sâmbătă, 7 aprilie 2012

Țara lui Suhai

Tocmai ce m-am întors dintr-o călătorie în jurul lumii. Niciodată nu am crezut că lumea e așa de mare și așa de complexă. Am trecut prin n forme de relief și prin n sisteme politice. Și ce mi s-a părut cel mai interesant printre atâtea democrații și dictaturi, a fost un sistem politic care se numea Suhaism. Prin Suhania cred că era. E o țară mare și prosperă, unde oamenii sunt fericiți. Președinte era unu Suhai. Vreau să vă povestesc puțin despre el, pentru că a fost o experință mai mult decât nouă și interesantă pentru mine.

Nu am văzut nicăieri un popor care să-și iubească atât de mult liderul. Într-o formă nu doar restrictivă, ci și-l iubeau cu toate resursele de exprimare posibile. Nu am văzut așa ceva în viața mea. Femeile aveau un orgasm doar auzindu-i numele. Oriunde s-ar fi aflat, dacă pronunțai Suhai, le vedeai dându-și ochii peste cap și ridicându-și fustele, țipându-și plăcerea în piețe publice și supermarketuri. Bărbații fugeau plângând să se ascundă după colțuri de fiecare dată când Suhai ieșea pe stradă, de teama masculinității lui. Sinceră să fiu, mi s-a părut un om ca oricare altul, însă mi-a explicat un domn care stătea în fața mea la coadă la pastile de a doua zi. Masculinitatea lui Suhai depășește orice limită a imaginației, lăsându-și sămânța în orice femeie de pe teritoriul țării, oricât de departe ar fi. Bărbatul ăsta e atâta de bărbat, încât ne e teamă de testosteronul lui, pentru că mirosul lui otrăvește orice bărbat pe o rază de un km, îmi spuse în suhaiană bărbatul. L-am întrebat de curiozitate dacă regele Suhai nu avea la palatul lui și bărbați. Marele rege Suhai, mă corectă bărbatul. Dacă vă aude cineva spunându-i așa, ați putea face închisoare politică. Și ca să vă răspund la întrebare, marele rege Suhai trăiește înconjurat doar de cele mai frumoase fecioare din toată țara. În tot palatul, ele îl înconjoară și-i servesc drept muză. De frumusețea lor depinde soarta întregului popor. 


Am văzut bătrâni în primării urlând că își vor da pensia pe un an numai ca să-l atingă măcar o dată pe Suhai. Copiii ieșeau mai devreme din pântecele mamelor când dădea o lege nouă pentru populație. Băiețeii ieșeau direct cu mustață și cu puțulica mare, pentru că toți locuitorii Suhaniei sufeau de o masculinitate atroce comparată cu a bărbaților obișnuiți. Fetițele își plângeau primul plâns în timp ce aveau și primul orgasm, doar pentru că toate se nășteau cu un simț special care detectau mirosul testosteronului suhaian.

Prin toate parcurile, cupluri care se iubesc fără rușine, cupluri bătrâni care se pipăiau prin metrouri, copii care se sărută din față și mușcă cu gingiile țâțele mamelor și șoferi de taxi care se masturbează în timp ce își fac meseria și profesoare care își învață elevii cum să pipăie sânii femeilor și universități în care se predă doar sex. Și peste toate, masculinitatea lui Suhai rămâne castă, supremă.

7 comentarii:

  1. am auzit vorbe cum ca suhai asta s-ar simti onorat :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că masciulinitatea lui îi dă prea mult de lucru ca să mai aibă timp să citească bloguri de căcat despre el.

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari Urzica. In primul rand... nu mai consuma plante oferite benevol de Suhai .. si-n al doilea rand, din nou felicitari .. pentru ca acum .. acest "fenomen al sticlei, al gandului ce-nvinge conditia de semi-coma a unei minti cuprinse de freamatul unor substante prea mult indesate in locsorul ala stramt al lui" .. va trece la urmatoarea etapa a psihozei in care se scalda ca un puritan .. suprem de la o vreme.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Păcatul Lunii: Ca să-l parafrazez pe unul dintre copii pe care-i băteam în școala generală - Titu, Titu Maiorescu parcă îl chema - gratuitatea unei beții de cuvinte costă.

    RăspundețiȘtergere
  6. sorine, pleaca de aici ca te bat!

    RăspundețiȘtergere
  7. First off, I love your red hair color.. I wish I could be so bold but it would be a lot of up keep for me.

    A very though provoking and interesting blog:)

    RăspundețiȘtergere