Esta es la historia de un gerrillero muerto por la libertad.

Nu-mi plac dramele. Nu-mi plac dramele in viața mea. Singura dramă pe care o accept ca atare e că vecinul meu face sex mult prea zgomotos. Nu-mi plac oamenii care exagerează. Nu-mi plac oamenii care se îmcăpățânează să se considere niște bibelouri de porțelan. Nu-mi plac oamenii cu care trebuie să ai grijă ce spui sau ce spui, pentru că se supără - mi se pare că-mi calc pe ceva principii, că nu mai sunt eu însămi. Nu merită nimeni să fac compromisuri cu mine însămi. Nu-mi plac oamenii care se uită în altă parte când stau cu mine la masă. Nu-mi plac oamenii care mă judecă pentru cine sunt. Nu-mi plac oamenii care fac drame și le fac publice. Nu-mi plac dramele.

Îmi plac oamenii frumoși și veseli. Îmi plac oamenii care se amuză de tâmpeniile pe care le fac. Îmi plac oamenii care mă roagă de un milion de ori să nu mai fac gălăgie și care zâmbesc frumos când încă o dată trântesc ceva pe jos, întrebându-mă ”Cum reușești frate?”. Îmi plac oamenii care râd când încep să țip, care mă lasă să-i lovesc cu balonul jumătate de oră în cap. Îmi plac oamenii care se bucură când îi pup. Îmi plac oamenii care se oferă să curețe după mine atunci când dau ceva pe jos. Îmi plac oamenii care văd când sunt drăguță. Îmi plac oamenii frumoși și veseli.

M-am scufundat în tristețea altcuiva și nu mi-a plăcut. A mea e mai drăguță, pentru că e plină de speranțe și de fapt e doar un capriciu de femeie alintată. Și pe-a mea o place toată lumea. Câți oameni frumoși și veseli am în jurul meu care mă acceptă așa cum sunt :) Mă bucur că mi-am băgat mințile în cap și am văzut cât de greșit era drumul ăla.