Michael Jackson

Nu am stiut ce titlu sa pun. Asa cum nu stiu ce sa scriu aici. Doar ca, asa cum majoritatea stie deja, azi ar fi fost ziua lui. 51 de ani. Hmm! Am vazut ca si Google a avut grija sa marcheze aceasta zi. Cred ca despre MJ nu putem vorbi decat prin melodiile lui. Mi-e sila de clisee si sentimentalisme gratuite. Nu sufar, nu plang, asa cum n-am facut-o cand a murit. Doar ca, de ce sa ma ascund, imi pare al dracu' de rau ca nu mai e. Ca azi nu ne bucuram de aniversarea lui. Ca nu mai pot visa la un concert live al lui. Ca n-o sa mai faca piese noi, ca n-o sa le dea peste nas "artistilor" de duzina. Ca n-o sa aiba sansa sa-si ia revansa in fata presei, care l-a chinuit atatia ani. Ca n-o sa le mai multumeasca niciodata fanilor. Ca n-o sa mai zica niciodata "I love you, Romania". Ca generatia noastra nu e atat de norocoasa ca cea a parintilor nostri, care ne-au insuflat dragostea pentru el si ni l-au dat exemplu. Ca cei ce vor veni dupa noi n-o sa-l aprecieze la adevarata lui valoare.

Cred ca el stia, ca stie, ca...Hm, nu cred in viata de apoi. Dar as vrea sa cred. Sunt melancolica, numai un pic. Imi trece. MJ, you are not alone! Ti-am spus-o si la 12 noaptea, cand m-am gandit 30 de secunde la tine, in picioare, cu capul in jos. Cred ca Ristici ti-a spus mai multe, e drept ca avea mai multe sa-ti spuna si ti-a vorbit 5 minute ca de la fan la idol. Si vreau sa cred ca l-ai auzit. Pe toti i-ai auzit, asa-i?

Din pacate, ai plecat prea devreme. Dar nu conteaza. Just beat it, la dracu!

Oameni pe care ii urasc.

Am revenit. Asta pentru ca incep sa ma satur incet incet sa tac la mizeriile din jurul meu. In special oamenii. Parca atrag idioti, am un soi de magnet sau cine stie, poate sufar de mania persecutiei. Dar ii vad peste tot in jurul meu si cel mai infricosator lucru este ca i-au "posedat" pe fosti colegi, prieteni, cunostinte, ma rog, oameni de la care nu ma asteptam sa aiba o doza de cretinitate adormita. Fie ca refuza orice parere, invitatie, argument, fie ca au replici "acide" [cred ei, fiindca de fapt sunt penibile], de genul: "Vorbesti mai urat decat ultimul boschetar" sau "Nu merg cu tine, fiindca prietenii tai fac misto de mine", sunt prezenti peste tot. Peste tot. Asa ca am sa fac un soi de clasificare, poate ajuta, ca sa stie oamenii de cine sa se fereasca in viitor.

1. Inocentii [cred ca 90% din fetele pe care le stiu se incadreaza in aceasta categorie]
Imposibil sa nu-i stii. Sa nu le stii. Ma rog. Daca sunt fete, au 20 de ani, arata foarte bine, "fetite tunate si bine dotate" si sunt virgine. Se inrosesc cand aud injuraturi. Ranjesc meschin cand iti zaresc masina de ultima fita sau portofelul plin. Intre prieteni, sunt de obicei in centrul atentiei, avand grija ca atunci cand gesticuleaza sa li se zgaltaie bine de tot dotarile frontale. Daca sunt varate in discutii personale, se eschiveaza cu un "eu sunt cuminte".
Daca sunt baieti, astia de obicei incep sa tuseasca nervos cand simt fum de tigara. Nici ei nu injura, nu se amesteca cu "derbedeii", nu se uita dupa fete, n-o sa-i auzi "Ce buna e aia!", de obicei ii povestesc mamei tot ce fac. Aveti grija cu ei la prima betie.

2.Tristii
Nu ma refer la copiii emo sau cum s-or mai numi ei acuma, imbracati in negru, care se plimba noaptea prin cimitir. Nu! Sunt adolescenti aparent normali, cu un grup de prieteni, rad la glume, fumeaza, barfesc, fac tot ceea ce fac tinerii din ziua de azi. Cum ii recunosti? Pai e simplu. Ii inviti undeva. "Mergi, ma, in club diseara?" / "Hai, merem la padure?" / "Iesi p-afara?". Gasesc mereu o scuza, cat mai simpla, care sa nu poata fi contestata. Fie ca le e lene, fie ca au treaba, fie ca nu-i lasa, fie ca n-au bani, fie ca nu le place de nu stiu cine din gasca. Genul de adolescenti tristi care merg cu parintii la mare si la munte.

3.Sensibilii
Astia se supara din orice. Daca-s fete, de obicei au tendinta sa faca pe emancipatele. Isi aleg prietene cat mai timide, incuiate, introvertite, ca sa aiba spectatori pe masura. Apoi isi incep pledoaria ieftina, avand un limbaj dezinvolt si gesturi lejere. Cand insa unul dintre cei din jur le reproseaza ceva sau, ma rog, pur si simplu devin subiect de barfa sau glume de duzina, se supara. Pun buza, pleaca, suna primul prieten din agenda telefonului si incep sa i se destainuie. "Stii ce mi-a facut icsulescu? Vaaai." De obicei, au castig de cauza, ca deh, "e" fete.
Daca-s baieti, sunt tinta glumelor fara sa faca nimic. Fiindca ii simti de la o posta ca sunt suparaciosi. Rad cu pofta cand e vorba sa se faca misto de ceilalti, dar daca ei devin cei loviti, se supara. Dau ignore pe mess, nu mai raspund la telefon, stau inchisi in casa. Ei cel putin nu se plang altora. Sunt haiosi, in cel mai fericit caz. Dar miscatori, deloc.

4.Barfitorii
Astia sunt prietenii tuturor. Ii stie toata lumea. Cand merg pe strada, sunt un soi de Mesia reloaded. Se dau cu primul grup mai consistent, isi verifica terenul cateva zeci de minute, apoi incep sa deschida gura. Si ii placi, pentru ca stiu cele mai noi barfe din liceu / din oras. Razi cu ei, le dai o bere, ii bati prieteneste pe umar si ii intrebi la plecare daca vin si maine pe-afara. Ei zic "da", numai ca maine se vor da cu alt grup. Ca sa va barfeasca pe voi! Urat. Ca sa-i recunosti mai usor: umbla doar cate 2, ca fetele, mereu nedespartiti. Si de obicei sunt preferatii profilor.
Atat pentru acum! Ca m-am plictisit. Poate o sa continui cu listuta. Pana atunci, conduceti cu grija.

PS: A fost Iris in Fetesti si eu nu m-am dus. Laif iz sououououou sead. :(

Doua femei au ucis.

O femeie a ucis. Doua femei au ucis.


-Cred ca as putea sa plec si sa uit ca am purtat discutia asta.
Glasul imi tremura ingrozitor si sopteam cuvintele cu pauze mari, inghitind cu greu saliva mata, rea la gust. Femeia masiva, de vreo patruzeci si ceva de ani, cu tenul patat si ridat, si-a ridicat o mana si s-a scarpinat plictisita la subrat. A scuipat fix langa adidasii mei si s-a uitat la mine.
-Nu. Nu pleci. Stii de ce? Pentru ca o sa te intorci. Pentru ca-l iubesti. Pentru ca viata ta e un cacat comparativ cu viata lui, pentru ca ti-ai sacrifica totul pentru el. Si...ma scutesc de neplaceri. Oricum, tie ti-e egal, mori acum sau mori mai tarziu.
Intepenisem. Mana imi transpirase pe biletul de tren, gaurit la un colt. Cu cata bucurie il luasem din mana femeii de la gara, cu un zambet larg. M-a privit intai contrariata, apoi mi-a raspuns, afisandu-si dintii mici, perfect aliniati si ingalbeniti de tutun. Si atunci, biletul murea sub degetele mele. Mi-era teama. Eram ingrozita! Cum sa mor? De ce? Venisem sa ma intalnesc cu un prieten, fericita, emotionata.
-Stii tu, fetito? Fiecare meserie cu riscul ei. Ia o tigara de-aici.
Am refuzat-o. Mai mult soptit. Stins. Deja incepusem sa mor. Ce sentiment neplacut e frica, ce forta neomeneasca te sugruma, iti stranguleaza sangele in vene si-ti ameninta inima in fiecare secunda. Bum, bum, bum, urla saraca in pieptul meu, fluturand usor camasa subtire de matase.
-Crezi ca-mi place? Esti simpatica, draguta, rotofeie, cu buzele tale groase si parul ca focul. Bata-te sa te bata, ptiu! Dar...Viata nu e usoara, draga mea. Si crezi ca mie-mi place? As fi putut sa fiu...bucatareasa, vanzatoare de baloane, croitoreasa...nu stiu. Sa impart bucurie. Dar n-a fost sa fie. M-am apucat sa ma transform in barbat in interior. Si mi-am omorat sufletul. Dorm cu puiu' asta la sold, imi spuse, mangaind pistolul, si corpul lui rece ma infioara. Imi imaginez ca e mana unui barbat aratos, ca aia din filme, cu plete si cu ochi albastri. Si tot astept ca mana lui sa mi se plimbe pe tot corpul. Nu se intampla! Niciodata...niciodata in douazeci de ani.
Simteam ca ma lua ameteala. O briza de cornuri proaspat scoase din cuptor m-a facut sa inchid ochii. Era un cosmar! Nu se poate sa traiesti atata timp, sa te chinui sa inveti, sa faci o scoala, sa iubesti cu toata fiinta ta, sa fii gata sa faci orice pentru fiinta iubita, sa ai vise, vise, atatea vise si sa mori intr-o secunda. Piu! Si as fi cazut moarta, fara suflare, cu sangele navalindu-mi din nari. "Nu! Nu se poate! M-auzi, afurisito care puti a alcool si a transpiratie? Explodez de viata! Uita-te la mine, la carnea asta tanara care se vrea iubita, la ochii astia care mai au atatea de vazut, la gura asta care vrea intruna sa vorbeasca, sa tipe, sa rada, sa sarute. Cu ce drept ma ameninti tu, epava umana?", zbieram in mine. Dar nu puteam sa desclestez buzele.
-I-N-U-M-A-N.
Si fiecare litera imi scrijelea cerul gurii. Ce-al dracu durea!
-Crezi tu, fetito! Cum ti-am zis, riscurile meseriei. Stii, uneori oamenii iti stau pur si simplu in cale. Si doare, la inceput, nu neg, am plans nopti intregi, fara sa por dormi. Stii cine mi-a stat in cale? Stii tu? ma intreba si dintii ei strambi pareau ca-s gata sa iasa din gura. Fie-mea!
O caldura inumana imi invada corpul. Muschii mi s-au topit intr-o clipa si am cazut in genunchi. Ma sprijineam cu pumnii de podeaua rece. Si incercam sa nu ma sufoc.
-No, si am zis eu asa, is femeie simpla, fetito, in stare de orice pentru o felie de paine. De ce sa mi-o omoare banditii? Ca tot asa e. Mai bine o omor eu, is maica-sa, eu i-am dat viata, eu prefer sa i-o iau, nu un strain.
-Nu se poate!
Ochii imi incremenisera intr-o incordare maxima. Inca putin si-mi pocneau. Capul imi vuia. O vena mi se zbatea pe gat, nebuna, ca un ropot de cai, multi cai salbatici, alergati de apocalipsa, de pericolul suprem.
-Ea se uita la mine ingrozita! Credea ca n-am s-o fac. Ehe, as fi putut face orice atunci.
-De ce?
-Pentru ca trebuia sa-mi dovedesc ca pot! Era un test, nu numai pentru ei, ci si pentru mine, mai ales pentru mine. Am dat-o cu capu' de sifonier si ea a lesinat. N-as fi suportat sa se uite la mine in timp ce apasam tragaciul. Asa prefer eu s-o fac, miseleste. Chiar daca nu mai am pic de suflet in mine. Haha, am omorat-o. Si gata, iata-ma.
Cred ca in secunda urmatoare am lesinat. M-am trezit intr-un miros de mucegai ingrozitor. Si capul imi era atat de greu si mi se parea ca e departit de trunchi. "Animal!" Nascut de om, omorat de animal. Ce soarta! O mana m-a atins pe fata. Era el! Palid si trist, atat de trist.
-Nu trebuia sa vii!, mi-a soptit.
La dracu. Ba trebuia sa vin, ca sa mor cu el, asa credeam. L-am sarutat usor pe buze. M-a privit mirat si mi-a luat fata intre maini. Stiam ce voia sa ma intrebe, "ma iubesti?" sau "de cand ma iubesti?", ceva de genul oricum, asa ca am tipat:
-Da, te iubesc, de mult, de mult!
Am inceput sa plang. Usa s-a deschis si animalul a intrat inconjurat de alte doua animale. Masculi. Nespalati, cu barbi aspre, cu cearcane, cu ochi inrositi de alcool.
-Animale!, am tipat.
Si femeia m-a pocnit fix in tampla cu pumnul. Am apucat-o de par si am muscat-o de obraz. El statea nemiscat. Incremenit. El tinea la viata lui. Si, de fapt, si eu tineam la viata mea. Dar gandeam altfel modul cum aveam s-o conserv. M-am agatat de bluza femeii si am apucat cu un brat pistolul din buzunarul stang. L-am prins cu ambele maini si am tintit-o.
-Va omor, ma!
Unul dintre barbati l-a apucat de el de gat. I-a lipit teava rece de frunte. Si lui ii curgeau lacrimi, lacrimi mari.
-Lasa pistolul sau moare! a spus, calm, barbatul.
Un plans agitat, nervos a pus stapanire pe mine. Ma zgaltaiam cu tot corpul, doar mainile tineau atat de drept pistolul, desi era prima oara cand atingeam asa ceva. Cata putere aveam in mine in acele clipe si cat de satisfacuta eram. Dar plangeam. Lacrimile mi-au curs pe piept. Si m-am gandit cu regret ca inima mea, scaldata in apele fricii, se transformase in altceva.
-Te iubesc, am soptit plangand, cu gura increstata si privirea incetosata.
Si am tras. Atunci, am tras. Am omorat! Am omorat femeia care isi ucisese propria fii-ca. Am omorat, m-auzi? A doua bufnitura de pistol a trantit la pamant cel de-al doilea barbat. Eram doar eu, el si barbatul care il ameninta cu pistolul. Si el plangea si mi-a spus doar sa am grija de mine. Anticipa. El stia ca trebuia s-o fac. Explodam de viata si pentru ce sa mor? Pentru ce? El nu ma iubea! A treia bubuitura m-a omorat si pe mine, dar nu fizic, ci doar moral. El, el pe care il iubeam, era la pamant. M-am uitat in ochii barbatului murdar si beat si l-am omorat. Hm, fara niciun regret. Trei oameni. Patru. Cinci. Cinci oameni erau morti in camera aia, doar ca unuia ii batea inca inima si plangea. Eu!
Cineva a horcait. El, el, traia? Am privit uimita. Nu, era femeia. M-am uitat fix in ochii ei inlacrimati. I-am trans un sut in fata si am mai tras, de vreo 12 ori, cred. Nu stiu. Nici nu l-am mai privit pe el. Nu puteam, ma durea cat de mult il iubeam.
O femeie a ucis. Ba nu, doua femei au ucis.


[M-am gandit mult daca sa impart textul asta in doua, fiindca e destul de lung. Eu sper sa nu va plictiseasca sau ceva de genul asta. Astept critici, nu va sfiiti. Si vreau sa mentionez ca prima parte (adica pana la lesin) am visat-o cu doua nopti in urma. Continuarea a venit de la sine. "El" ala e generic, am refuzat sa-i dau vreun nume.]

:)

Eu ce sa-i fac daca se simte? Si daca asa alege el sa reactioneze. :) Eu doar semnalez. Nu comentez. Comentati voi, ca sa nu se creada ca sunt subiectiva sau ceva. Nu ma jigneste in niciun fel. Doar ma lasa rece. Si, recunosc, imi smulge un zambet de compatimire. Asa e cand nu pricepi nimic si traiesti in lumea ta. Iubire eterna, scumpule. :)

Simtiti-va!

Nu am avut niciodata nicio problema cu viata altuia. Nu ma bag, nu judec, nu trag la raspundere, decat daca am vreun drept. Daca m-am legat de unul sau de altul, am facut din pura pasiune, din dorinta de a ma amuza, din "chef de caterinca", asa cum se spune. Desi asta e o stare permanenta. Multi se ataca, imi sar la gat, la propriu sau la figurat, imi arunca in fata fel de fel de prostii. Ma lasa rece. Eu imi asum tot ce fac. Nu-s ca altii, nu mi-e rusine cu faptele sau vorbele mele. In fine, dupa introducerea asta de care m-am simtit responsabila, pentru lamurirea cititorului, o sa ajung si la esenta.
Zilele astea priveam plictisita lista de mess. Si ce-am vazut? O explozie de "te iubesc"-uri pe la statusuri, de limbi baloase pe la avatare si de anunturi de genul "o iubesc", "4 zile" etc. Da' ce, frate, chiar crezi ca ma roade pe mine? Am zis ca or fi de vina hormonii, putin mai agitati pe parcursul verii, cand ti se pare ca se plimba numai organe genitale pe strada, dar trebuie sa ne pastram bunul simt. Nu zic ca eu n-am facut-o, ca nu am trantit cate un "te iubesc" sau "la multi ani" sau "mi-e dor de tine" la status, dar nu am facut-o zilnic. De parca existenta mea s-ar invarti numai in jurul destinatarului acelui mesaj extrem de incarcat erotic. Da-te-n ma-ta!
Iubirea nu e motiv de lauda, idiotilor! Nu-mi pasa mie ca a mai trecut o zi de cand v-ati impreunat, ca mai sunt 3 zile pana va impreunati din nou sau pentru prima oara, voi stiti [voi si toata lista de mess], ca nu puteti respira unu' fara altu'. Nu-mi pasa! Mie imi pasa doar daca esti la calculator, daca esti ocupat, daca esti plecat pentru 5 minute sau pentru 2 ore, daca pot sa iti spun ce am de zis. Lasa-ti dracu' iubirea in pat, in parc, pe plaja, unde va mai "bengaliti" voi [termen inventat de Kappy, tre' sa-l citez] si nu ma mai informa pe mine in legatura cu stadiul relatiei voastre, decat daca te intreb. Bun, lamurit si asta!
In orice alta situatie, afisarea iubirii ca pe un trofeu sau motiv de lauda mi se pare de prost gust! Ma enerveaza cei care se pupa, se pipaie sau se imbratiseaza [sa nu mai zic aaaaltceva] in public. E total deplasat!
Nu mai dezvolt ideea, ca e destul de simpla. Cretini mici si futaciosi, iubirea e ceva frumos, nu neg, e foarte "misto" daca aveti parte de ea, sunteti "smecheri" [cu dublu "sm"], dar futeti-va in mortii mamelor voastre in afara zonei mele de benoclare!

Seria: "Ce iubeste Urzica" [partea a III-a]

Baietii.
Bolea. Pe el mi se pare ca-l cunosc dintotdeauna. Oricum, il stiu de vreo 14 ani. O viata de om! Si totusi, suntem prieteni cam de cand am inceput liceul. Si desi e un nesimtit si [ma] injura mereu si-mi pune porecle urate, eu tot il iubesc. Poate ca ne-a apropiat felul libertin de a vorbi, viciul fumatului, anii in care am stat in aceeasi banca [cred ca un an jumate], bataia pe care i-am dat-o si am primit-o de la el, placerea de a barfi, de a ne amuza de cei din jur. Habar n-am. O sa-mi fie dor de el, da' cred ca tot n-o sa scape de mine, ca-s mai rea decat raia. E genul de om de care te atasezi imediat, fiindca te face sa razi, oricat de suparat ai fi. Politehnistu' lu' mama, lasa ca ne facem noi de ras impreuna si prin Bucuresti, ca in Fetesti deja ne stie lumea ca suntem sariti de pe fix. 'r-ai al dracu', sa nu dai tu o gura de Teddy, ma?:( Sa-l lingi chiar si pe ala care ti-a cazut pe maieu, numa' sa nu-mi dai mie o gura. :-w Rusine! Sugi cucu' :* Te iubesc.

Ristici. Asta e alt om de pus pe rana. Langa el, Bolea pare cuminte. Il stiu de vreo 12 ani, dar numa' in liceu am fost in aceeasi clasa. Cand eram mici, ne intalneam pe la olimpiade. La mate, evident. Si radeam in autobuz, pana ne ziceau babele sa tacem din gura. Cred ca am avut si o pasiune nemarturisita pentru el, prin clasa a 6-a. Pana l-am vazut cu o pereche de blugi foarte stramta si mi-a trecut. Alt Politehnist! Tulai, ce mandra mi-s de ei. Mandru tare de ce are in pantaloni, agil ca o cobra, in stare sa conduca masina numa' cu piciorul, mare fan Michael Jackson, baiat ordonat [care indeasa frimiturile sub farfurie la Zina], nefumator, e drept, care are mereu pofta de "secs", cu un glas de ciocarlie cand incepe sa urle ca tembelu', cu un ras contagios. El e Ristici, de care o sa-mi fie al dracu de dor. Si cred ca si lui, daca stau sa ma gandesc la halul in care ne pupa de banchet, cand era cherchelit strong. So beat it!

Misu - Supra [supra-omu', supra-ou', supra-limbix si toate celelalte]
Serios, molcom, bland, incet in miscari, limitat la cuvinte, cu privire patrunzatoare. El e Misu! Sau Mihail. Dar este unul din putinii colegi cu care am putut vorbi foarte serios. Filozofie ieftina, de duzina, adica de-aia de 3 beri+, dar oricum acceptabila pentru nivelul nostru de maturitate. E drept ca ne-am cam amuzat noi in clasa a 9-a de ghiozdanul lui de astronaut, de mersul lui de robotel oparit, de freza lui, de modul in care ne scotea din sarite cand il intrebam ceva si el tacea vreo 10 minute, cu mana-n barba, ca marii ganditori. Dar ne-a devenit drag, fir-ar verde sa fie. Can' mai mergem la o bauta pe stadion? Sa ma azvarle Tancu de pe dig. 8-> Dor de tine, ba Misule! >:D<

Pigi / Gabi / Purice
E un nesuferit, dar eu tot il iubesc. Obsedat de bicicleta, de japoneze, de limba japoneza, de tuns tuns tuns, de tigari [adica "Nu mai fuma!"], de "o viata sanatoasa", de sport, de alergat la 12 noaptea. De orice care pe oamenii normali ii ingrozeste. Te face "nesanatos" daca ii zici ca nu e ciudat, se uita chioras la tine daca incerci sa faci o gluma cu el, sta pe ganduri minute in sir fara sa spuna nimic si daca-l intrebi la ce se gandeste, spune "da' eu nu gandesc niciodata", rade degeaba, e dependent de Grivei. Probabil ca are si partile lui bune, da' le tine bine ascunse. :))

[PS: pozele s-au pus ca dracu. Imi cer scuze. Avem asa, in ordinea aparitiei: Bolea, Ristici, Pigi si iarasi Bolea. Cu Misu n-am gasit nicio poza de doamne ajuta. Dupa cum se vede si aia cu Ristici e neclara si pfff. Dar in fine, se stiu ei.]

La multi ani noua!

Este singura persoana pe care stiu exact cand am cunoscut-o : 11 august 2007. Azi sunt 2 ani. La multi ani noua, desi probabil nu or sa mai fie. N-or sa mai fie nici ani, nici luni, nici zile. Mi-e greu sa-i spun adio si-l iubesc, ca pe un prieten drag, confident, amic de barfe si glume, baiat. In toate modurile in care poti iubi un om. Il iubesc cu mintea, cu degetele, cu ochii, cu buzele, cu vorbele, frazele, cu gandurile, cu sufletul, cu visele, cu imaginatia, cu tot eul meu.

Mi-e dor!

Nu de el ca fiinta actuala, ci de ceea ce a fost. De ceea ce am fost amandoi, de modul in care ne intelegeam. Lucruri ce n-or sa mai revina niciodata. Astazi doare si imi face placere. Paradox nenorocit! Nu mai pot sa exprim nimic, asa cum faceam inainte, ce simt, ce am simtit. Nu mai pot! M-am schimbat atat de mult, incat nici eu nu mai pot tine pasul cu mine. M-au macinat neincrederea, indoielile, minciunile, dorinta de adevar si, probabil, si timpul.

Povestea scrisa de noi e pierduta undeva in dusmanoasa lume virtuala, cu tot cu sucul ei de mereu si parcul si ploaia, iar el e pierdut undeva departe, departe rau, la sute de kilometri. Si nu-mi mai amintesc nimic.

Si vreau.

Vreau atat de multe.

Visez.

Visez visele lui si visele mele, contopite. Visez Finlanda, visez gheata si stele. Si suc de mere! Si rasul ala!

Mi-e greu sa-l mai cunosc, sa imi amintesc ca l-am cunoscut. Vreau sa fie din nou august 2007. Sa fie cald si mie sa-mi fie totusi frig, frig si el sa rada ca "asa simt oamenii inainte sa moara". Vreau sa mai radem amandoi. Sa ne certam. Sa ne jignim. Si nu mai vreau sa simtim ca "iti mai amintesti cum era inainte?".

Copilul meu, al meu. Si Gio a lui, doar a lui. Doar! Cat si-a pierdut sensul acum.

Si telefonul nu suna sa-mi spuna ca s-a primit un nou mesaj. Nou! Ce nou? Ca totul e al dracu' de vechi aici. Mai ales amintirile. Cand primeam mesaj de la multi ani la 6 dimineata, cu toate ca la el era 4. Si spera ca nu m-a trezit. Si apoi accidentul si uitarea aia de cateva zile si "si atunci de ce dracu mai vorbim?" si apoi amintirea. Si lacrimile. Putine, e drept, dar sincere.

Te-am iubit! E cea mai sincera declaratie. Mai mult nu pot sa-ti spun acum. Te-am iubit mult si mi-era dor de tine in fiecare zi. Si vorbeam mult despre tine. Si te simteam atat de aproape.

La multi ani noua, separat.

Prima zi de munca.

Patru. Patru numa'. Atatia am fost. Patru pudeli neinfricati, hotarati sa schimbe lumea. Glumesc, dar tot am fost in stare sa facem munca "voluntara" [adica pentru intrare moca la Rock city open air]. Eu, Sorin, Cosmin si Ionut. Pe primul il stiu de vreun an jumatate, pe ceilalti doi i-am cunoscut azi. Plus doi barbati seriosi, care sa ne impinga de la spate: tatal lui Cosmin si Catalin, care sincer nu stiu ce e, dar cred ca e important, dupa cate telefoane primea si cate ordine dadea. Asadar, ne-am imbarcat intr-o masina [da, toti 6] si am pornit. Printre hartoape, munti de balegar, ciobani nonsalanti, pazindu-si cu dragoste oitele [ care probabil or sa fie babardite sau mancate de metalisti in cele 4 zile de festival], am ajuns la destinatie. Ni s-a spus doar: "Aici e. Ne apucam de treaba". Camp, padurice, apa, insulita in decor. Frumos, numai ca ne incomoda ceva. Hmm, oare gunoaiele? : Cat de nesimtiti sunt romanii o stiam de mult, dar acum am simtit-o pe propriile maini [auu, ce mi-a trecut prin ele] si picioare [de cat s-au indoit saracele]. Apuca-te na de munca ecologica, cand toata viata te-ai dat bolnav cand era cazul prin scoala sa adunam gunoaiele din curte.
Mai un hihi, mai o gura de bere, mai o tigara [ba nu, doua am avut] facuta posta la 4 insi, tipete, glume, totul a decurs destul de dragut. Asa cum e romanul, vesel chiar si cand e cu ca***ul pana la gat. Si eram, literalmente. Lasand la o parte lipsa de tigari, care se citea pe fetele noastre, am avut parte de o multime de surprize. Surprize! Da. Habar n-aveti cate lucruri interesante poti gasi intr-o padure, langa bratul Borcea. Cat de inflacarati ne fluturam comorile pe sus si propuneam targuri. Da-o dracu, cat de imputiti sunt oamenii care vin in zona aia [adica fetesteni si borceni, printre care ma numar deloc cu mandrie]. Cum sa arunci in padure si pe camp: absorbante folosite, chiloti sfasiati, prezervative, cutii de vopsea, de pateu, de zacusca, hartii de Lenor [!!], papuci, sosete, bluze, cutii de ulei pentru masina [cred] si multe alte prostii. Pe langa astea, hartiile cu muci verzi si cu ca***i uscati erau banalitati! Dar cea mai mare prada a fost o cioara moarta [saracu' Ionut :], care a sfarait de minune [iami, ce gratar iesea din aia] sub ochii nostri insetati! Sorin nu s-a lasat pana nu a spart o cana de un copac, Cosmin pana nu mi-a aruncat cateva priviri tare interesante pe sub genele lui frumoase, iar Ionut...ei, el a fost cel mai cuminte.
Maine zi de repaus. Am nevoie. Grea e muncaaaa, ihhh. Ma dor picioarele rau de tot.
Pacat ca n-am poze de la locatie. Dar e bestiala! Rockerii se vor simti in largul lor, in padurea aia, unde am inteles ca o sa fie zona de camping. Acolo unde un ghertoi blond si burtos ne facea poze, in timp ce noi transpiram ca animalele adunandu-le lor pachetele de tigari. Dar lasa, poate or sa schimbe metalistii aerul.
Deci, Rock city open air, 20-23 august, Fetesti, Cotul dracului. Va astept! Intre timp, probabil o sa bat cuie pentru scena sau o sa sap gropi pentru garduri. Have fun!

Mami, de unde vin bebelusii? O noua explicatie. [by Kappykun]

O noua teorie cu privire la provenienta copiilor face ravagii printre oamenii de stiinta. O seara ce se anunta plictisitoare s-a dovedit a fi deosebit de fructuoasa in privinta descoperirilor izbitoare ce vor schimba soarta omenirii. Neah, nu va zic de unde vin bebelusii, cititi mai jos! Creatorul acestei teorii se numeste Alex, dar i se zice Kappy[kun] sau Pescarusul magic [ma rog, doar eu ii zic asa :D] si...ah, la dracu, il iubesc. Il vedeti in poza. Imaginea am scos-o din folderul meu de suflet. No, acum uitati-va numa' ce-i debiteaza mintea.

kaPPyKun: kappy o ia pe geo

kaPPyKun: fiind mica

kaPPyKun: si o duce la o closca gaina

kaPPyKun: si o lasa in grija ei

kaPPyKun: pana mai creste

kaPPyKun: fiind pui de rata

Fear .: kappy e mai mare mult fata de geo?

kaPPyKun: putin acolo }

kaPPyKun: sa ma simt si eu mai mare

Fear .: kappy ce e de fapt?

