Cronică de concert (III)

Blue Nipple Boy @ The Artist Studio, 1 iunie 2012

Fac asta doar pentru că oamenii ăștia mi-s atâta de dragi, încât simt nevoia să scriu despre ei. Cu bune și rele.

I-am văzut pe BNB de trei ori live. Poate o să-i mai văd, poate nu. Dar dintre toate cântările lor, ultima mi s-a părut cea mai slabă. Nimic nu s-a întâmplat în dozajul corect. Am așteptat debutul concertului vreo 45 de minute peste ora promisă - și doar pentru că basistul a întârziat. Să-mi fie cu iertare, ăsta nu-i profesionalism. 

The Artist Studio e un loc prea fancy și prea fiță pentru BNB. Poate și ei sunt fiță și am doar eu impresia că să cânți muzică pentru un anumit segment se numește underground (deci cumva non-conformist, deci non-norme, deci non-public pe tocuri și-n costum, deci non-locații elegante, deci non-băuturi complicate și figuri de mare doamne. Și domni, zic) și că de fapt asta înseamnă să fii fiță. Refuz să cred că ascultătorii Băiețeilor cu sfârcurile albastre ar merge într-un loc ca ăla de bună-voie.

Sonorizarea a fost oribilă - instrumentele se auzeau distorsionat, vocea omului se auzea prea încet (încet într-un mod zbierat). Lipsă de profesionalism din partea celor care se ocupă, zic. 

Parcă nici băieții n-au mai fost la fel de vii. Bălașa n-a mai făcut glume și nici Cârciova nu s-a mai plâns de părul lui. Nici n-au interacționat la fel de mult cu publicul, ci mai degrabă au părut că au o stare de repetiție într-un garaj. Și rămân la părerea mea că locul a fost de vină, pentru că i-a inhibat cumva.

Mi s-a promis o atmosferă jucăușă, ca de 1 iunie. Și am primit o atmosferă de blazaj. Ceva rece și prea serios, prea de oamenii mari care nu ne dorim să fi fost. 

Nu s-a cântat cum trebuie. Nu s-a dansat, nu s-a aplaudat, nu s-a privit, nu s-a gustat cum trebuie. Au lipsit proporțiile. A lipsit starea. A fost un concert pentru oameni cu fițe, într-un loc de fiță. A fost un concert de unde am ieșit cu convingerea că mi-am pierdut o oră din viață cu niște oameni antipatici. 

Blue Nipple Boy o trupă pe care trebuie s-o asculți live, pentru că doar live înțelegi ceva. Dacă o asculți acasă pierzi esența. BNB cântă muzică de unică folosință, pentru simplul motiv că melodiile lor sunt diferite la fiecare ascultare. Sunt altele, vorbesc despre altă poveste. Muzica ascultată în The Artist Studio a sunat sec și gol și nu mi-a vorbit despre nimic. 

Dragilor de băieței cu sfârcurile albastre le-aș spune că e bine, îi înțeleg că vor să cânte mult și oriunde. E recomandat să facă asta, să cânte mult ca să-și înețeleagă ei înșiși muzica. Dar trebuie să aibă mereu în vedere un singur lucru: pentru o trupă mică e important să aibă mai multă grijă de cei care-i ascultă frecvent, de veterani, nu doar de neinițiați. 

Ca să conchid toată poliloghia mea împroșcătoare de reproșuri, Blue Nipple Boy e specială tocmai prin starea pe care ți-o transmit. Pe 1 iunie a lipsit starea, a fost doar o trupă care cântă binișor, pe care-i vezi o dată live doar ca să te convingi că sunt buni, după care te rezumi la a-i adăuga la favorite pe Youtube. O trupă ca multe altele. 

Personal, o să le mai dau o șansă și sper să mă convingă să rămân în prima linie a brigăzii de băieței cu sfârcul albastru și să nu mă trag mai în spate.

Cu stimă, 

Urzica.