Let this be our song, he said.

Scriu asta aici ca sa nu te uit.
Nu imi gasesc cuvintele sa scriu despre tine, nu s-au inventat inca in nicio limba combinatiile de sunete potrivite sa descrie cine esti tu pentru mine.
Barba de dac si ochi de un pamant umed, dimineata, vara, dupa ploaie, in padure. Intre frunze cazute si ramuri subtiri si firave, intre urme de cerbi si pasi stersi de oameni mici si slabi. Acolo is ochii tai.
Vocea cuminte, de om bun la suflet, desi oh stiu prea bine ca nu esti. Voce de citit poezii, langa in pahar de vin, cum mi-ai zis tu pe fundal de metrou gresit.
Pe Venus la tine eram doar noi doi si eu eram legata. Ce prost. Ce parca ai putea vreodata sa ma legi tu pe mine, cu bratele alea firave de pianist al aromelor, cu pisica aia cheala tatuata agresiv pe dosul palmei.
Pe Venus la mine eram noi si mai multa lume si eu ti-am spus 'de-asta te iube...' si mi s-au infipt cuvintele in gat ca un os de peste. Cum sa spun asta? Cand eu n-am spus asta decat o data, pe intuneric, unei maini care imi mangaia degetul arator, cetos, de jumatate de ora? Si tu mi-ai spus 'vezi, tu pui prea multe ziduri intre noi' si eu nu ti-am spus dar m-am gandit 'ce prost esti, cate ziduri am daramat pentru tine si cati pereti am zgariat pana la temelie cu unghiile goale, vinetii', dar nu ti-am spus, doar am zambit. Cum sa spun asta? Cand eu n-am mai spus asta decat o data, cu fundul pe parchetul rece si sufletul in buzunarul altcuiva, in avion, in drum spre alt cer si alte ploi si alte pisici.
In gand la mine, in gand la tine, inima bate intre paranteze rotunde. Zboara tot insectarul din clasa a 6-a in stomacurile noastre goale doar cand te aud si ma auzi si imi spui 'de ce tipi?' si spun 'nu tip, doar am emotii ca te aud'.
'N-am simtit niciodata asta', mint. 'Nici eu', minti. Si intre paranteze rotunde alearga fantome de iubiri neimplinite, singuratate si strans din umeri.
Ah, ce-mi faci tu mie, cu vocea aia firava de om bolnav sau poate doar obosit. Cu bidimensionalitatea asta dureroasa a...a tot. Cu parantezele tale rotunde si mesajele de dimineata. Cu fluturi si tot regnul animal in capul meu. Cu 'viata e frumoasa si dupa...', 'si dupa...?', 'stii tu!'.
Normal ca stii.
Vezi, n-am cuvinte sa scriu despre tine.

Omul moment II

Omul moment apare de nicaieri si nu sta.
Vine cu ochi caprui si zambet turtit, botos, de copil razgaiat.
Vine inalt, cu un ras din alta lume si un corp perfect.
Vine cu aiureala din gesturi si mainile dure, muncite si brate perfecte si bronzate.
Vine cu parul lung cazand abstract pe spatele tau gol.
Vine cu vin si un pachet de tigari si pisicile tale il plac.
Vine cu un tricou frumos si tatuaje pe coate.
Vine cu vodka cu suc de fructe de padure si o muzica stupida, abstracta.
Vine c-o barba de dac si fiare in urechi.
Vine c-o supa crema de legume.

Vine si nu sta. Uneori vine iar, alteori doar o data. Asa e omul moment, nu sta in momentul tau mai mult de un moment. Ca si viata ta si ce simti si ce gandesti - doar un moment intr-o lume grabita, seaca, saracita de momente.

Vine si iti arata ca viata e mai mult decat o inima franta si un vis urat. Vine si iti tine de urat un moment in momentul tau, un moment mai mult decat deloc.

Vine si te invata sa uiti, sa nu mai crezi, sa nu mai speri ca oamenii sunt mai mult de un moment in viata ta.

Omul meu moment, format din multe momente cu multi oameni moment, vine si nu mai sta decat cate un moment pe moment, fara sa grabesca timpul, fara sa-l prostitueze pe niste abstracte concepte sociale inventate sa ne faca sa credem in 'pentru tot restul vietii' si 'mereu' si 'niciodata'.

Am invatat sa iubesc toti oamenii mei moment, cu brate bronzate si tatuaje pe coate, cu ochi frumosi si zambete de luni si semne pe gat.

Sevraj

Sevraj.
Nu e ca nu mai vorbim, ca oricum nu mai vorbim de mult. Sau poate nu ne-am vorbit niciodata.
Nu e ca nu-ti mai vad ochii de un cer naucitor, usor strabisti si aroganti, ca oricum nu am vazut in ei prea multe. Sau poate n-am vazut niciodata nimic.
Nu e ca nu pot sa te mai strang in brate, sa ma ascund sub tine, in noptile noastre geroase de iarna, cu ploi si ninsori si 'niste domni si fii' si vin fiert, ca oricum ai fost un trup gol de suflet langa mine. Sau poate nu ai fost deloc.
Nu e ca nu mai pot sa-ti aud vocea graseiata, cu un aer usor goesc, ca oricum nu spuneai prea multe. Sau poate nu mi-ai spus nimic nicicand.
Nu e ca nu mai pot sa-ti simt mirosul ala atat de specific, a lenor si tinerete ruinata, arsa intre foite si cearceafuri sifonate, ca oricum nu ti-am mirosit nicicand sufletul.
Nu e ca nu mai esti al meu, ca oricum nu ai fost, evident, nicicand al meu.

E un sevraj de a te sti bine. Fericit. Alintat. De a stii ca, sub acelasi cer ca mine, zambesti. Ca, sub aceeasi ploaie, nu te mai gandesti la mine.

Sevraj de fericirea pe care nu ti-am dat-o niciodata.

Sevraj de ce am iubit, naiv, imaginar la tine.

Sevraj de sarut de cozonac si microbuz.

Sevraj de lacrimi false, rimel pe hanorac si cheia rasucindu-se pentru ultima data, agresiv, neiertator in usa. Si plansul imfundat de pe scari.

Sevraj de nimicuri, de supa la plic ascunsa inocent intre foile 'maestrului si margaretei', cartea noastra.

Sevraj de 'long gone day' cu o singura manusa pe mana.

Sevraj de ursi si maimute.

Sevraj de imagini tinute cu grija la naftalina. Sevraj de a te iubi. Sevraj de tinerete proaspata, cu inimi nefrante, cu mult curaj si un inel de bere. Sevraj de filme proaste.


Respir. Adanc. Ma scutur pe interior. Nu ai mai ramas. Deloc. In mine.

Am gasit o poza cu tine de acum 4 ani. Din profil, cu gura sarcastica si privirea goala. Mi-aduc aminte si acum cat de tare te incapatanai sa nu stai la poze. De nebuna ce erai. "Nu-mi face poze, nu e ca si cum nu o sa ma vezi si maine". Hei, n-o sa te vad maine. Au trecut un an de maine in care nu te-am vazut. Vor trece zeci de ani de maine in care n-o sa te vad. N-o sa stiu ce avea sa se aleaga de tine, cu mintea ta sclipitoare, sufletul tau bun, cu felul tau uman de a fi acida. N-o sa stiu cand aveai sa-ti cunosti iubirea vietii, barbosul tau frumos cu care sa faci copii mici ca tine. Si caut poze cu tine prin toate colturile, caut informatie artificiala care sa-mi aduca inapoi in minte amintiri din viata reala pe care mi-am intersectat-o cu tine.  Si n-ai vrut tu sa stai la poza aia nenorocita, acum 4 ani.

daca as crede cumva in religie si in ideea ca esti aici cumva undeva si ma auzi as vorbi cu tine.

jur ca am nevoie de tine acum sa ma asculti, sa-mi dai o palma peste fata si sa ma scuturi din mine cum doar tu stii.

mi-e dor de tine si stii cum sunt oamenii mi-aduc aminte cat imi lipsesti doar atunci cand am nevoie de tine

am nevoie de tine pentu ca nimeni nu pare sa inteleaga sau sa mai conteze

dar

stii ce cred?

n-a ramas nimic din tine din ce erai cine erai cum gandeai ce gandeai

si erai un om minunat, ti-am zis asta de multe ori si te-am iubit atat de mult

si din toate astea a ramas nimic.

si nu, nu-mi spune tu mie de predestinare, destin si mizerii de-astea. a fost hazard. asa a fost sa fie. te-ai intamplat acolo cand s-a intamplat moartea ta. poate fi a mea acum sau maine, poate fi a oricui. hazard, nimic altceva.

n-am vrut sa vorbesc despre asta cand toti isi dadeau pumni imi piept ca cum e posibil. a trecut ceva timp. au trecut 7 luni fara tine. si nu, nu te-am uitat si nu, n-o sa te uit. ai fost parte importanta din viata mea, cred ca intr-un fel sau altul m-ai format si tu, cu caracterul tau puternic, vulcanic, sincer, direct.

mi-e dor de tine. dar tu esti doar oase si pamant si viermi acum. tot ce ai fost tu, om minunat, se pierde in neant, in amintirile ofilite ale unor oameni ca mine. si eu se mai gandesc la tine acum, cum ma gandesc si eu, cand au nevoie de tine, cand nimic in jurul lor n-are sens si stiu ca tu erai acolo sa zici ‘ hei. stop. asa e viata, man the fuck up ‘ .

aveai dreptate. viata e scurta. mai ales pentru tine.

stiu ca ti-ai trait-o cum ai vrut. am impartit multe, draga mea Lili, dar n-am impartit acest ultim an al tau. si tu m-ai parasit, ca toti ceilalti. ai zis fuck off, you fucking cunt. si ai plecat. daca stiam ca nu o sa mai fii aici, nu te lasam. cand te-am vazut ultima data, am facut misto de fusta ta de calugarita. daca stiam ca e ultima data.... ti-as fi zis macar ca imi lipsesti si ca te iubesc.

nu pot sa zic te iubesc acum unei gramezi de oase si de viermi. nu mai pot sa zic te iubesc acum. si trebuie sa traiesc cu asta acum.

25

25 de ani.
Vârsta la care părinții se așteaptă să ai studiile terminate, un job foarte bine plătit, rate la bancă pentru casă și un inel pe deget. Legit.

25 de ani.
Vârsta la care nu mai judeci oamenii.
La care faci ce simți, când simți și cum simți.
Vârsta la care începi să te iubești pe tine mai mult decât pe alții, dacă n-o făceai înainte.
Vârsta la care nu mai ții oameni toxici și inutili în viața ta.
Vârsta la care ciudat poate fi cel mai bun lucru.
Vârsta la care înveți să apreciezi timpul altfel.
Vârsta la care îți dai seama că iubirea e overrated și că nimic din ce visai la 20 nu e adevărat. Nu există bărbatul perfect și relația perfectă. Nu există loialitate, încredere și te iubesc doar pe tine. Există mereu vor fi altele mai tinere, mai frumoase și mai puțin fucked up decât tine pe care el le va alege. Mereu va exista cineva care îi va face inima să bată mai tare decât tine. Îl va face să râdă mai tare decât tine. Îl va face mai fericit. Și el nu se întoarce mereu la tine. Ci va rămâne în urmă.
Vârsta la care îți dai seama că ai nevoie de oameni mișto în viața ta, prieteni care să te facă să râzi, să te distrezi, să te simți important.
Vârsta la care nu te mai minți pe tine și nici pe cei din jur.
Vârsta la care numărul de prieteni și de likeuri de pe Facebook e irelevant.
Vârsta la care să-ți iei un animal de companie și să-ți dai seama că uneori e mai important decât toți oamenii din viața ta.
Vârsta la care nu mai contează ce muzică asculți, cum te îmbraci și ce IQ ai. Ci doar cum îi faci pe alții să se simtă.
Vârsta la care triezi amintirile și îți dai seama că nu ai nimic ce ai schimba.
Vârsta la care nu contează să ai o casă sau o relație fericită, ci să dormi bine noaptea.
Vârsta la care înțelegi ce vrei cu adevărat și te apuci să lupți pentru lucrul acela, conștiincios, disciplinat. 

omul moment

Se intampla des in viata oamenilor sa ai Momentul.

Prostii se ataseaza de el si incearca sa-l pelungeasca la infinit si nu le iese si sunt dezamagiti.

Obisnuiam sa fac la fel.

Dar m-am maturizat. Am invatat ca sunt momente care trebuie sa ramana Momente.

Nu avem voie sa le prelungim, sa tragem de ele, sa le prostituam cu vulgaritatea dependentei noastre emotionale de ele. Trebuie doar sa le simti profund in tine, in toata carcasa ta emotionala, sa-ti umple nerusinate golurile din structura ta psihologica, sa-ti alerge nebune, haotic, prin vene. Sa iti controleze bataile de inima ca un papusar schizofrenic.

Sunt oameni care sunt facuti sa fie Momente pentru tine. Si lasa asa, asa e bine. Nu te chinui sa crezi ca va fi altfel, asa e facuta viata. Invata sa te lasi stapanit pana in cele mai mici procese neuronale de Moment. Si niciodata nu regreta nimic din ceea ce faci stapanit de Momentul tau, de omul tau Moment cu ochii mari si zambet turtit.

Cat de placuta si linistitoare e senzatia pe care o ai cand toata fiinta ta e concentrala, emotional si neuronal, pe o singura Idee. Cand si daca lumea asta ar lua-o razna, ar exploda miezul Pamantului fix sub nasul tau, s-ar sinucide femei insarcinate, s-ar omori intre ei frati gemeni sau batranii ar face orgii in camera ta, chiar si asa, mintea ta nu ar putea sa proceseze nimic altceva in afara de Moment. Liniile copului. Curburile genelor. Picaturile de ploaie proiectate de becurile diminetii pe pielea usor inchisa, prin geamul tramvaiului 21. Zvacnetul degetului aratator pe degetul tau aratator. Centimetri de piele pe centimetri de piele, in palma unui hau de ganduri, senzatii, emotii. Degete pe rochie. Perfectiunea miscarilor in mijlocul unei furtuni de zgomote si voci. Zambetul lung si turtit, de copil rasfatat.

Clisee.

Epitete care se repeta.

Miscari pe care le-ai facut de un milion de ori.

Cuvinte pe care le-ai mai zis si o sa le mai zici.

Dar.

Unicitatea senzatiei de mirare. De revolta. De mirare. De zcrasnet de dinti si respiratie profund profunda.

Perfectiune.

Momentul.

Momentul e atunci cand ai convingerea ca ai in fata ta perfectiunea, cea mai desavarsita opera de arta a naturii. Si e prima data cand ai emotia asta.

Timiditatea unui la revedere in ploaie si Momentul si-a incheiat rolul in viata ta.

Viata ta isi continua cursul, nesimtitoare la Momentul tau, de parca nici nu stie ca a fost acolo. Si nici tu nu-i spui, las-o sa creada ce vrea, ascunde-ti zambetul involuntar sub masca ta de copil serios.

Reset.