miercuri, 23 mai 2012

Sunt o stupidă

De ce?

Pe lângă multele motive, pentru că am melancolia vârstei. La mine nu funcționează absolut deloc ideea că important e să ai sufletul tânăr și alte bullshituri. Zău că nu.

Ieri, în fața mea, mergea un domn. Un domn cu un mers tare zvelt și viguros. S-a oprit la nenea din colț să cumpere două legăturici de ceapă. A zâmbit cu un zâmbet imens. Și a mers mai departe, fâlfâind sacoșa în aer, așa cum făceam noi când eram mici și ne trimiteau ai noștri după pâine. Avea părul vâlvoi într-un mod foarte rebel - freza lui de agățat gagici în cluburi. Doar că era alb. Complet alb. La fel ca și barba. Hainele lui moderne- o pereche de converși, niște blugi cu turul lăsat , un tricou lălâu - stăteau pe un trup mult mai uscat, prea deshidratat, plin de riduri. Și-atunci am înțeles. Omul ăsta a îmbătrânit atât de repede, încât n-a apucat să-și dea seama. A coborât din pat vlăjgan, a căscat de i-au trosnit fălcile, apoi s-a îmbrăcat. Și-a aruncat hainele cu care fusese îmbrăcat aseară în oraș - voia doar să coboare până jos. Când a urcat în lift, i s-a părut că îl doare spatele. Când a apăsat pe butonul P, a văzut că degetele lui erau uscate și mîinile pline de vene vineții. Când a ieșit din bloc, i s-a părut că-l dor oasele, că obosește după doi pași și că respiră greu. Și tot n-a înțeles. Bărbatul din fața mea, cu mers tare zvelt și viguros, n-a vrut să priceapă că a îmbătrânit dintr-o dată.

Un bătrân, astăzi, în metrou, vorbea singur. Dădea din degete, argumenta și contrargumenta de unul singur. Dar nu vorbea cu voce tare, doar mormăia. Se uita în stânga și-n dreapta, să se asigure că nu-l vede nimeni. Eu îl vedeam. Din dreapta. Și m-am gândit că n-aș vrea totuși să ajung aici. Vreau să mă opresc la a vorbi cu pisicile și cu lucrurile din jurul meu - nu cu mine.

Acum, un tânăr îmi vorbește. Îmi vorbește puțin și prevăzător. Probabil se gândește că cepulameavreaastadelaminebă și are dreptate. Singurul lucru e să mai văd cum e să ai 17 ani, părul blond cu rădăcine șatene și să dai teza mâine. Atâta mai vreau.Aș vrea să existe o modalitate în lumea asta prin care să cunosc mulți liceeni și să mă împrietenesc cu ei. Dar nu există, pentru că eu sunt o nesociabilă și blazată. Și o să îmbătrânesc și eu la fel de repede ca domnul din fața mea cu mersul tare zvelt și viguros și-o să vorbesc singură, fără să apuc să mă mai tund vreodată pentru că nu-mi plac rădăcinile mele.

Sunt stupidă, știu.

8 comentarii:

  1. M-a atins articolul asta, m-am gandit ca asa e, trece timpul atat de repede si imbatranim fara sa ne dam seama. Stii cum imi dau eu seama ca imbatranesc? Tot vad la tv reclama la LALA song, e nu stiu ce trupa dinasta de adolescenti, in trend. Aud mai mereu:" celebra trupa Lala song" si eu ma intreb: "ce dracu trupa, de unde celebra ca nu am auzit in veci de ea!!" dar imi amintesc ca acum ceva timp, la fel eram si noi, cel putin eu eram fan RBD( stiu, o prostie). Probabil la fel se intrebau si aia ce aveau atunci varsta pe care o am eu acum, 'ce dracu trupa e RBD de nu am auzit in veci de ea'. Imbatranim, dar important e sa stim sa imbatranim frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am crescut on the Darkside. Eu imi dau seama ca am imbatranit cand vad ca nici un copilas nu mai stie cine sunt Soundgarden sau Type O Negative. Nici de Kurt nu au auzit. LALA, ce dracu e LALA? Sunt din aia cu versuri subliminale pentru fetite, de genul "Eiubert as icaf umum!" ???

      Ștergere
    2. :)))))) Asta a fost drăguță.

      Ștergere
  2. Eu îmi dau seama că îmbătrânesc atunci când copchii de 17 ani nu mă mai plac. Asta e trist. :(

    eu nu știu să îmbătrânesc frumos, eu îmbătrânesc frustrat, frustrant, frustrată, frustrantă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Suntem prea prinsi in rutina ca sa ne dam seama cat de repede fuge timpul.Postarea ta cuprinde esenta timpului trecut inutil.Te-am descoperit intamplator dar ma bucur cand hazardul imi scoate in cale oameni noi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună ziua, domnule Albu. Și Urzica se bucură când cunoaște oameni noi. Bine ai poposit pe aici.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog