Reverie erotico-națională.

Vreau să-mi dăruiești un steag al României. Să vii și să mi-l pui pe umeri cu atâta grație cu care ai pune o coroană pe capul unui rege. Să nu-ți desprinzi mâinile de pe el multă vreme, să stăm așa mâini și umeri uniți de-o cârpă simbolică, de ceva ce e mai mult decât un material, de propria noastră țară, de propriile rădăcini. Să ne simțim azvârliți și-ngropați în munții ăștia frumoși și-necați în marea noastră neagră Neagră și-mprăștiați pe toate câmpiile în mii de fărâme. Și fărâmele să ni se amestece și celule din mine să fie celule din tine și să naștem copii români uituci și frumoși și veseli. Să joace toți călușul și să bea rachiu cu cana de lut. Să urce pe munți, cu oile, să cânte din nai și să se lupte cu lupii. Toți copiii noștri să poarte ie și fotă și opincuțe micuțe micuțe. Și fetele și băieții să meargă la colindat de Crăciun și de Paște și să vină mereu să ne viziteze când pe câmpii, când la mare, când la munte, chinuindu-se să adune cât mai mulți atomi din noi, să ne coasa la loc, ca pe marile preșuri românești pe care am călcat. Căci copiii noștri vor știi să sape pământul, să sădească flori pentru mormintele noastre, să cânte, să chiuie la nunți pentru nunțile noastre neavute, să bocească la toate înmormântările din sat pentru părinții lor neînormântați.
Și-apoi să-ți desprinzi tu mâinile de pe umerii mei de româncă frumoasă și îmbujorată, să-mi săruți cozile împletite și mâinile murdare de pământ. Să mă înfășori toată toată în steagul României, cu blândețe, până nu-mi mai rămân afară decât ochii, căci ochii mei au văzut totul si ochii mei spun totul. În ochii mei e harta țării noastre, poți să mi-i scoți și să mi-i atârni de o lance și să mă fluturi în fața vreunei primării. Fă-mă pe mine un stearg și-ntinde-mă la geamul tău, să ne știe vecinii cât ne iubim de mult. Învelește-mă-n steagul ăla, tale, până-mi strivești coastele și buzele. Vino lângă mine în steagul ăsta, vino aici și fă dragoste cu mine ca un rege în mijlocul lui, de milioane de ori, până simți fânul intrându-ți prin piele, strivindu-ți aorte, până simți că tot ești plin de răni și nu mai poți să rămâi în mine. Până simți că stâncile își zgârie pulpele și mare îți îngheață creierul. O să aduc o hartă a României și-o să te învelesc cu ea, să-ți țină de cald, să-ți vină sângele-n picioare. Și-apoi să faci iară dragoste cu mine, cu o palmă pe Oradea și cu un călcâi în Dogrobea, căci dă-o-n mama ei de Dobroge, dacă ea nu ne învelește atunci poate să tragem o fugă până în Iași, amândoi, cu capetele despărțite de un țipăt, un geamăt, o respirație adâncă și-apoi de liniștea câmpiilor care rămâne după. O țigară poate. Cu care să arzi un colț din Giurgiu și eu să te lovesc că nu ești atent. Să te iert, doar tu știi cum să mă faci.  Vreau să mușc încet din Tulcea când faci asta. Nu vreau să te privesc în ochi, căci știu că modul tău de-a iubi nu e românesc. Împrumută-mi din toate câte puțin, fă-mi copii, fă-mi tone de copiii români, români, români, romââââââni...ro...aaa..AH!

E ploaie peste toată țara noastră și doar tu știi că sub hartă nimic nu e mai dulce decât iubirea românească.