Despre povești vechi (1)

Nu cred că am făcut niciodată publică o poveste pe care o știu de la bunicul meu cu privire la întemeierea neamului nostru. E interesantă, mai ales pentru că eu cred în biografii de familii și vreau să cred că originea noastră are o relevanță pentru felul de-a fi.

Cândva, nu tare tare de mult, dar cândva, într-un trecut inaccesibil mie, un grec se mută în zona Dobregei, împreună cu soția lui - grecoaică asemenea. Aveau doi copii - ca-n orice poveste, un băiat și-o fată.

Nu mult după mutarea lor în Țara Românească, năvălesc turcii (deci întemeierea familiei noastre aici e de dată relativ recentă), în satul în care trăiau. Soția grecului se gândește să salveze copiii. Le burdușește căptușala hainelor cu bani, în egală măsură, și îi trimite prin poarta din spate. Ea și soțul ei sunt uciși și prădați de turci. Uciși cu iataganele, prin ușă.

Copiii reușesc să se salveze. Își întemeiază o stână, unde trăiesc liniștiți împreună. Fata se îndrăgoște însă de un haiduc, care o sfătuiește să îi fure banii fratelui său și să fugă cu el - lucru pe care îl și înfăptuiește.

Iată că Ianolis, căci așa se numea flăcăul, rămâne singur și sărac. Muncește pe brânci ca argat, pentru a putea supraviețui și reușește prin forțe proprii să-și recâștige bunăstarea și liniștea. Se căsătorește cu o româncă, urmând ca de-aici încolo să se nască toți Ianolii din lume.

Pentru mine, povestea asta e o lecție de viată. Poate că în familia mea, femeia ori este mai rațională și mai curajoasă ca bărbatul, ori este irațională din iubire. Poate că în familia mea, toți suntem la un moment dat obligați să pornim singuri în viață, fără familie și bani. Poate că suntem sortiți să invingem orice impediment. Poate așa suntem noi, niște lupi singuratici, care ajung să se ridice deasupra oricărei piedici, ca Ianolis.

Coincidență sau nu, am găsit asta: http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1935/BCUCLUJ_FP_280068_1935_007_002.pdf . Într-un  fel sau altul, sunt puncte comune între povestea pe care mi-o spunea mie bunicul în copilărie  de nenumărate ori și cartea Cântec de sirenă. Cine mai știe?

Important este că e deosebit de important să ne cunoaștem originile. Câți dintre voi au fîcut-o? Câți dintre voi au incercat să caute informații, să scormonească arhive? Așa-i? Atunci ar trebui s-o faceți, este fascinant.