a. "You there?"; "Yup ^.^""; "Pot sa te sun 20 de secunde?"; "D is calling you".
b. "Pe ce parte am dintele ala stramb?" ; "Stanga! Stanga!"
c. "Love you", "...", "Stiu. The eyes, chico, they never lie!"
d. "Trebuie sa-ti povestesc ce am facut azi. Am ras toata ziua"
You in my life is like sippin' on straight chlorine!
#smolbean #turtlenecks #vreauoportocala #omulminutIII
vineri, 25 ianuarie 2019
luni, 14 ianuarie 2019
Random thoughts VI
Doua idei care ma obsedeaza sistematic. Doua idei care imi inflameaza procesele mentale. Doua idei care imi fac creierul sa arda, sa doara.
Doua idei de imprumut.
Am citit recent in Garcia Marquez o idee care mi-a facut inima sa sara peste cateva batai. Mi-a trimis-o direct in gat, intr-un reflex de regurgitare a sistemului sangvin. Ciudat, nu? Unul dintre personaje povestea despre bunica lui care ardea de nerabdare sa moara. Contrar tuturor oamenilor care sunt pe punctul de a muri si care se agata cu dintii de viata, ca fiind singurul lucru palpabil, cunoscut, bunica era nerabdatoare, fremata de curiozitate sa vada ce e dincolo.
Ce paradox obscen al vietii - sa-ti traiesti toti anii fara sa stii ce urmeaza dupa. Si daca, poate, curiozitatea stiintifica invinge in tine si vrei sa vezi ce e dincolo, risti sa pierzi tot ce ai cu adevarat.
Si te face sa te intrebi ce spune frica sau, din contra, nerabdarea de moarte despre tine, despre noi?
Azi-noapte am avut o insomnie. Nimic ciudat, avand in vedere ca am baut cafea pana la 12 noaptea. Dar in insomnia asta am avut un cosmar; un vis; poate chiar ceva mai mult decat un vis. Eram altcineva si capatasem halci intregi de ganduri care nu-mi apartin. Eram intr-un tribunal inconjurata de 37 de oameni care ma judecau; ma judecau pentru ca omorasem 37 de oameni. Toate procesele mele se invarteau in jurul ideii de 37. Si in jurul ideii ca omorasem oameni si clar trebuia sa platesc, dar nu ma simteam vinovata, de parca a trebuit s-o fac. Bucati intregi de ganduri imi curgeau prin minte, argumentari, ipoteze, filozofii morale etc. - dar nu-mi apartineau, desi eram aproape treaza. Si chiar daca ar fi fost un simplu vis, ar fi trebuit sa ma recunosc pe mine acolo, in capul meu, cand gandeam in vis. Dar nu.
Si asta ma face sa ma intreb insomniile cui le traim cand nu putem sa dormim? Insomniile cui?
Doua idei de imprumut.
Am citit recent in Garcia Marquez o idee care mi-a facut inima sa sara peste cateva batai. Mi-a trimis-o direct in gat, intr-un reflex de regurgitare a sistemului sangvin. Ciudat, nu? Unul dintre personaje povestea despre bunica lui care ardea de nerabdare sa moara. Contrar tuturor oamenilor care sunt pe punctul de a muri si care se agata cu dintii de viata, ca fiind singurul lucru palpabil, cunoscut, bunica era nerabdatoare, fremata de curiozitate sa vada ce e dincolo.
Ce paradox obscen al vietii - sa-ti traiesti toti anii fara sa stii ce urmeaza dupa. Si daca, poate, curiozitatea stiintifica invinge in tine si vrei sa vezi ce e dincolo, risti sa pierzi tot ce ai cu adevarat.
Si te face sa te intrebi ce spune frica sau, din contra, nerabdarea de moarte despre tine, despre noi?
Azi-noapte am avut o insomnie. Nimic ciudat, avand in vedere ca am baut cafea pana la 12 noaptea. Dar in insomnia asta am avut un cosmar; un vis; poate chiar ceva mai mult decat un vis. Eram altcineva si capatasem halci intregi de ganduri care nu-mi apartin. Eram intr-un tribunal inconjurata de 37 de oameni care ma judecau; ma judecau pentru ca omorasem 37 de oameni. Toate procesele mele se invarteau in jurul ideii de 37. Si in jurul ideii ca omorasem oameni si clar trebuia sa platesc, dar nu ma simteam vinovata, de parca a trebuit s-o fac. Bucati intregi de ganduri imi curgeau prin minte, argumentari, ipoteze, filozofii morale etc. - dar nu-mi apartineau, desi eram aproape treaza. Si chiar daca ar fi fost un simplu vis, ar fi trebuit sa ma recunosc pe mine acolo, in capul meu, cand gandeam in vis. Dar nu.
Si asta ma face sa ma intreb insomniile cui le traim cand nu putem sa dormim? Insomniile cui?
duminică, 13 ianuarie 2019
Dumnezeu nu uita si nu iarta
Legile fizicii.
Karma.
Echilibrul din Univers.
Un Iisus sacrificat pe cruce.
Frumosul din oameni.
Natura, animalele, insectele, fiintele vii.
Aerul fara de care nu putem trai, pentru ca asa s-au asezat lucrurile in noi.
In orice definitie a Dumnezeului pe care o avem, fiecare dintre noi, intim, Dumnezeu nu uita si nu iarta. Si aseaza lucrurile cu un rost, chiar daca rostul asta este pur hazard, pura inlatuire de cauze si efecte, fara o filozofie anume a moralei.
Cunosti pe cineva, iubesti pe cineva, pierzi pe cineva. Acesta este ciclul complet al relatiilor umane, intr-o formula matematica atat de simpla, incat iti vine sa-ti dai pumni in cap gandindu-te la cat timp ai pierdut incercand sa intelegi fapte, motive. Nu.
Esti un om bun, faci lucruri bune, ti se intampla mizerii, pentru ca undeva in Univers, in exact acelasi moment, un dobitoc ca tine se gandeste sa faca lucruri bune altei persoane, nu tie, si atunci echilibrul trebuie mentinut prin mizerii care ti se intampla tie. Aceasta este formula simpla a cazualitatii. Sunt razboaie in Siria, pentru ca noi sa avem Iphone X. Atat de simpla, incat iti vine sa-ti dai pumni in cap gandindu-te la cat timp ai pierdut incercand sa intelegi ce ai gresit. Nu.
Iti pierzi cainele pe strada si nu-l mai gasesti niciodata; ajunge la adapost si in 14 zile este omorat, pentru ca nimeni nu l-a vrut, desi tu il cauti disperat, imparti pliante, pui afise, dai share-uri pe Facebook. Cainele tau este omorat, pentru ca undeva in univers, in exact acelasi moment, sunt oameni care mor de foame, fara acces la apa potabila pe o raza de zeci de kilometri, si tu trebuie sa-ti inveti lectia. Dar nu e nicio lectie. Nu.
Hazardul isi are rostul lui in echilibrul din Univers. Razboaiele, molimele, copiii cu handicap, foamea. E felul Universului de a-si da un refresh. Pentru ca Dumnezeu nu uita si nu iarta.
Karma.
Echilibrul din Univers.
Un Iisus sacrificat pe cruce.
Frumosul din oameni.
Natura, animalele, insectele, fiintele vii.
Aerul fara de care nu putem trai, pentru ca asa s-au asezat lucrurile in noi.
In orice definitie a Dumnezeului pe care o avem, fiecare dintre noi, intim, Dumnezeu nu uita si nu iarta. Si aseaza lucrurile cu un rost, chiar daca rostul asta este pur hazard, pura inlatuire de cauze si efecte, fara o filozofie anume a moralei.
Cunosti pe cineva, iubesti pe cineva, pierzi pe cineva. Acesta este ciclul complet al relatiilor umane, intr-o formula matematica atat de simpla, incat iti vine sa-ti dai pumni in cap gandindu-te la cat timp ai pierdut incercand sa intelegi fapte, motive. Nu.
Esti un om bun, faci lucruri bune, ti se intampla mizerii, pentru ca undeva in Univers, in exact acelasi moment, un dobitoc ca tine se gandeste sa faca lucruri bune altei persoane, nu tie, si atunci echilibrul trebuie mentinut prin mizerii care ti se intampla tie. Aceasta este formula simpla a cazualitatii. Sunt razboaie in Siria, pentru ca noi sa avem Iphone X. Atat de simpla, incat iti vine sa-ti dai pumni in cap gandindu-te la cat timp ai pierdut incercand sa intelegi ce ai gresit. Nu.
Iti pierzi cainele pe strada si nu-l mai gasesti niciodata; ajunge la adapost si in 14 zile este omorat, pentru ca nimeni nu l-a vrut, desi tu il cauti disperat, imparti pliante, pui afise, dai share-uri pe Facebook. Cainele tau este omorat, pentru ca undeva in univers, in exact acelasi moment, sunt oameni care mor de foame, fara acces la apa potabila pe o raza de zeci de kilometri, si tu trebuie sa-ti inveti lectia. Dar nu e nicio lectie. Nu.
Hazardul isi are rostul lui in echilibrul din Univers. Razboaiele, molimele, copiii cu handicap, foamea. E felul Universului de a-si da un refresh. Pentru ca Dumnezeu nu uita si nu iarta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)