luni, 21 mai 2012

Cugetări despre femei - part I

Era cazul să revin cu un post mare, pentru simplul motiv că în ultima perioadă mi-am tot plâns de milă, lucru care mă demoralizează. Ca să mă cheruiesc-up, ce știu eu să fac cel mai bine? Să fac calcule gospodărești, să adun, să scad și să extrag rădăcini pătrate, ajungând cam de fiecare dată la concluzia că nu-mi place nimic în lumea asta. Astăzi vreau să vorbesc despre lucrurile care nu-mi plac la femei. Nu, mai clar spus, despre lucrurile pe care femeile nu se cade să le facă ( a se înțelege, sunt o femeie liberală și nu am prejudecăți, numai că unele lucruri pur și simplu mi se par stupide):


  1. Fotbal - nu pot să cred că o ființă umană dotată cu ovare își poate pierde vremea uitându-se la un meci de fotbal (între noi fie vorba, am observat că nici bărbații inteligenți nu o fac). Sau chiar și-așa, să zicem prin absurd că le place să se uite cum aleargă unii după minge și cum ea întîmplător mai intră și în poartă. Dar de ce pentru ce sub ce formă cu ce motiv în lumea asta te-ai duce pe un stadion - e multă agresivitate, multe coji de semințe și multe înjurături. 
  2. Tobe - și aș mai include și alte instrumente, dar mă rezum în principiu la cele mari. Pur și simplu femeile nu au forță să facă asta, oricât de amazoane ar fi. În plus, își mai dezvoltă și niște mușchi aiurea la brațe. Dacă tot le plac, ar putea să se rezume la a șterge de praf. Pur și simplu nu (și unde mai pui că unora dintre bărbați li se pare sexi)!
  3. Alcool în exces - cu accent pe în exces. Pentru că nu vreau să par ipocrită, și eu beau destul de mult. Dar am măcar avantajul că știu când să mă opresc și să plec acasă - n-am ajuns niciodată în genunchi în cameră și nici nu am vomat în public. E urât. E urât și pentru un bărbat, e drept, dar pentru o femeie e cu atât mai urât cu cât noi cică suntem simbolul gingășiei și alte bullshituri.Or, o femeie beată e doar cretină și futabilă, atât. Nimic care să stîrnească vreo afecțiune, așadar femeilor, nu vă mai mirați că nu vă iubește nimeni. 
  4. Muzică rock - sunt multe femei care se ambiționează să cânte rock. Eu înțeleg că vă place să ascultați, chiar înțeleg, dar de ce să te apuci să grohăi ca prinsă în menghină? În primul rând, nu vă iese bine deloc, fizic vorbind, corzile noastre vocale nu ne permit să ne jucăm prea mult cu sunetele (mai puțin atunci când suntem nervoase și atunci nu știu prin ce minuni ale biologiei toate suntem pițigăiate) și în al doilea rând e urât, așa pur și simplu, estetic vorbind, să vezi o femeie transpirată, cu venele umflate pe gât, cu un microfon în mână. Bre, de când nu mai e făcălețul la modă?
  5. Semidoctismul - sunt atâtea femei în lume care vor să fie intelectuale. Le vezi cum se străduiesc din răsputeri să compenseze un defect genetic, citesc despre de toate, învață, memorează, iar citesc, caută, întreabă, se străduiesc. Și le iese până la un punct. Mă refer la genul ăla de femei despre care zici hmmm, uite o gagică deșteaptă. Partea nasoală e că nu durează prea mult până zice o tâmpenie cât capul ei de mare - ceva absurd, abstract, tâmpit și ilogic în același timp. Și-atunci s-a dus naiba tot ce s-a chinuit ea să construiască în capul tău. Și pare și mai tâmpită după aia. Cel mai bine este să ne recunoaștem inferioritatea de la început. Asta e, nu te poți bate cu biologia. 
  6. Politica - le vezi dragele de ele, încercând să se prefacă întotdeauna că nu se plictisesc. Scumpele, nu iese pur și simplu, pentriu că e evident pentru toată lumea că vă gândiți la hăinuțe și pantofi atunci când vă prefaceți că vă pasă de realități sociale. 
To be continued. 

Bonus - o super super duper melodie care mă omoară de câteva luni: Băiețelul cu sfârcul vânăt .

2 comentarii:

  1. Le iau pe rand: Fotbalul: nu imi place! Am fost o singura data la un meci pe stadion, iar in pauza, cand era liniste, am zis tare: 'io nu inteleg fotbalul: 11 prosti care alearga dupa o minge, iar daca au noroc, dau gol!!' :)) Ovidiu nu stia cum sa imi zica sa tac. Atat, de atunci niente fotbal!
    Tobe: nici mie nu imi plac femeile cu chip de barbat, mai ales alea de fac fitness, ridica nu stiu cate greutati.Sunt monstri, nu femei.
    Alcool: foarte rar se intampla sa beau un pahar de vin/bere. Nu m-am imbatat niciodata pana acum, deci...pass
    Muzica rock: nu cred ca stiu vreuna care canta rock, pur si simplu nu imi vin in minte acum. Rock ascult si eu:p
    Semidoctismul: nu imi place sa ies in evidenta, nu imi dau talente de intelectuala pt ca nu sunt.
    Politica: am mai zis eu intr-un articol de-al meu ca oricat ne-am stradui nu vom putea face niciodata unele lucruri pe care le fac barbatii. Unul dintre aceste lucruri fiind politica.
    Realitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo Bumbu. Nu-mi plac feministele, imi plac femeile care pot analiza rational uneie realitati :)

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog