Seria: Ce iubeste Urzica? [part I]

Cum am cunoscut-o pe ea? Pe hi5. Nu-mi mai amintesc ce mi-a zis cand m-a bagat prima oara in seama, stiu doar ca-mi placeau pozele ei. Si imi placea inocenta care transparea prin sticla rece a aparatului de fotografiat din ochii ei fix intr-ai mei. Ca o legatura de sfoara dura, indestructibila. Parea un copil, de maxim 12 ani, dulce si sincer. Si am iubit-o din prima clipa, i-am iubit zapaceala, nebunia, zambetul mare, nasul rebel de pusti aiurit, felul ei de a se implica in orice, de a incerca sa ma faca sa ma simt bine oricand, sa rad, sa zambesc, sa n-o uit. Apoi mess-ul. Experienta halucinanta, de copil care intalneste alt copil pe terenul de joaca. Si care impart acelasi leagan, deloc deranjati sau incomodati de inghesuiala, ci zambitori, vorbind pe rand, ascultand. Comunicand pe bune, asa cum putini oameni mai fac. Cine se gandea? Invatam in acelasi liceu. Si poate de multe ori am trecut pe langa ea, i-am admirat picioarele subtiri si frumoase sau hainele dragute, poate i-am zambit sau, din contra, am injurat-o in gand fiindca era asa frumoasa. Poate m-a complexat. Poate m-a fascinat. Poate n-am vrut s-o uit, dar am facut-o. Poate m-am gandit ca am putea fi prietene. Cine isi mai aminteste?
Prima intalnire. Pe holurile liceului. A tipat "Tu esti!" si toti se uitau la noi. Si mie imi batea inima. Si ma gandeam doar ca fix in ziua aia m-am gandit sa-mi pun tricoul ala urat si ca imi statea parul aiurea. Parca eram o adolescenta la prima intalnire. Si am rosit, imi simteam obrazii luand foc. Dar zambetul...zambetul ala larg, buzele groase si usor imperfecte, ochii mari. M-au linistit. Ce copila e, am gandit si am plecat. Si in ziua aia m-am gandit doar la cele cateva secunde cat a durat contactul obrajilor si mainilor noastre.
Apoi ziua aceea de iarna! Mergeam preocupata, cu privirea fix inainte, "carandu-mi" cu greutate pardesiul lung si greu. Si dintre toti oamenii care treceau pe langa mine, am zarit un copil alergand. Un copil frumos, imbracat in bleu, machiat cu bleu, cu cercei bleu. Aiurito, cat iti iubesc delfinii! M-a strans tare tare in brate. Si inima mi-a luat-o iarasi razna. Ma intimida familiaritatea ei, afectiunea ei pe care n-o mai intalnisem la nicio alta fiinta. Nu primisem atata iubire de mult timp, atat de "pe fata" impinsa in bratele mele.Copilul ala frumos ma iubea pe mine si stiam ca si eu pot sa o iubesc. Si ningea atat de tare si zapada ne ajungea la genunchi. Apoi parcul...Niciodata nu mi-a aparut atat de primitor, de dragut. Si voiam sa fie plin, sa afisez tuturor ca Ea e cu mine, ma tine de brat si rade impreuna cu mine, in acelasi ritm, doar al nostru, atat de al nostru, prea al nostru. Cred ca fericirea noastra i-a atras pe nebunii aia de care am ras cateva luni bune dupa aceea. Jucatul prin zapada, pozele, ingerasul pe care ea l-a facut in zapada, plimbarile, drumul pana la Aurelia prin fata casei lui Pigi, leaganul...Totul mi s-a parut firesc si drag! Mi-ai fost draga din prima clipa, tu stii? Nimeni pana la ea nu mi-a mai spus "Sa-mi dai bip cand ajungi acasa". Nicio fata nu m-a mai pupat pe gura [afurisito!] pana la tine. Nimeni nu m-a mai facut sa rad fara sa zica nimic. Greselile niciunei alte persoane nu mi-au fost atat de dragi.
Iti multumesc pentru tot. Pentru ca esti, pentru ca ai fost langa mine si m-ai inteles in dezamagirea cu facultatea. Si te iubesc, copila, auzi? Te iubesc!

[stiu sa-mi cer iertare, asa-i?:D]