Sunt construită pe baza obsesiilor. Dacă pentru unii "new is better", pentru mine contează consolidarea unor elemente cheie sau ba din viața mea.
M-am gând că punerea lor pe "hârtie" ar putea fi educativă pentru mine. Unele dintre ele sunt serioase, altele stupide, iar unele nu pot fi nici măcar catalogate cumva.
Primul episod:
O obsesie pe care am căpătat-o recent și despre care nu am avut curajul să vorbesc cu multă lume, pentru simplul motiv că e prea ciudată. Bântuind de zor pe Facebook într-o zi, am găsit o poză cu doi flăcăi frumoși și mi-a sărit în ochi un comment de genul "o să ne fie dor de tine Iorgu". De ce? De ce să îi fie dor de el? Unde e? Am intrat pe profilul lui și am "răsfoit puțin postările". Am aflat că puștiul fusese omorât pe trecerea de pietoni, verde fiind semaforul, la doar 18 ani. Ucigașul a fugit de la locul accidentului. Habar n-am de ce, dar a trebuit să aflu mai multe. I-am citit profilul de Facebook din "scoarță" în "scoarță". I-am analizat fiecare poză, am citit fiecare mesaj lăsat de prietenii lui. Le-am citit mesajele lăsate când copilul ăsta frumos era în moarte clinică. Am înțeleg ce copil minunat era: frumos, isteț, activ, talentat, plin de viață. Un băiat pe care, dacă aș fi avut vreodată șansa să-l cunosc, l-aș fi adorat.
Am căutat pe net informații legate de accident. Am văzut poze cu Iorgu plin de sânge pe trecerea de pietoni. Am văzut manifestarea făcută de prietenii lui pe aceeași trecere de pietoni pe care a fost ucis. Și nu știu de ce, dar m-am atașat de el. Atât de tare, încât aș fi vrut să-l fi cunoscut măcar o dată înainte.
Răscolind, am găsit o poză de la un concert din Vamă - o poză cu el. La nici un metru de el - Pană și Adriana. Concertul la care am fost împreună. Am fost și eu acolo, la doar un metru de Iorgu. Și acum mă gândesc că poate chiar l-am cunoscut și poate am poștit un pet de bere cu el după concert.
Complet din întâmplare, în "Noaptea muzeelor", am mers jumatate de oraș pe jos cu Bella. Și dintr-o dată, parcă totalmente random, m-am trezit că traversez aceeași trecere de pietoni pe care a fost călcat Iorgu de mașină. Am fost foarte panicată și nu am dormit câteva nopți, chiar dacă știu că a fost vorba doar de o coincidență. Adică nu sunt nebună, știu că n-a fost niciun semn din partea lui, dar a fost impresionant la momentul respectiv.
Și ca să conchid, situația asta m-a pus mult pe gânduri. Recunosc, am început să mă gândesc mult inclusiv la religie, echilibrul presupus că există în lume și mai ales dreptate. Ce din toate astea există? Poate nimic. Nu există decât o înșiruire de chestii random și asta este toată viața noastră / lumea / universul etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu