25

25 de ani.
Vârsta la care părinții se așteaptă să ai studiile terminate, un job foarte bine plătit, rate la bancă pentru casă și un inel pe deget. Legit.

25 de ani.
Vârsta la care nu mai judeci oamenii.
La care faci ce simți, când simți și cum simți.
Vârsta la care începi să te iubești pe tine mai mult decât pe alții, dacă n-o făceai înainte.
Vârsta la care nu mai ții oameni toxici și inutili în viața ta.
Vârsta la care ciudat poate fi cel mai bun lucru.
Vârsta la care înveți să apreciezi timpul altfel.
Vârsta la care îți dai seama că iubirea e overrated și că nimic din ce visai la 20 nu e adevărat. Nu există bărbatul perfect și relația perfectă. Nu există loialitate, încredere și te iubesc doar pe tine. Există mereu vor fi altele mai tinere, mai frumoase și mai puțin fucked up decât tine pe care el le va alege. Mereu va exista cineva care îi va face inima să bată mai tare decât tine. Îl va face să râdă mai tare decât tine. Îl va face mai fericit. Și el nu se întoarce mereu la tine. Ci va rămâne în urmă.
Vârsta la care îți dai seama că ai nevoie de oameni mișto în viața ta, prieteni care să te facă să râzi, să te distrezi, să te simți important.
Vârsta la care nu te mai minți pe tine și nici pe cei din jur.
Vârsta la care numărul de prieteni și de likeuri de pe Facebook e irelevant.
Vârsta la care să-ți iei un animal de companie și să-ți dai seama că uneori e mai important decât toți oamenii din viața ta.
Vârsta la care nu mai contează ce muzică asculți, cum te îmbraci și ce IQ ai. Ci doar cum îi faci pe alții să se simtă.
Vârsta la care triezi amintirile și îți dai seama că nu ai nimic ce ai schimba.
Vârsta la care nu contează să ai o casă sau o relație fericită, ci să dormi bine noaptea.
Vârsta la care înțelegi ce vrei cu adevărat și te apuci să lupți pentru lucrul acela, conștiincios, disciplinat.