-Nu pot...
Cuvintele suna infundat, de parca vin din adancurile mele cele mai haotice. Ca un tunet cazut intr-o cana de cafea.
-Vrei sa dormi?
-Vreau. Vrei sa...?
-Sa ce? Sa dorm? O sa dorm.
Oftez. Zambesc. De ce zambesc? Mi-a spus o banalitate. A repetat cuvantul "dorm", de parca apocalipsa isi trimisese mantuitorul sa anunte adormirea eterna a planetei. Tacere. Vreau sa dorm cu tine! Nu-mi aude glasul interior, strivit de imposibilitatea materializarii lui. Micut, inghesuit in inima, ca un ac infipt adanc, dar curat, lipsit de riscul infectiei. Inima mea e ferita de iubire.
Baiatul ma ia de o mana. Ma ajuta sa ma ridic. Isi lipeste obrazul de al meu, dar nu ma ia in brate. Astept sa ma frang la pieptul lui, ca timpul sa se opreasca zambind ingaduitor. De ce nu ma ia? Se misca din stanga in dreapta, incet, imprimandu-mi si mie miscarea nepasatoare, linistitoare. Dansam. N-a fost ca-n filme. Dar mi-a placut. M-am lungit pe patul imens si mi-am cufundat voit capul in perna moale. Miroase a el! descopar fericita, ca un copil ce-l intalneste pe Mos Craciun. Miroase a mare si a dor. Atat de dor. Dor de ceva ce n-a fost si n-o sa fie niciodata, oricat de mult m-as hotari sa-mi zmulg radacinile si sa mi le infig in sufletul lui. Parazitii or sa vina dupa mine si-or sa-l contamineze si pe el. Nu, merita ferita. E-atat de tanar si de frumos. Perfect. Strain perfect!, conchid in minte si inchid ochii. Aproape ca il simt langa mine, aici, in patul in care a dormit cu gura intredeschisa in fiecare noapte, unde a iubit, a posedat, a fost posedat, a visat, a plans. El tot e aici cu mine, spirit imprastiat in cearceafuri si perne.
Pasii se aud prea tare pe parchet. Toata presiunea pe care o simt in mine apasa pe lemnul slabit, injosit. Ii mangai fruntea boltita, inalta si-i indepartez de pe ea bretonul saten. Obrajii lui albi stralucesc in semi-intunericul noptii. Ce buze groase si rotunde, agresiv de tinere si rosii! Deschide ochii mari, caprui. Incet. Geme usor, ca un copil imbufnat! Zambeste. Il trezesc in mijlocul noptii, iar el imi zambeste! Strain perfect! Deschid gura, dar pare amortita, inclestata intr-un refuz infantil. Trebuie.
-Am fost violata!
-Ce? Of, copil! sopteste si imi mangaie parul de pe ceafa. Imi apuca fata si mi-o apropie de-a lui. Isi apropie buzele de gura mea. Suflarea lui e atat de calda, imi patrunde adanc in miez. Inchid ochii. Si savurez sarutul iubirii, eliberarii, perfectiunii, vindecarii.