Sunt prea egală sau fragmente de depresie

Me llaman calle
pisando baldoza
la revoltosa y tan perdida *


Uitându-mă în jur, deși știu că limbii române nu-i prea plac gerunziile, am observat în ce hal se schimbă oamenii. Se schimbă fizic, în mod intenționat, pentru că le place să fie diferiți. Seschimbă moral sau cel puțin pozează schimbările, se laudă cu ele și le afișează cu mândri. Iată, anul trecut eram așa insensibil, astăzi sunt un gentlemen îndrăgostit. Iată, acum 3 ani eram o alcoolistă , acum sunt studentă serioasă. Și alte asemenea, din seria ce oameni minunați ne-am dori să fim.


Ei bine, eu am urât întotdeauna schimbările bruște. Pentru că, în felul meu, sunt o burgheză cu vise de stabilitate. Am ales să fie egală, în mod deliberat. Poate tocmai de-asta, oamenii resimt un soi de plictiseală psihică după o anumită perioadă. Aia e, cum zice românul în orice situație. Nu vreau să accept cu nonșalanță și chiar cu anumită mândrie că timpul trece peste mine. Nu aș vrea nici să cad în extreme de-alea ciudate, ca la 40 de ani să merg prin cluburi gen Kulturhaus, îmbrăcată cu nșpe culori și să dansez la grămadă cu puștimea, pentru că, nu-i așa, contează să ai un suflet tânăr. Nu, nu am să cad în extreme penibile, pentru că am simțul ăsta încă foarte dezvoltat și așa o să rămână - am dzisu.

Părerea mea sinceră sinceră este că perrsonalitatea este produsul educației. Autoeducației. Și eu am momente când spun nu pot să fac aia sau aia pentru că nu sunt făcută așa. O ba da, dragă Gio, te poți educa să faci aia sau aia. E atât de simplu. E adevărat că presupune multă muncă și multă răbdare. Dar rezultate sunt impresionante. Uită-te la mine, am rămas aceeași persoană ca acum 5 ani. Fix la fel, cu același păr, aceeași privire și aceleași glume proaste. Cu aceeași inconsecvență și aceleași 50 de fețe diferite. 

Sunt însă momente în viață când îmi pare rău că sunt prea egală. Că mizantropia mea evidentă mă acoperă într-o ceva abstractă în care stau comod eu cu mine și atât. Uite, ieri m-am simțit ca un *inserează cuvânt din 3 litere aici* pentru că am fost atât de bolnavă încât nu m-am putut ridica din pat. Și am stat singură toată ziua, cu febra și cu gândurile mele. Și îmi amintesc că am compus și o poezie în capul meu, care suna bine, dar pe care, firește, am uitat-o. Și poate că aș fi avut nevoie de cineva care să-mi facă un ceai și să mă mângâie pe frunte. Cu excepția lui Cristi, care a venit și mi-a adus pastile, nimeni n-a știut de cât de rău mi-era și ce gânduri cretine nutream. Și boala asta de o zi m-a înrăit îngrozitor. Și ce dacă-s prea egală? Sunt că așa vreau și dacă nu vă convine, atunci mă *inserează alt cuvânt din 3 litere aici* pe toți. Că așa vrea și că îmi permit. 

Știi cum e aia ? Că un șut în *da da, tot trei litere* e un pas înainte? Fix așa.

PS: oare Urzica a renunțat la cuvintele urâte? Hm hm.

*pentru că Urzicii îi plac motto-urile și să facă pe deșteapta într-un mod ironic, pentru că de fapt știe că nu-i așa.