Doua idei care ma obsedeaza sistematic. Doua idei care imi inflameaza procesele mentale. Doua idei care imi fac creierul sa arda, sa doara.
Doua idei de imprumut.
Am citit recent in Garcia Marquez o idee care mi-a facut inima sa sara peste cateva batai. Mi-a trimis-o direct in gat, intr-un reflex de regurgitare a sistemului sangvin. Ciudat, nu? Unul dintre personaje povestea despre bunica lui care ardea de nerabdare sa moara. Contrar tuturor oamenilor care sunt pe punctul de a muri si care se agata cu dintii de viata, ca fiind singurul lucru palpabil, cunoscut, bunica era nerabdatoare, fremata de curiozitate sa vada ce e dincolo.
Ce paradox obscen al vietii - sa-ti traiesti toti anii fara sa stii ce urmeaza dupa. Si daca, poate, curiozitatea stiintifica invinge in tine si vrei sa vezi ce e dincolo, risti sa pierzi tot ce ai cu adevarat.
Si te face sa te intrebi ce spune frica sau, din contra, nerabdarea de moarte despre tine, despre noi?
Azi-noapte am avut o insomnie. Nimic ciudat, avand in vedere ca am baut cafea pana la 12 noaptea. Dar in insomnia asta am avut un cosmar; un vis; poate chiar ceva mai mult decat un vis. Eram altcineva si capatasem halci intregi de ganduri care nu-mi apartin. Eram intr-un tribunal inconjurata de 37 de oameni care ma judecau; ma judecau pentru ca omorasem 37 de oameni. Toate procesele mele se invarteau in jurul ideii de 37. Si in jurul ideii ca omorasem oameni si clar trebuia sa platesc, dar nu ma simteam vinovata, de parca a trebuit s-o fac. Bucati intregi de ganduri imi curgeau prin minte, argumentari, ipoteze, filozofii morale etc. - dar nu-mi apartineau, desi eram aproape treaza. Si chiar daca ar fi fost un simplu vis, ar fi trebuit sa ma recunosc pe mine acolo, in capul meu, cand gandeam in vis. Dar nu.
Si asta ma face sa ma intreb insomniile cui le traim cand nu putem sa dormim? Insomniile cui?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu