Poza asta ar trebui sa reprezinte trecerea timpului. O metafora obosita, cliseica, folosita de cand lumea. Cum am facut sa reprezinte trecerea timpului? Pai unu' la mana, locul arata paraginit, asa cum si noi, si orice lucru material si chiar spiritual se degradeaza si paragineaza. Si doi la mana, pentru ca poza e facuta din mers, ca sa reflecte rapiditatea trecerii timpului prin noi. E o metafora. E o poza reusita. Spune multe. Mi s-a parut potrivita pentru aceasta zi a anului.
In fine, pe mine Dumnezeu m-a lasat in pace, ca pe Augustin, din 'omul care vedea dincolo de chipuri'. Anul asta mi-a adus atat de multe, incat n-am cum sa nu fiu recunoscatoare. Anul asta mi-a adus atat de multe, fireste ca nu materiale, ca nu asa ne masuram fericirea, incat reflectez prin fumul unui Malboro 7 ca am sunt fericita. Multumesc pentru Alexandra, pentru Horia, pentru Mihaita, pentru Piti. Multumesc pentru Grecia, pentru teambuildinguri, pentru acasa. Multumesc pentru Eric Emmanuel Schmitt si Garcia Marquez. Multumesc pentru gasca de iesit, pentru cele 52 de weekenduri nebune, pentru tequila, pentru Kulturhaus, pentru albumul nou de la Twenty One Pilots, pentru orele de dans. Multumesc pentru ca ce am invatat sa simt.
Sunt lucrurile mici. Pentru care multumesc. Ma inclin. Pentru un 2019 plin de experiente, la fel la 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu