Urzici moarte (I)

Cea mai nașpa zi din ultimele luni. Am primit atâtea șuturi în boașe câte nu credeam că voi reuși să înghit. mi-am adus aminte că știu să plâng și că-s al dracu de frumoasă când plâng. mi-am adus aminte că atunci când eram mică, îmi provocam plâns numai ca să mă uit la mine în oglindă. și parcă am alte trăsături, ochii mei roșii se micșorează, ca a unui asiatic așa, nasul se înroșește și devin un ren magic, iar buzele îmi cresc de la plâns incredibil de mult - cam cum mă trezesc cu ele după o beție (am niște buze ciudate, care vorbesc fără să se miște).
Mi-am adus aminte cât de tare mă urăsc pentru că sunt în mod eviiident o mizantroapă și că zău dacă-mi place de oamenii din jurul meu. Și nici nu mă străduiesc să mă port cu ei cumva. Mă port așa cum îmi vine și din păcate trebuie multă răbdare ca să mă priceapă cineva.

M-am săturat de șuturi în coaie. În ultima perioadă sunt mult prea multe. Nu le mai pot suporta, o să rămân de tot fără coaie. Ce ar trebui să fac?

Ăsta e unul din momentele alea în viață cânt îți vine să-ți bagi tot în tot ce există în jurul tău și să te duci unde vezi cu ochii.

Mi-am dat seama că nu fac nimic cum trebuie, că am eșuat pe toate planurile - profesional, educațional, social, sentimental. N-am știut decât să ratez și să-mi fac singură rău. Poate folosesc ca amuzament pentru alții, poate există o conspirație la nivel interstelar care vrea să mă facă să-mi urăsc viața. Nici nu mai știu.

Măcar i-am ascultat din nou pe ăștia de la Alternosfera, am băut Stejar și mai ales mi-am revăzut Pisica Mov, pe care sper s-o târăsc și la Blue Nipple Boy.

Mi-e dor de Făt Frumos, care e scump în felul lui și mai ales e frumos - e un om frumos frumos care te umple de frumusețea lui, de privirea lui lunguiață și neagră, de genele lui, de nasul mic și de buzele lui groase și indoite așa arogant și sarcastic, de părul lui ciufulibil și de blugii lui mulați. Te umple de tinerețea și de bunătatea lui. De inocența lui socială - de om care n-a făcut niciodată rău și care a fost mereu sincer.

Momentan, mă duc acasă la mine. Deși nu cred să-mi treacă ceea ce am prea curând - lehamitea de a mai vedea la față ființe umane. Aia am. Scârbă de ele. De toată răutatea și nesimțirea. De lipsa de respect arătată de niște oameni pentru care ai făcut ceva. De egoism. De aroganță. De oameni handicapați social. De nerecunoștință. Lehamite de oameni.

Mulțumesc, muiștilor, pentru că mi-ați distrus universul. Obișnuiam să vă consider prietenii mei. De-acum așteptați-vă să vă consider dușmanii mei și să v-o luați pentru că ați dat dovadă de lipsă de respect. Pentru că, nu avem de ce să mințim, sunt a dracu de răzbunătoare cu oamenii care mă rănesc.

Am prea multe chestii în cap și în suflet acum ca să mă mai pot gândi. Mă sui în primul tren și duceți-vă dracu toți.

Sunt o stupidă

De ce?

Pe lângă multele motive, pentru că am melancolia vârstei. La mine nu funcționează absolut deloc ideea că important e să ai sufletul tânăr și alte bullshituri. Zău că nu.

Ieri, în fața mea, mergea un domn. Un domn cu un mers tare zvelt și viguros. S-a oprit la nenea din colț să cumpere două legăturici de ceapă. A zâmbit cu un zâmbet imens. Și a mers mai departe, fâlfâind sacoșa în aer, așa cum făceam noi când eram mici și ne trimiteau ai noștri după pâine. Avea părul vâlvoi într-un mod foarte rebel - freza lui de agățat gagici în cluburi. Doar că era alb. Complet alb. La fel ca și barba. Hainele lui moderne- o pereche de converși, niște blugi cu turul lăsat , un tricou lălâu - stăteau pe un trup mult mai uscat, prea deshidratat, plin de riduri. Și-atunci am înțeles. Omul ăsta a îmbătrânit atât de repede, încât n-a apucat să-și dea seama. A coborât din pat vlăjgan, a căscat de i-au trosnit fălcile, apoi s-a îmbrăcat. Și-a aruncat hainele cu care fusese îmbrăcat aseară în oraș - voia doar să coboare până jos. Când a urcat în lift, i s-a părut că îl doare spatele. Când a apăsat pe butonul P, a văzut că degetele lui erau uscate și mîinile pline de vene vineții. Când a ieșit din bloc, i s-a părut că-l dor oasele, că obosește după doi pași și că respiră greu. Și tot n-a înțeles. Bărbatul din fața mea, cu mers tare zvelt și viguros, n-a vrut să priceapă că a îmbătrânit dintr-o dată.

Un bătrân, astăzi, în metrou, vorbea singur. Dădea din degete, argumenta și contrargumenta de unul singur. Dar nu vorbea cu voce tare, doar mormăia. Se uita în stânga și-n dreapta, să se asigure că nu-l vede nimeni. Eu îl vedeam. Din dreapta. Și m-am gândit că n-aș vrea totuși să ajung aici. Vreau să mă opresc la a vorbi cu pisicile și cu lucrurile din jurul meu - nu cu mine.

Acum, un tânăr îmi vorbește. Îmi vorbește puțin și prevăzător. Probabil se gândește că cepulameavreaastadelaminebă și are dreptate. Singurul lucru e să mai văd cum e să ai 17 ani, părul blond cu rădăcine șatene și să dai teza mâine. Atâta mai vreau.Aș vrea să existe o modalitate în lumea asta prin care să cunosc mulți liceeni și să mă împrietenesc cu ei. Dar nu există, pentru că eu sunt o nesociabilă și blazată. Și o să îmbătrânesc și eu la fel de repede ca domnul din fața mea cu mersul tare zvelt și viguros și-o să vorbesc singură, fără să apuc să mă mai tund vreodată pentru că nu-mi plac rădăcinile mele.

Sunt stupidă, știu.

Cugetări despre femei - part I

Era cazul să revin cu un post mare, pentru simplul motiv că în ultima perioadă mi-am tot plâns de milă, lucru care mă demoralizează. Ca să mă cheruiesc-up, ce știu eu să fac cel mai bine? Să fac calcule gospodărești, să adun, să scad și să extrag rădăcini pătrate, ajungând cam de fiecare dată la concluzia că nu-mi place nimic în lumea asta. Astăzi vreau să vorbesc despre lucrurile care nu-mi plac la femei. Nu, mai clar spus, despre lucrurile pe care femeile nu se cade să le facă ( a se înțelege, sunt o femeie liberală și nu am prejudecăți, numai că unele lucruri pur și simplu mi se par stupide):

1. Fotbal - nu pot să cred că o ființă umană dotată cu ovare își poate pierde vremea uitându-se la un meci de fotbal (între noi fie vorba, am observat că nici bărbații inteligenți nu o fac). Sau chiar și-așa, să zicem prin absurd că le place să se uite cum aleargă unii după minge și cum ea întîmplător mai intră și în poartă. Dar de ce pentru ce sub ce formă cu ce motiv în lumea asta te-ai duce pe un stadion - e multă agresivitate, multe coji de semințe și multe înjurături. 
2. Tobe - și aș mai include și alte instrumente, dar mă rezum în principiu la cele mari. Pur și simplu femeile nu au forță să facă asta, oricât de amazoane ar fi. În plus, își mai dezvoltă și niște mușchi aiurea la brațe. Dacă tot le plac, ar putea să se rezume la a șterge de praf. Pur și simplu nu (și unde mai pui că unora dintre bărbați li se pare sexi)!
3. Alcool în exces - cu accent pe în exces. Pentru că nu vreau să par ipocrită, și eu beau destul de mult. Dar am măcar avantajul că știu când să mă opresc și să plec acasă - n-am ajuns niciodată în genunchi în cameră și nici nu am vomat în public. E urât. E urât și pentru un bărbat, e drept, dar pentru o femeie e cu atât mai urât cu cât noi cică suntem simbolul gingășiei și alte bullshituri.Or, o femeie beată e doar cretină și futabilă, atât. Nimic care să stîrnească vreo afecțiune, așadar femeilor, nu vă mai mirați că nu vă iubește nimeni. 
4. Muzică rock - sunt multe femei care se ambiționează să cânte rock. Eu înțeleg că vă place să ascultați, chiar înțeleg, dar de ce să te apuci să grohăi ca prinsă în menghină? În primul rând, nu vă iese bine deloc, fizic vorbind, corzile noastre vocale nu ne permit să ne jucăm prea mult cu sunetele (mai puțin atunci când suntem nervoase și atunci nu știu prin ce minuni ale biologiei toate suntem pițigăiate) și în al doilea rând e urât, așa pur și simplu, estetic vorbind, să vezi o femeie transpirată, cu venele umflate pe gât, cu un microfon în mână. Bre, de când nu mai e făcălețul la modă?
5. Semidoctismul - sunt atâtea femei în lume care vor să fie intelectuale. Le vezi cum se străduiesc din răsputeri să compenseze un defect genetic, citesc despre de toate, învață, memorează, iar citesc, caută, întreabă, se străduiesc. Și le iese până la un punct. Mă refer la genul ăla de femei despre care zici hmmm, uite o gagică deșteaptă. Partea nasoală e că nu durează prea mult până zice o tâmpenie cât capul ei de mare - ceva absurd, abstract, tâmpit și ilogic în același timp. Și-atunci s-a dus naiba tot ce s-a chinuit ea să construiască în capul tău. Și pare și mai tâmpită după aia. Cel mai bine este să ne recunoaștem inferioritatea de la început. Asta e, nu te poți bate cu biologia. 
6. Politica - le vezi dragele de ele, încercând să se prefacă întotdeauna că nu se plictisesc. Scumpele, nu iese pur și simplu, pentriu că e evident pentru toată lumea că vă gândiți la hăinuțe și pantofi atunci când vă prefaceți că vă pasă de realități sociale. 

To be continued. 

Bonus - o super super duper melodie care mă omoară de câteva luni: Băiețelul cu sfârcul vânăt .

Nu mai am nici eu nervii pe care îi aveam înainte

Da, pur și simplu. M-am săturat ca oamenii din viața mea să vină și să-mi spună dureri, fără să se gândească la faptul că așa mi le accentuează pe-ale mele. Înainte eram capabilă să înțeleg cinismul unui om care, după ce mă sărută, vine și-mi plînge pe piept pentru fosta iubită. Acceptam să îmi povestească de actuala iubită, în timpul ăsta. Acceptam să-mi povestească orice, orice. Acum nu mai am chef, pentru că nu mai merită. Pentru că degeaba am fost drăguță și am acceptat să ascult toate mizeriile altora în timp ce mă strângeam în brațe, îmi plăcea să ofer confort, îmi plăcea să primesc iubire cu împrumut, în schimbul unor păreri și a unor ore de ascultat. Acum nu mai nervii de pe vremuri. Nu vreau să mai ascult pe nimeni, nu vreau să mai consolez, să mai înțeleg, să mai schimb, să mai rezolv problemele nimănui. Zău. Vreau să fiu o scorpie, să ignor pe toată lumea, să abuzez, să nu mai atașez în veci de nimeni. Așa să mă ajute Dumnezeu. Numai rău mi-a adus tot jocul de-a prietena bună, numai rău, și toți te uită după ce trec problemele. Nu mai sunt aici pentru nimeni, la revedere, îmi văd de micile mele probleme egoiste, îmi place să fac caterincă ieftină și să mă joc de-a atoateștiutoarea. Vreau să beau, să beau, să beau și să scriu, până uit că existați și voi pe pământul ăsta, râme egoiste, sugătoare de energie și intenții bune. Că îmi împart berile cu niște paraziți, cu niște oameni egoiști, încapabili de vreun sentiment bun. Căci singurul om cu adevărat altruist pe care l-am cunoscut am fost eu. Și nu cu mine, cu alții.

PS: mulțumesc dobitocule că te-ai pișat pe intețiile mele bune, ai fost singurul om sincer pe care l-am cunoscut în ultima perioadă.

Cronică de concert (II)

Este a doua oară când încerc să recenzez un eveniment și probabil al doilea rateu pe care o să-l dau, din cauza faptului că sunt prea subiectivă.

Vorbim despre Blue Nipple Boy @ Mojo, 10 mai 2012 (da, acum milioane de ani - Adevărul este că nu am intenționat să scriu despre eveniment, dar nu mă pot abține, așa că să-i dăm drumul.)

Prima oară când i-am auzit pe băieții ăștia a fost anul ăsta, la ziua mea, când un prieten mi-a pus pe Youtube cover-ul melodiei Hot (melodia Innei). Am rămas foarte plăcut surprinsă de melodie, însă cu miserupismul clasic, nu am avut nici măcar curiozitatea să întreb cum se numește trupa.
În realitate, primul contact cu trupa a fost la eventul organizat pentru strângerea de semnături pentru candidatura lui Nicușor Dan. Nu mi-a venit să-mi aud urechilor și să-mi văd ochilor. Următorul pas, concertul din Mojo, anunțat cu multă căldură de solist.

Locația: Mie nu-mi place Mojo - mi se pare scump față de celelalte cârciumi de pe Lipscani, iar oamenii care-l frecventează au niște aere de blazați, deși în esență sunt doar niște hipsteri triști, încât nu îi pot suporta în preajmă. Pe de altă parte, a fost prima oară când am fost la un concert aici și nu mi s-a părut că ar fi potrivit. Am avut o poziție relativ bună (am stat în față), însă nu s-a creat atmosfera necesară (da, e clișeică treaba asta cu atmosfera, toată lumea abuzează de concept, însă nu găsesc altul mai la îndemână în momentul ăsta) - aș fi preferat să fie un spațiu mai deschis și să stea toată lumea ”la grămadă”, să simți că ești acolo cu același scop și să ai aceleași reacții. (-)

Publicul: prea puțină lume. Nu prea puțină lume ca să-mi gâdile mie orgoliul - în niciun caz, pentru că mie îmi place de fapt să merg la concerte mici și să simți apropierea de trupă - ci prea puțină lume față de cât ar fi meritat băieții ăștia. Aș fi vrut să văd înghesuială multă și multă lume care să danseze. În rest, oameni foarte frumoși și plini de viață. Lume diversă, diferită, lume fericită (+).

Trupa din deschidere: În niciun caz, genul meu de muzică. Nu știu cât de reușită a fost alegerea din perspectiva celorlalte persoane care au venit, dar eu n-am înțeles nimic din prestația stimabililor care au cântat în deschidere. Mi-am rumegat berea și i-am suportat. (-)

Prestația: impecabilă. Nu că ar fi prea multe de comentat aici, dar trebuie punctat. Băieții ăștia sunt niște profesioniști, în mod clar nu fac muzică 2 ore pe săptămână. Mi-a plăcut comunicarea dintre ei pe scenă. Mi-a plăcut completa abandonare a lor - i-am văzut transpirați, dar cu zâmbetul de 3 metri pe față. Voce: flăcăul ăsta, Adrian Cârciova, din câte am văzut nu e la primul fir de păr din barbă, ci are o vârsta. Ce nu înțeleg eu e unde a fost până acum. Are o voce impecabilă (la unele pasaje am rămas literalmente cu gura căscată), are multă multă energie și atitudine. Mi-a plăcut foarte mult când a coborât de pe scenă și a început să danseze cu noi - nu mă așteptam la asta și am văzut că a impresionat pe totată lumea. Chitară: veselă. Un băiat plin de zâmbete pentru toată lumea, prietenos și foarte talentat. O chitară foarte veselă și foarte activă. Percuție: domnul Bălașa ne-a impresionat în momentul în care a cântat la un instrument ciudățel, de care nici nu știam că există. Foarte haios, deși emoționat, ne-a adus niște zâmbete mari pe față. Bass: hotărât ca mână, dar timid per ansamblu. Ar trebui să iasă mai mult în față și să se joace mai mult. A fost prea tehnic și impersonal, ar fi reușit să facă lucruri drăguțe dacă era mai ”prezent”. Saxofon: un domn care cântă la saxofon nu are nevoie de niciun fel de comentariu, cucerește prin simplu fapt că are un saxofon în mănă (ah, femeile, ce ușor ne lăsăm cucerite). Tobe: un domnișor foarte activ și plin de viață. (+)

Extra: la finalul concertului, literalmente noi nu mai puteam sta în picioare de cât țopăisem, iar BNB erau extenuați. În schimb, când am cerut un bis (și-am zbieram Womanman Womanman), nu au stat prea mult de gânduri - așa obosiți cum erau, transpirați și ciufuliți, au pus mâna fiecare pe ce a apucat (instrumente, zic!) și au cântat domle. Și-au cântat de parcă oamenii ăștia atunci când cântă prind viață. Asta inseamnă implicare și să-ți pese de publicul tău. Bravo (+).

Am ieșit de-acolo cu câtamai zâmbetele pe față, eu și Făt Frumos, și mai eliberați de orice stres. Așa o seară faină, de ținut minte și de povestit nepoților.


Felicitări, BNB. Și sper să primiți într-o zi, în România, recunoștința pe care o meritați pentru simplul fapt că sunteți geniali. Felicitări și mulțumesc.

.

un singur lucru vreau sal mai stii inainte de toate ca oricat de mult as zambi in prezenta ta si oricat de mult miar placea sa fiu aici cu tine nu o sa fiu niciodata la fel de fericita ca langa fata aia turtita care mie atat de draga. si ca oricat de mult miar placea cand ma iei in brate no sami afund niciodata capul in pieptul tau cum o faceam cu el. ca noi femeile sunt un cos de gunoi a tot ce a existat inaintea voastra si bune si rele. ca o femeie nu uita niciodata barbatii de dinainte si nu inceteaza sa compare. si asta e cred si eu ca alti ignoranti si oameni inferiori ca mine ca dragostea asta vine si ea la dracu o singura data pe la fiecare si la mine a venit la tine a venit am cunoscuto amandoi si nea lasat balta pe amandoi in aceeasi masura.
fatfrumos ignoramaignoramaignorama nu ma lasa sa ma strecor peacolo ca najungem niciunul nicaieri. ce mine naiba sa mai mintim acum avem si noi o varsta si un zambet si gata. uneori o sa mai vreau sa mai ajung in pieptul lui cu nasul iar si iar si iar si tie no sati para rau dacami promiti asta e ok. am un suflet atrofiat.

femeia II

uneori îmi place să mă întind pe covoare ca o pisică și să-mi imaginez că aș putea rămâne așa, în brațele bumbacului pentru cât timp îmi doresc eu. că nimic nu ajunge aici și că dacă închid ochii, poate o să mă transform chiar într-o pisică alintată, cu ochii lunguieți și mustăți fremătătoare, cu acel dar de a toarce pentru a calma ființele umane. că oamenii fac cele mai moi și mai colorate covoare doar pentru ca eu să-mi întind lăbuțele cu pernuțe și blănița tărcată pe ele. că atunci când ninge, când tună, când e prea cald, nu trebuie decât să miorlăi alintat pentru ca un om iubitor să mă ia în brațe și să mă consoleze. că nu am nevoie decât de aer curat și o cutie cu nisip pentru a fi complet fericită.
sunt o pisică visătoare, alintată, care doarme mult. sunt o pisică în călduri. sunt un motan bătăios. sunt un pisoi speriat. sunt o pisică leneșă leneșă, care nu are griji. e doar fericită. sunt o familie de pisici care se ling pe ochi dimineața. sunt milioane de pisici. sunt toate pisicile din lume, sunt singura pisică din lume.

păcat că covorul meu e aspru și-mi revin repede din visare.

Reverie erotico-națională.

Vreau să-mi dăruiești un steag al României. Să vii și să mi-l pui pe umeri cu atâta grație cu care ai pune o coroană pe capul unui rege. Să nu-ți desprinzi mâinile de pe el multă vreme, să stăm așa mâini și umeri uniți de-o cârpă simbolică, de ceva ce e mai mult decât un material, de propria noastră țară, de propriile rădăcini. Să ne simțim azvârliți și-ngropați în munții ăștia frumoși și-necați în marea noastră neagră Neagră și-mprăștiați pe toate câmpiile în mii de fărâme. Și fărâmele să ni se amestece și celule din mine să fie celule din tine și să naștem copii români uituci și frumoși și veseli. Să joace toți călușul și să bea rachiu cu cana de lut. Să urce pe munți, cu oile, să cânte din nai și să se lupte cu lupii. Toți copiii noștri să poarte ie și fotă și opincuțe micuțe micuțe. Și fetele și băieții să meargă la colindat de Crăciun și de Paște și să vină mereu să ne viziteze când pe câmpii, când la mare, când la munte, chinuindu-se să adune cât mai mulți atomi din noi, să ne coasa la loc, ca pe marile preșuri românești pe care am călcat. Căci copiii noștri vor știi să sape pământul, să sădească flori pentru mormintele noastre, să cânte, să chiuie la nunți pentru nunțile noastre neavute, să bocească la toate înmormântările din sat pentru părinții lor neînormântați.
Și-apoi să-ți desprinzi tu mâinile de pe umerii mei de româncă frumoasă și îmbujorată, să-mi săruți cozile împletite și mâinile murdare de pământ. Să mă înfășori toată toată în steagul României, cu blândețe, până nu-mi mai rămân afară decât ochii, căci ochii mei au văzut totul si ochii mei spun totul. În ochii mei e harta țării noastre, poți să mi-i scoți și să mi-i atârni de o lance și să mă fluturi în fața vreunei primării. Fă-mă pe mine un stearg și-ntinde-mă la geamul tău, să ne știe vecinii cât ne iubim de mult. Învelește-mă-n steagul ăla, tale, până-mi strivești coastele și buzele. Vino lângă mine în steagul ăsta, vino aici și fă dragoste cu mine ca un rege în mijlocul lui, de milioane de ori, până simți fânul intrându-ți prin piele, strivindu-ți aorte, până simți că tot ești plin de răni și nu mai poți să rămâi în mine. Până simți că stâncile își zgârie pulpele și mare îți îngheață creierul. O să aduc o hartă a României și-o să te învelesc cu ea, să-ți țină de cald, să-ți vină sângele-n picioare. Și-apoi să faci iară dragoste cu mine, cu o palmă pe Oradea și cu un călcâi în Dogrobea, căci dă-o-n mama ei de Dobroge, dacă ea nu ne învelește atunci poate să tragem o fugă până în Iași, amândoi, cu capetele despărțite de un țipăt, un geamăt, o respirație adâncă și-apoi de liniștea câmpiilor care rămâne după. O țigară poate. Cu care să arzi un colț din Giurgiu și eu să te lovesc că nu ești atent. Să te iert, doar tu știi cum să mă faci.  Vreau să mușc încet din Tulcea când faci asta. Nu vreau să te privesc în ochi, căci știu că modul tău de-a iubi nu e românesc. Împrumută-mi din toate câte puțin, fă-mi copii, fă-mi tone de copiii români, români, români, romââââââni...ro...aaa..AH!

E ploaie peste toată țara noastră și doar tu știi că sub hartă nimic nu e mai dulce decât iubirea românească.

Milioane de ani

...daca ar mai fi trecut peste ăștia patru de când ne știm, nu m-aș fi gândit ce om minunat ești uneori. Așa cum nu m-aș fi gândit că tocmai eu te-aș ajuta să te regăsești și să te eliberezi de trecutul apropiat. Am dansat cu atâta furie, întocmai ca Alexis Zorba, ca să nu țipăm amândoi și ca să nu înebunim. Am dansat, ne-am privit, ne-am povestit. Am ascultat muzică bună, am văzut oameni frumoși, am zâmbit. Am băut și ne-am ținut de mână. Și cel mai șocant e că nu am premeditat nimic, nu aș fi putut s-o fac, pentru că erai altfel în capul meu. În KAPul meu.

Îți spun sincer, de multa vreme nu am mai putut găsi forța de-a mă deschide în așa hal, să povestesc de tot și toate (de-a mă povesti ca pe o carte faină). Și de-a mă epuiza în două secunde. Știi doar că pe mine mă vindecă doar somnul și mi le-am recuperat - important era să scap de toate. Am scăpat - sunt duse departe departe. Cui îi mai pasă că de două ore stăm aici? Taci.

Merci băi.

De ce urăsc într-un fel sau altul vara

A se înțelege corect: iubesc vara - și-aș spune chiar că e anotimpul meu preferat, în care toată lumea pare că funcționează diferit. Însă există numeroare aspecte care mă enervează la culme:

1. Aglomerația: dintr-o dată toată lumea vrea să iasă afară. Parcă e o revărsare de oameni, care nu știi ce treabă au și de unde au ieșit. Sunt mizantroapă, recunosc, și dacă e ceva pe care îl ador la stilul meu de viață este ca nu prea e mai nimeni pe stradă când plec de-acasă și când mă întorc. De puțin timp însă, brusc, toată lumea simte nevoia să-și plimbe câinele, să meargă la piață, să se ducă dumnezeuștie unde la 6 dimineața. Ce naiba v-a apucat? Chiar trebuie să-mi respirați aerul? Nu zic, același lucru mi se întâmplă și seara, la 11, când iarna nu era nimeni pe stradă și puteam să-mi fumez liniștită țigara, gândindu-mă la ale mele. Mai noi, au ieșit prietenii mei cocalarii pe strada principală să-și bea berea liniștiți când eu mă întorc de la muncă. Și sunt ai dracu de mulți și de enervanți.
2. Căminiștii:  trăiesc la cămin de 3 ani. Vara am fix aceeași problemă: căminiștii. Iarna nu ai putea jura că ai vecini, nu-i simți și nu-i auzi ma niciodată, ceea ce e minunat, pentru că oricum nu-mi place interacțiunea ușoară cu toți ciudații. Însă vara, vara sunt ceva de vis. Se strâng în fața căminului cu peturile de bere și țigările, făcând bancuri pe un ton atât de ridicat, încât pot lejer să înțeleg ceea ce spun la etajul 8. Și nu spun nimic interesant.
3. Sesiunea de examene: acuma serios vorbind, cui îi mai arde de învățat? Cred că anul universitar ar trebui reorganizat, astfel încât să nu trebuiască să învăț, când ăștia de sub mine petrec de numa-numa, când parcurile sunt pline de soare, când de afară aud copiii jucându-se și când transpir degeaba stând în pat. 
4. Hainele/Încălțămintea: Și mă mai enervează crunt să constat că vara oamenii se îmbracă mult mai prost și neinspirat. Iarna cel puțin n-au de ale: aruncă o pereche de blugi și un plovăr pe ei, apoi un palton și un fular și gata treaba - e simplu să te îmbraci cu gust. Vara în schimb parcă au luat-o toți razna, ies cu tot șifonierul la plimbare: haine din cele mai diverse, neasortate, cu accesorii inutile și urâte, cu balerinii ăia hidoși care mi se par cea mai proastă invenție de la muzica house încoace. Bărbați nebărbați cu mocasini frezia (nu cunosc oricum culorile, deci mi-e egal) sau vernil, cu cămăși hawaiiane înflorate, descheiate la 4 nasturi și cu pieptul proaspăt epilat, tâmpite pe tocuri de 11 centrimentri în mijlocul zilei și cu rochie de-aia de zici că au ieșit să spele rufele la râu (sunt pe toată lumea, lălâi, eventual foarte colorate și lungi până în pământ) - și poate nu,nu mă enervează că eu la cei 1.40 ai mei n-aș putea purta în veci așa ceva. Și unde mai pui că e imposibil să găsesc un tricou simplu,fără sclipurici și desene hidoase. Și cu ce să mă mai încalț ? Eu port doar bocanci și teneși. Nu-mi plac sandalele și balerinii. Și nici hainele astea urâte de spălătoreasă mustăcioasă.

E doar o mică parte din tot ce mă enervează, dar din păcate nu am timp de un articol amplu. Aveți grijă ce puneți pe voi, în ce cantitate, cât de tare râdeți și cât de devreme circulați cu metroul : s-ar putea să mă enervați destul de tare. În rest, toate bune. 

Zi cu soare să aveți, 

Urzica

Cugetări despre bărbați (bonus:acum și cu femei) - partea a 3-a

Deși sunt foarte ocupată în acest moment, trebuie să scriu postul chiar acum, pentru că o să-mi pierd ideile (și-așa mă chinui de azi-dimineață să le rețin). 

În primul rând, aș dori să precizez că de această dată postul meu vine ca un răspuns la alt blogger - articolul original este scris de amicul meu Suhai  (aruncați un ochi ca să înțelegeți despre ce vorbesc). El ia în discuție o tehnică foarte des întâlnită la bărbați de a cuceri femei, pe care o confirm eu însămi și cred că multe femei din lumea asta ar putea-o face. Discutând cu prietena mea Lili, care de altfel, este un om foarte vioi intelectual, am tot analizat câtă dreptate are băiatul ăsta în articolul lui. Așa e, femeile sunt sensibile, le cucerești cu o poveste tristă, eventual inventată și până să-și dea seama idioata că ai mințit-o, e deja îndrăgostită de tine și nu mai poate renunța la tine. Uneori nici măcar nu este nevoie să inventezi povești, poți pur și simplu să exagerezi o chestiuță micuță care te-a întristat în copilărie / adolescență și fraiera este a ta pentru mult timp. Ca să fii convins că o s-o ții aproape - alternează comportamentul. Fii adorabil, fă-o în toate felurile, fii din nou adorabil. La infinit. Căci femeia chiar pică fix ca o dobitoacă la asta. Dacă bărbatul vieții e prea adorabil și drăguț - proasta se plictisește, fată. Dacă masculul feroce e prea dur și o tratează nasol, fată, nu mă respectă, mă face să mă simt ca un cur, nu-mi cumpără și el măcar o floare - din nou fraera nu e fericită. În schimb, un comportament alternant o s-o țină tot timpul cu ochii în cinșpre, ca să-l înțeleagă pe bărbat, de ce face asta, căci nu-i așa, scopul femeii este să înțeleagă lucrurile.

În schimb, cum e bărbații domnule? Ce trebuie eu ca femeie să fac pentru ca idiotul să pice?

În primul rând, în cazul femilor, ca să agăți un bărbat, nu este nevoie decât să pari disponibilă. Pentru că așa funcționează boașele: asta e nașpețică, dat pică ușor, se vede după cum își unduiește șoldurile când merge și după cum râde ca murga - în noaptea asta fut. Astălaltă e bună în draci, arată impecabil, dar e cu nasul pe sus - trebuie s-o vrăjesc cel puțin câteva săptămâni. E atât de simplu pentru ei: prima varianta! 

E simplu pentru noi aici. La noi problema cea mai mare este cum îl ții aproape? Astăzi voi distruge câteva mituri despre ce îi ține pe bărbați aproape: 

1. Un corp ideal - cea mai comună mentalitate populară este că dacă femeia arată bine și știe ce face, bărbații vor sta confortabil și nu vor fugi nicăieri! Greșit. Oricât de bătrâni sau urâței vor fi, bărbații vor căuta tot timpul. Uneori nici măcar nu vor găsi o femeie mai bună, ci pur și simplu fac asta din pur interes experimental - vor mult, vor cu oricine. Așadar, oricât de bună ești, bărbatul tot te flituiește cu prima ocazie.
2. Sensibilitate / drame din copilărie- apucă-te să-i povestești bărbatului vieții dramele tale din copilărie. În primul rând că se va plictisi îngrozitor și îți va da cu flit instant, în al doilea rând că se vor panica. Bărbații nu sunt sensibili, nu vor să te salveze. Se va gândi doar: ”dacă o fut O DATĂ pe asta, nu mai scap trei ani de psihopată. E nebună, sigur nu mai scap de ea”. Și bineînțeles te va flitui.
3. Fire bună - se va purta ca ultimul dobitoc cu tine. Noi avem impresia foarte grav băgată în cap că domle dacă te smiorcăi un pic așa cum trebuie în fața unui bărbat, ăla o să-mi smulgă cămașa dă pă el ca să te facă pe tine fericită. Wrong wrong wrong. O să-și dea ochii peste cap, o să te creadă ultima proastă și din nou te va flitui.
4. Înțelegătoare - bărbații nu vor pe cineva care să-i înțeleagă. Ei îți povestesc micile lor traume doar ca să te facă pe tine, fraero. Nu vor să-i ajuți în a și le rezolva, pentru că trăiesc bine merci cu ele. ÎNȚELEGE, pe bărbat îl enervează o gaiță plictisitoare care-l bate la cap cu nimicuri. Adu-i doar berea și taci, altfel te flituiește.

În schimb...ceea ce am constatat că prinde la bărbați (încă n-aș generaliza-o) pe termen lung (nu scurt, scurt nu funcționează) este să pari o scorpie. Nu le plac femeile care îi alintă gogonel și bubușel, bărbații au coaie și vor femei cu coaie. Se entuziasmează imediat ce ridici tonul la ei, se bucură când faci glume răutăcioase la adresa celorlalți, te instigă la mici răutăți - fie și pur mentale. Și asta ține, îi fascinează să vadă cât mai poți, câte mai ai de gând să faci, sa simtă pe propria piele cât de scorpie poți fi.

Dar mneh, eu sunt o biată urzică, eu nu știu de-astea. Eu nu țin bărbații aproape, ei mă țin pe mine. Eu nici nu mă străduiesc. Eu mă înmulțesc prin semințe de-ălea, cui îi pasă de bărbați. 

Sper că n-am omis nimic din tot ceea ce am vorbit cu Lili azi. Și încă o dată îi mulțumesc pentru aportul adus articolului de față. 

Seară faină, 

Urzica.

Urzicile sunt tare vesele când e soare

Chiar și când arată ca niște gospodine care au ieșit să bată covoare, căci așa mi-a spus colega mea de cameră. Dar nu contează, hai, mai avem de râs câteva ore, mai avem de stat în soare câteva zâmbete, mai avem de respirat câteva perdele trase. Și știi ce e cel mai interesant? Că Urzicile nu simt când le doare ceva și se trezesc cu un umăr ars de soare și cu picioarele înțepate de măceșe sau trifoi. Sau alte plante. Că Urzicile nu pot înțepa vara, pentru că vara este singurul anotimp care le priește. Ar fi în stare să se joace cu fluturii, să se joace cu valurile, să râdă de soare, să se creadă poete, să mănânce pământ și var timp de un veac de nesingurătate. Căci vara asta, promit, totul se va termina și o va lua de la capăt. Toate zâmbetele vor fi mai noi și mai largi și un pic mai frumoase, cu tot cu dintele ăla strâmb. Și toate fustele vor fi mai vaporoase, toate pisicile mai blânde și toți oamenii mai frumoși. Tadam! Taram! Tadam! Vara asta, vara asta o să ne îndrăgostim, că așa zice melodia și-o să tâmpim - o să fugim pe Marte, căci din nou, așa zice melodia. 

Până atunci, hai să zâmbim fiecare pe balconul lui, să ne respirăm fiecare perdeaua lui și să ne îmbunăm fiecare defectele lui!

Vara ne vrea renovați și proaspeți. Vara nu există frustrare și tristețe și certuri. Vara nu există nici nopți. 

Așteptam vara asta ca pe un șampon de urzici.