Știi cum ar trebui să te simți și te miri că nu te simți așa.
Îți amintești lucruri atât de aleatoriu, încât te ia amețeala și îți lăcrimează ochii, pentru că creierul tău se supraîncarcă.
Îl lași să plece, fără să-l săruți.
Îi spui să plece, fără să fii conștientă că ăsta e finalul.
Te gândești că ăsta e finalul și vrei să bei o bere.
Vrei să vorbești despre finalul ăsta și nimănui nu-i pasă, nimeni nu este dispus să vorbească, nici măcar el.
Asculți la infinit o melodie. Și nu ai puterea să-ți amintești nici măcar o altă melodie care să se potrivească acum cu starea ta.
Ți-e dor de ceva ce nu a exista și te întrebi cum e posibil. Ți-e dor de relația pefectă pe care nu ați avut-o niciodată.
Te acuzi că ai lăsat relația asta să moară.
Îl acuzi că nu i-a păsat, știi că nu i-a păsat destul.
Îți aburești ochelarii.
Strângi pumnii.
Plângi.
Vrei să fii singură și nu vrei să fii singură.
Nu înțelegi nimic din ultimul an din viața ta, din cea mai dragă ființă a ta, din cele mai frumoase luni ale tale.
Privești înapoi. Privești înainte și nu e nimic.
N-o să uiți niciodată.
O să regreți toată viața ta asta. Toată viața ta. 
Nu poți să trăiești cu el, nu poți să trăiești fără el. Nu ești fericită cu el, nu ești fericită fără el.
Ce faci?

-Tu te-a întrebat vreodată de ce ești așa cum ești? Adică așa, de ce îți place să citești? De ce îți place Edward Norton și bărbații cu parul lung și barbă? De ce îți place mai mult zăpada decât soarele și mai mult înghețata decât jeleurile? Crezi că e doar o întâmplare că ai ieșit așa? Crezi că cineva s-a jucat cu tot felul de ingrediente și la tine a scăpat un pic prea multă maturitate și la mine un pic prea multă rebeliune? Crezi că pur și simplu e cineva cu bagheta care se apucă să arate spre noi și să ne zică cum să fim? Sau chiar e doar o coincidență că ești așa?
-Păi nu zicea ăla Piaget sau cum morți îl chema că omul este rezultatul a trei factori: genetica, educația și mediul?
-Adică e vina lu' mama că îmi place să mă bat cu gaborii și să mâzgălesc pereții?
-Poate e vina faptului că ai chiulit de la școală?
-Îți dai seama că un singur lucru, oricât de mărunt, ar fi putut să facă alt om din mine? Adică, cum ai zis și tu, dacă aș fi mers la o singură oră de chimie în plus, sau dacă m-aș fi îndrăgostit de profa de desen, sau dacă m-aș fi mutat în alt oraș, sau dacă mama ar fi fost mai dură și m-ar fi bătut că nu-mi făceam temele, sau dacă într-o zi îmi rupeam piciorul și stăteam o lună cu el în ghips, îți dai seama că aș fi putut fi alt om?
-Mhm.
-Dă-mi și mie.
-Ia.
-Îți dai seama că nu e deloc o întâmplare dar nici nici cum spune ăla nu e adevărat. Generică, mediu, educație. Și auto-educație.
-Tu nu știi ce-i aia auto-educație. Tu ești prea sălbatic ca să știi.
-Nu, serios acuma. Ție de ce îți place să citești? Te-ai gândit vreodată serios? Te-ai gândit că un eveniment neînsemnat din trecutul tău te-ar fi putut transforma într-o pițipoancă? Sau nu m-ai fi cunoscut. Sau ai fi trăit în altă țară? Te-ai gândit?
-Am prins ideea, get over it.