Sau despre cum eu trebuia sa ma fac psiholog aka din nou am un titlu de postare mult prea lung - is curioasa cum o sa arate

Obișnuiam să iubesc un băiat.

Ăsta e un secret pe care-l țin ascuns de mult timp.

Obișnuiam să iubesc un băiat obișnuit, care, ca orice băiat, făcea de toate. Și bune și rele. Și mai greșea și-l mai iertam și mai greșeam și eu și dispărea. Ca orice băiat, băiatul ăsta se schimba. El nu creștea ca noi toți, când eu eram mica, el era mare și se numea Mario. Era cel mai frumos băiat din lume. Apoi am început eu să cresc și Mario să devină perimat. S-a mai oprit din crescut, până am fost eu mai mare ca el. De câteva ori. Și mi-a plăcut să-l știu așa, mic și să fiu eu mai isteață ca el. Să nu mai depind de protecția lui. A mai crescut, a mai stagnat. De câteva ori. A fost blond cu zulufi și cu ochii mici, oblici, de asiatic, a fost brunet cu buze mari, a fost  înalt și roșcat. A fost de toate, a fost în toate felurile. A acumulat în el greșeli și momente, și-a pierdut numele și culoarea ochilor. A fost un tot format din toate chipurile pe care le-a luat.

Obișnuiam să-l iubesc pe băiatul-bărbat și nu înțeleg cum oamenii ma acuză că mă îndrăgostesc prea repede și prea des. Și de prea multe persoane in același timp. E simplu, eu știu ca omul ăsta nou de care mă indrăgostesc e doar un nou chip al lui Mario, al băiatului pe care obișnuiam oricum să-l iubesc. Mi-e atât de ușor să mă îndrăgostesc, știind că oricum, îl cunosc pe omul ăsta nou, îl cunosc bine și că aduce cu el toate momentele pe care le-am trăit cu băiatul-bărbat din capul meu.

Dacă cineva m-ar intreba vreodată care e bărbatul meu ideal, aș spune că băiatul ăsta pe care obișnuiam să-l iubesc și care trăiește în capul meu. Are multe chipuri, are toate chipurile tuturor băieților-bărbați pe care i-am iubit vreodată. Câți au fost, nu contează, nu e relevant. Ceea ce contează e că toate femeile din lume văd în fiecare bărbat o cicatrice a celor dinaintea lui. Că n-aveți ce face în privința asta, decât să vă obișnuiți că purtați pe trup o mie de cicatrici, pe care doar femeia de lângă voi le cunoaște și că niciodată nu le veți ști chiar pe toate. Îmi pare rău, dragii mei.

PS: sufăr de schizofrenie.