luni, 31 decembrie 2018

'Pe tine Dumnezeu te lasa in pace, Augustin!'



Poza asta ar trebui sa reprezinte trecerea timpului. O metafora obosita, cliseica, folosita de cand lumea. Cum am facut sa reprezinte trecerea timpului? Pai unu' la mana, locul arata paraginit, asa cum si noi, si orice lucru material si chiar spiritual se degradeaza si paragineaza. Si doi la mana, pentru ca poza e facuta din mers, ca sa reflecte rapiditatea trecerii timpului prin noi. E o metafora. E o poza reusita. Spune multe. Mi s-a parut potrivita pentru aceasta zi a anului. 

In fine, pe mine Dumnezeu m-a lasat in pace, ca pe Augustin, din 'omul care vedea dincolo de chipuri'. Anul asta mi-a adus atat de multe, incat n-am cum sa nu fiu recunoscatoare. Anul asta mi-a adus atat de multe, fireste ca nu materiale, ca nu asa ne masuram fericirea, incat reflectez prin fumul unui Malboro 7 ca am sunt fericita. Multumesc pentru Alexandra, pentru Horia, pentru Mihaita, pentru Piti. Multumesc pentru Grecia, pentru teambuildinguri, pentru acasa. Multumesc pentru Eric Emmanuel Schmitt si Garcia Marquez. Multumesc pentru gasca de iesit, pentru cele 52 de weekenduri nebune, pentru tequila, pentru Kulturhaus, pentru albumul nou de la Twenty One Pilots, pentru orele de dans. Multumesc pentru ca ce am invatat sa simt. 

Sunt lucrurile mici. Pentru care multumesc. Ma inclin. Pentru un 2019 plin de experiente, la fel la 2018. 

vineri, 21 decembrie 2018

Ma uit la poze cu tine si nu te mai vad pe tine. Zambesc.

Ma uit la poze cu tine si nu te mai vad pe tine. Zambesc.

Nu te mai vad pe tine.
Vad un chip pe care il cunosc perfect. Vad trasaturi pe care le-as putea descrie in detalii incredibile in orice secunda, la orice ora, in orice stare mentala as fi. Vad trasaturi pe care le-am privit de mii de ori, in detaliu, pe care le-am facut parte din mine, pe care le stiu mai bine decat pe ale mele.
Dar nu te mai vad pe tine. Zambesc.

Ma uit la pozele cu tine ca la un tablou. Il stiu, ii stiu fiecare linie, fiecare curbura de culoare, fie greseala tehnica, fie intentie artistica - le stiu. Stiu liniile, le pipai, le ating cu varful degetelor si celule epidermei le iau in brate familiar, de parca le-au asteptat toata viata. Asa ma uit eu la pozele cu tine. Le recunosc asa cum animalele stiu - instinctiv - cine le e mama, fara sa aiba vreun proces cognitiv dezvoltat.
Si nu te mai vad pe tine. Zambesc.

Iti stiu chipul si-ti recunosc trairile interioare doar dupa felul in care tii degetele stranse in pumn; iti stiu trairile interioare doar dupa forma buzelor, stranse, asa cum iti strangi tu in tine tot universul ala al tau abstract, superficial; iti stiu trairile interioare dupa felul in care ploapele coboara lenese, alintate, in jos, intr-o poza ce mimeaza melancolia, poate confortul, poate meditatia, dar eu - doar eu - iti stiu trairile interioare. Ma uit la poze cu tine si creierul meu poate construi intr-o milisecunda o intreaga istorie, detaliata, a fiintei tale.
Dar nu, nu te mai vad pe tine. Zambesc.

Zambesc pentru ca nu te mai vad pe tine. Pentru ca esti, in sfarsit, afara. Desi, paradoxal, esti inca inauntru. Dar pentru ca, in sfarsit, ti-am stricat culcusul.

Zambesc pentru ca ma uit la poze cu mine, cu tine, si nu ma mai vad pe mine. Stiu ca sunt eu, imi amintesc fiecare gand si fiecare emotie de atunci, dar nu ma mai vad pe mine. Nu ma mai pot transpune inapoi acolo, in acel tablou cu liniile tremurate, de artist incepator. Ma vad intr-o alta forma de arta acum, o arta superioara picturii. Ma vad personaj literar, complex, bogat, uman, pe care nu-l poti inghesui pe o bucata de hartie si un numar limitat de culori.
Nu ma mai vad pe mine. Zambesc.

Astazi am avut revelatia de care aveam nevoie pentru un reset complet. Pe cat de simpla, arhaica, saracacioasa emotional pare, astazi am avut revelatia de care aveam nevoie. Si nu-mi mai pasa de imagini, castele de nisip, emotii false, mesaje necitite, 'te iubesc'-uri inghesuite intr-un mesaj scris pe furis, promisiuni false si alte arme mortale din arsen...alul tau obosit de diviziune emotionala si suflet in 2D. Am crescut. M-am dezbracat pentru atatia oameni moment, dar doar o data m-am dezbracat de hainele potrivite si in camera potrivita. In capul meu, m-am dezbracat de tine.

Ma uit la poze cu tine si nu te mai vad pe tine. Zambesc.

marți, 11 decembrie 2018

Omul minut II

Anxietate si neputinta.
Franturi de conversatie repetate, care se aud cu ecou cand se lovesc de cutia craniana si se intorc obosite in mecanismul gandirii, cu un scartait metalic.
'De ce nu ma asculti? Nu ma asculti', 'Ba te ascult' si mana aia calda lipita de obraz.
Asta este o epopee a unei iubiri esuate. Cliseu. Dar un cliseu acurat, cinstit, asumat de o minte care poate sa inteleaga prea bine motive, razgaieli si rasfatari emotionale pe un fond de neimplinire, neputinta, incapacitate de a exprima. De fapt, nu neputinta. Refuz. Refuz din teama.
Intr-o zi mi-a zis (si stia bine ce imi spune): 'Daca iti doresti ceva cu adevarat, o sa se intample'. 'O sa se intample?' 'Da' 'Si trebuie doar sa iti doresti tare tare?' 'Da'. Si stiu ca am intrebat prin gesturile si mimica fix ce voiam sa intreb si a raspuns cu un zambet d-ala tamp de-al lui.
Si cand ma joc cu cuvintele, cand ma rasfat dintr-un instinct de animal tanar, cu ultima urma de feminitate ramasa sub stratul asta de femeie puternica, imi intoarce privirea aia. Nimic nu e improvizat. 'Nu mai vrei nimic de la mine? Sigur?' 'Sigur'  Totul e calculat in jocul asta psihologic obscen de cine e mai stapan pe sine.
Mi-am luat in serios motto-ul pe care l-am spus altcuiva altcandva: 'promite-mi ca n-o sa ma iei niciodata in serios'. E mai usor sa te ascunzi dupa o fraza scurta, sacadata, fornaita pe nas aproape intr-o singura respiratie. E mai usor decat sa-ti privesti in ochi anxietatea si neputinta.

vineri, 7 decembrie 2018

Omul minut I

Parca toata viata de acum e o repetitie a ceea ce ai mai simtit si ce ai mai trait. Si totul e o rutina obosita a unor patternuri. Si parca si primele dati is obosite, iti dau aceleasi sentimente obosite ale altor prime dati.
Is obosita.
Primele dati. Primele dati, primele dati erau unice si iti dadeau un val de sentimente si trairi unice, noi, proaspete.
Acum, primele dati is doar ca o regurgitare a ceea ce ai mai trait deja de multe ori.
Adica...
Iti aduci aminte ce ai simtit PRIMA DATA cand l-ai privit pe D? Ce? Ceva ce nu ai mai simtit alte dati cand ai privit prima data alti oameni la fel de speciali? Poate da, poate nu. Dar cert e ca nu-ti aduci aminte.
Daca as avea vreo logica dupa atatea shoturi de tequila si atatea beri, as putea sa definesc dezamagirea de a nu mai sti ce am trait cand l-am privit prima data. Cand m-am uitat direct in ochii lui. Cand i-am mangaiat parul pe sub gluga sa i se aseze. Cand l-am sarutat. Cand mi-am strecurat mainile de frig in mainile lui, in buzunarele lui. Cand i-am facut bup prima data pe nasuc.
Si-apoi, mai stii ce ai simtit prima data cand ti-ai dat seama ca te-ai indragostit de el de mori? Caci stiu, clar stiu momentul cand mi-am dat seama ca m-am indragostit de Adi. Stiu temperatura din camera aia batranicioasa din Drumul Taberei, stiu ca jucam cu mainile, deget pe deget, de jumatate de ora, in liniste, pe inserat. Stiu ca ma uitam la ochii aia si la pielita aia de pe buze si m-am gandit. Ba, il iubesc pe omul asta. Nu-l cunosc decat de cateva saptamani (poate una, poate doua), ba, dar il iubesc de imi bate inima in gat de fiecare data cand ma gandesc la el. Si atunci am spus incet, cu frica aia specifica localizata intre coaste, sub gat, bum bum, 'te iubesc'.
Si acum? Cum a fost acum? 'Dani se linge cu una in Comandante' dupa ce n-ai vrut sa-l pupi ca pleaca si ti-a dat asa un dos de palma peste breton, cu rasul ala de te inmoaie si-ti sparge zidul ala si te lasa vulnerabila si goala de corp in fata lui. Asa a fost.
Ba, omul meu moment s-a transformat in omul meu minut. Ba, nu vreau. Si pe asta il iubesti la fel, ca vezi tu lucruri in el ce nu vad altii, ca l-ai vazut tu vulnerabil. Ca, ba, te-ai uitat in ochii lui juma' de ora fara sa scoti cuvinte pe gura, dar cate i-ai zis. Si cate ti-a zis.
Dar nu stii daca asta e prima oara cand ai stiut ca te-ai indragostit de el. Nu stii cand a fost prima seara cand l-ai visat, cand ai adormit gandindu-te la el. Ca simti asa ca proasta altfel decat alta lume, simti mai mult si ascunzi in tine, sub straturi de sarcasm si zambete crucise schimbate cu blondul ala cu coada de cateva saptamani incoace in Kultur.
Mai stii prima data cand a intrat in camera si nu v-ati salutat ca lui ii era rusine ca a venit asa si tu erai dezamagita si te-ai gandit clar, clar eu m-am indr.... Si ti s-a infipt in gat ca un os de peste cuvantul ala dureros, cuvantul ala care ti-a adus singuratate si dor de mori.
Mai stii prima data cand te-ai uitat la el? Cand l-ai luat la cunostinta ca gen e un om cu un ras dumnezeiesc aici pe planeta asta la juma' de metru de mine si eu vreau sa aud rasul ala doar pentru mine cand zice 'hai vino mai incoace sa-ti spun' prostiile lui.
Is obosita.
Primele mele dati cu omul moment le-am pus deoparte, in capitolul cu oamenii moment. Caci nu m-am gandit ca-s atat de proasta sa trag de un moment si sa-l fac minut. Caci nu m-am gandit ca intr-o dimineata geroasa de decembrie, culmea, 8 decembrie, eu o sa fiu beata si ciufuta de dosul ala de palma peste breton si de acel 'spunee' cu doi de e, si-o sa ma intreb numai atat. Mai stii cand l-ai privit prima data pe D?
Nu mai stiu.

sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Omul moment IV

Fraza asta explica atat de bine oamenii mei moment.

duminică, 18 noiembrie 2018

Omul moment III

'Why do I keep adding numbers?'.
Nu e primul lucru pe care vrei sa il auzi cand te trezesti.
Te gandesti 'are o criza?'. Acum? De fata de cu tine? You did not sign up for this.

Te uiti dupa haine si iti aprinzi o tigara. Habai nu ai ce s-a intamplat aseara. Cate shoturi de tequila? Cate pahare de vodka cu portocale? Cate beri? Cate ore de dans? Si cate priviri?
Cate priviri? Just the one.

E si mai ciudat ca il cunosti. Si nu e deloc asa cum il credeai. Superficial, relaxat, increzator. E dulce si sufera. Vrea lucruri pe care tot el insusi le respinge. He craves love and he gets one night stands. Nu stii cum sa gestionezi discutia, asa ca te prefaci ca totul e normal. E normal. Luni o sa ne vedem si 'n-o sa ma pot abtine sa nu rad cand te vad. Oricum rad mereu cand te vad'.

Ti-e teama sa te gandesti ce crede despre tine. Nu te gandesti. Nu e prima data cand te prefaci ca nu-ti pasa.

Stam de vorba doua ore si te saruta pe frunte. De multe ori, mereu pe frunte. Ce inseamna asta?

Il intrebi de cicatrici. Te prefaci interesata de cicatricea aia in forma de inima, doar ca sa te holbezi la buzele lui. Isi da seama? Isi da. E mai destept decat pare. E foarte destept. Citeste Dostoievsky. Si buzele alea sunt perfecte, atat de mari si pline si roz, cu pielea de pe ele fina, intinsa, fara nicio cuta sau urma de timp. Fara urme de 'numere'.

Ne plangem mereu ca viata e nedreapta, ca nu primim ce meritam. Dar avem vreodata curajul sa recunoastem cand primim ceva ce nu meritam? Ceva ce e prea bun pentru noi? Ca nu meriti sarutul ala atat de sincer pe frunte? Ca nu meriti sa se alinte asa? Ca nu meriti sa rada mereu cand te vede? Ca nu meriti imbratisarile zilnice? Ca nu meriti cand te tine de mana? Ca nu meriti sa iti scrie la 4 dimineata? Nu meriti. Recunoaste.

Fuck, and I don't remember what happened last night.

joi, 15 noiembrie 2018



Imbratisare laterala, 100% contact, capul ala frumos pe capul meu, cu o usoara presiune. Hanorace asortate. D.

Vreau sa nu uit imbratisarea asta. Daca as gasi un cuvant care sa imi aduca aminte peste ani de imbratisarea aia, aia intre milioane de imbratisari primite.

Oh, I know. Christmas.


marți, 16 octombrie 2018

Alti pereti, aceleasi tablouri.
Doar ca tabloul este al meu.

Frumos simbol. Frumoase simboluri iti ofera viata.

miercuri, 12 septembrie 2018

As mai scrie un pic

As mai scrie un pic, daca n-as avea sufletul gol.
Si as mai scrie un pic, daca nu ar fi scris Makine Jurnalul francez si nu ar fi scris deja tot ce as putea eu sa scriu.
Si tot as mai scrie. As mai scrie un pic pe un colt de strada, cu un ruj roz pal, cu genunchii sfasiati si cu zambetul de nailon.
Si tot as mai scrie un pic, daca n-ar fi doispe noaptea si nu mi-ar fi sete. Si nu mi-ar fi dor. Si as fi treaza si lucida.
Si as mai scrie un pic, cu mainile in buzunare, cu hanoracul visiniu pe mine, cu ochii inchisi. As scrie in capul meu, pe o gresie sparta pe la colturi, as scrie tot ce n-am scris cand mi-era sufletul plin.
As lua cioburile de pe jos, de unde mi s-a spart zambetul, si as scrijeli pe argila moale ca un morman de imbratisari, as scrijeli momente, atingeri si priviri apoase, de seara de iarna.
Si dupa aia nu m-as opri. As mai scrie un pic. As lasa in lumea asta dovezi a tot ce am fost, pentru cand n-o sa mai fiu si tu o sa stii exact la ce seara de iarna si hanorac m-am referit. Si doar tu.
Si as mai scrie un pic inainte sa ma duc, inainte sa inchid ochii. Ti-as mai scrie un pic, ti-as mai lasa bucati din mine, alaturi de epiderme si fire de par, sa le iei in brate cand n-o sa mai fiu.
Si chiar de mi-e somn, tot as mai scrie un pic. As scrie tot ce curge prin vene acum, cand tot ce sunt e o fusta portocalie si un vin fiert si o ploaie de ne-a gonit in casa. As scrie gandindu-ma la...la nimic.
As mai scrie doar un pic, as scrie notele de la melodia aia. Si as desena o pisica langa.
As mai scrie
As mai scrie
As mai scrie un pic...

Pic

Pic

Pic

Ploua?

joi, 23 august 2018

Cand o sa asculti 'shake me down', o sa stiu ca te gandesti la mine.

marți, 21 august 2018

Random thoughts V (cred)

Gandeste-te pentru o secunda la asta.
Cand vinzi imagini goale, iti vor cadea toate, gramada, in cap.
Cand alergi himere, fantome lasate in urma de alti oameni...
Cand...cand in fine iti creezi un univers imaginar cu printi si printese...
Cand dai lectii de morala si shituri unor oameni care ti-au construit si daramat in acelasi timp tie castelul de nisip...
Cand vrei sa fii peste tot...cand in fine stii ca imaginea mea n-o sa dispara niciodata de acolo si te chinui si faci tot ce poti si-ti lasi viata si prieteni ca sa arati ca tot ce poti e mult si...
Cand...cand ti-e frica de te caci pe tine ca o sa se termine si in acelasi timp e dureros, te roade, te umple de furie ca tu nici macar n-ai avut parte de ceva intreg, compact, a fost in pieces...little pieces...ce-a mai ramas dupa ce am luat eu tot; am luat tot calabalacul cand am plecat, am luat toate lucrurile frumoase, toate operele de arta si mi le-am pus frumos in minte, mi-am decorat o camera pe care oricum o tin incuiata mereu si mori de ciuda ca nu ti-am lasat nimic...
Cand stii ca oricum ce pretuiesti tu cu pretul vietii n-a fost destul de bun pentru mine si am lasat in urma o ruina...
Cand te joci cu jucaria stricata a altui copil...ce trist
Cand pozezi in siguranta dar vibrezi ciuda, ura si frica prin toti porii acneici ai pielii tale neingrijite...
Oh
Cand vinzi imagini goale, iti vor cadea toate, gramada, in cap.
Gandeste-te pentru o secunda la asta.

Let this be our song, he said.

Scriu asta aici ca sa nu te uit.
Nu imi gasesc cuvintele sa scriu despre tine, nu s-au inventat inca in nicio limba combinatiile de sunete potrivite sa descrie cine esti tu pentru mine.
Barba de dac si ochi de un pamant umed, dimineata, vara, dupa ploaie, in padure. Intre frunze cazute si ramuri subtiri si firave, intre urme de cerbi si pasi stersi de oameni mici si slabi. Acolo is ochii tai.
Vocea cuminte, de om bun la suflet, desi oh stiu prea bine ca nu esti. Voce de citit poezii, langa in pahar de vin, cum mi-ai zis tu pe fundal de metrou gresit.
Pe Venus la tine eram doar noi doi si eu eram legata. Ce prost. Ce parca ai putea vreodata sa ma legi tu pe mine, cu bratele alea firave de pianist al aromelor, cu pisica aia cheala tatuata agresiv pe dosul palmei.
Pe Venus la mine eram noi si mai multa lume si eu ti-am spus 'de-asta te iube...' si mi s-au infipt cuvintele in gat ca un os de peste. Cum sa spun asta? Cand eu n-am spus asta decat o data, pe intuneric, unei maini care imi mangaia degetul arator, cetos, de jumatate de ora? Si tu mi-ai spus 'vezi, tu pui prea multe ziduri intre noi' si eu nu ti-am spus dar m-am gandit 'ce prost esti, cate ziduri am daramat pentru tine si cati pereti am zgariat pana la temelie cu unghiile goale, vinetii', dar nu ti-am spus, doar am zambit. Cum sa spun asta? Cand eu n-am mai spus asta decat o data, cu fundul pe parchetul rece si sufletul in buzunarul altcuiva, in avion, in drum spre alt cer si alte ploi si alte pisici.
In gand la mine, in gand la tine, inima bate intre paranteze rotunde. Zboara tot insectarul din clasa a 6-a in stomacurile noastre goale doar cand te aud si ma auzi si imi spui 'de ce tipi?' si spun 'nu tip, doar am emotii ca te aud'.
'N-am simtit niciodata asta', mint. 'Nici eu', minti. Si intre paranteze rotunde alearga fantome de iubiri neimplinite, singuratate si strans din umeri.
Ah, ce-mi faci tu mie, cu vocea aia firava de om bolnav sau poate doar obosit. Cu bidimensionalitatea asta dureroasa a...a tot. Cu parantezele tale rotunde si mesajele de dimineata. Cu fluturi si tot regnul animal in capul meu. Cu 'viata e frumoasa si dupa...', 'si dupa...?', 'stii tu!'.
Normal ca stii.
Vezi, n-am cuvinte sa scriu despre tine.

luni, 20 august 2018

Omul moment II

Omul moment apare de nicaieri si nu sta.
Vine cu ochi caprui si zambet turtit, botos, de copil razgaiat.
Vine inalt, cu un ras din alta lume si un corp perfect.
Vine cu aiureala din gesturi si mainile dure, muncite si brate perfecte si bronzate.
Vine cu parul lung cazand abstract pe spatele tau gol.
Vine cu vin si un pachet de tigari si pisicile tale il plac.
Vine cu un tricou frumos si tatuaje pe coate.
Vine cu vodka cu suc de fructe de padure si o muzica stupida, abstracta.
Vine c-o barba de dac si fiare in urechi.
Vine c-o supa crema de legume.

Vine si nu sta. Uneori vine iar, alteori doar o data. Asa e omul moment, nu sta in momentul tau mai mult de un moment. Ca si viata ta si ce simti si ce gandesti - doar un moment intr-o lume grabita, seaca, saracita de momente.

Vine si iti arata ca viata e mai mult decat o inima franta si un vis urat. Vine si iti tine de urat un moment in momentul tau, un moment mai mult decat deloc.

Vine si te invata sa uiti, sa nu mai crezi, sa nu mai speri ca oamenii sunt mai mult de un moment in viata ta.

Omul meu moment, format din multe momente cu multi oameni moment, vine si nu mai sta decat cate un moment pe moment, fara sa grabesca timpul, fara sa-l prostitueze pe niste abstracte concepte sociale inventate sa ne faca sa credem in 'pentru tot restul vietii' si 'mereu' si 'niciodata'.

Am invatat sa iubesc toti oamenii mei moment, cu brate bronzate si tatuaje pe coate, cu ochi frumosi si zambete de luni si semne pe gat.

Sevraj

Sevraj.
Nu e ca nu mai vorbim, ca oricum nu mai vorbim de mult. Sau poate nu ne-am vorbit niciodata.
Nu e ca nu-ti mai vad ochii de un cer naucitor, usor strabisti si aroganti, ca oricum nu am vazut in ei prea multe. Sau poate n-am vazut niciodata nimic.
Nu e ca nu pot sa te mai strang in brate, sa ma ascund sub tine, in noptile noastre geroase de iarna, cu ploi si ninsori si 'niste domni si fii' si vin fiert, ca oricum ai fost un trup gol de suflet langa mine. Sau poate nu ai fost deloc.
Nu e ca nu mai pot sa-ti aud vocea graseiata, cu un aer usor goesc, ca oricum nu spuneai prea multe. Sau poate nu mi-ai spus nimic nicicand.
Nu e ca nu mai pot sa-ti simt mirosul ala atat de specific, a lenor si tinerete ruinata, arsa intre foite si cearceafuri sifonate, ca oricum nu ti-am mirosit nicicand sufletul.
Nu e ca nu mai esti al meu, ca oricum nu ai fost, evident, nicicand al meu.

E un sevraj de a te sti bine. Fericit. Alintat. De a stii ca, sub acelasi cer ca mine, zambesti. Ca, sub aceeasi ploaie, nu te mai gandesti la mine.

Sevraj de fericirea pe care nu ti-am dat-o niciodata.

Sevraj de ce am iubit, naiv, imaginar la tine.

Sevraj de sarut de cozonac si microbuz.

Sevraj de lacrimi false, rimel pe hanorac si cheia rasucindu-se pentru ultima data, agresiv, neiertator in usa. Si plansul imfundat de pe scari.

Sevraj de nimicuri, de supa la plic ascunsa inocent intre foile 'maestrului si margaretei', cartea noastra.

Sevraj de 'long gone day' cu o singura manusa pe mana.

Sevraj de ursi si maimute.

Sevraj de imagini tinute cu grija la naftalina. Sevraj de a te iubi. Sevraj de tinerete proaspata, cu inimi nefrante, cu mult curaj si un inel de bere. Sevraj de filme proaste.


Respir. Adanc. Ma scutur pe interior. Nu ai mai ramas. Deloc. In mine.

Arhivă blog