Fear .: om?

Fear .: sau e tot ratoi?

Fear .: bengalez...nebengalit?

Fear .: e complicat

kaPPyKun: )

kaPPyKun: e om el

kaPPyKun: a trecut

kaPPyKun: de la stadiul de rata

kaPPyKun: la om

Fear .: deci dupa o varsta...ratele devin oameni?)))))))

kaPPyKun: da

Fear .: si daca ratele is bengalite deja...cand sunt oameni, devin nebengaliti?

kaPPyKun: nu daca rata nu e bengalita

kaPPyKun: devine om

kaPPyKun: daca te bengaleste

kaPPyKun: ai belit`o

kaPPyKun: ramai ratza

kaPPyKun: ratza bengaleza

Fear .: stai nitel

Fear .: ca nu inteleg)

Fear .: deci numai ratele care se bengalesc devin oameni da?

Fear .: si cand sunt oameni se pun ca-s oameni bengaliti sau nu?

kaPPyKun: nuuu

kaPPyKun: doar cele

kaPPyKun: nebengalite

kaPPyKun: ajung

kaPPyKun: oameni

kaPPyKun: cele bengalite

kaPPyKun: raman

Fear .: pai eu is nebengalita

Fear .: ca sunt mica

Fear .: dupa cat timp ma fac oama?

kaPPyKun: pai mai ai

kaPPyKun: 2 ani

kaPPyKun: pana sa ajungi om'

Fear .: asa multttt?

kaPPyKun: nu se stie ce se intampla

kaPPyKun: pana atunci

Fear .: deci de-acolo vin copiii

kaPPyKun: te prinde un ratoi cocalar

kaPPyKun: cu coada roz

Fear .: din rate bengaleze

[Povestea ratelor bengaleze begalite, al puiului de rata geo nebengalit si al inocentului si curajosului Kappy e mult mai lunga, dar nu asta conteaza. Si da, am aprobarea lui sa pun bucata asta aici.]

Seria: "Ce iubeste Urzica" [partea a II-a]

Stii, m-am gandit la inceput sa probabil ar fi trebuit sa incep cu tine seria "ce iubeste Urzica", fiindca mi-esti probabil cea mai draga dintre cei din afara familiei. Te cunosc, e drept, de putin timp, daca stau sa ma gandesc ca alte prietenii dureaza din copilarie. N-am inceput cu tine pentru ca...mi-e greu sa scriu aici despre relatia noastra, e prea greu. Pare dificil de inteles, dar cuvintele nu ma satisfac indeajuns. La fel de greu mi-a fost si sa aleg dintre sutele de poze cu noi, cu tine, la care tin enorm de mult si care compun prin culori si forme povestea noastra. Si starile noastre. Ne place sa facem poze impreuna, cu o aviditate ciudata, ca si cum n-o sa mai avem ocazia si maine si poimaine si...mereu.
Simt ca relatia noastra se afla intr-un punct critic si e aiurea. Ca n-o sa mai fim in fiecare zi in aceeasi banca, n-o sa mai radem la orele de istorie, n-o sa mai susotim la mate incontinuu pana ne va face Mitu observatie [adica mie, ca "Aurica" e cuminte si inocenta], n-o sa mai iesim la fumat in pauze, n-o sa ne mai uita dupa cretul ala blond, n-o sa mai fac misto de Bogdan si tu n-o sa te mai superi, n-o sa mai avem agenda noastra cu "fraze memorabile", n-o sa ne mai panicam la lucrarile aiurea, n-o sa ne mai certam cu Bolea, n-o sa-i batem pe el si pe Bidi la septica [cine nu cunoaste, crede :))], n-o sa mai existe seria "M-a gonit mama de-acasa". Iti dai seama? Tu esti aerul meu. Nu concep ideea de "institutie educationala" fara tine. S-a terminat! Si nu vreau sa iau in piept noua etapa [desi am in ce lua :>, hihi, mori:*], nu vreau sa ma gandesc dinainte cum o sa fie sa nu te vad zile in sir, sa stau in banca cu altcineva [care, desigur, o sa-mi fie antipatic fara motiv]. Nu pot!
Cu tine am impartasit totul timp de 3 ani de zile. Ai fost un eu mai mic, asa cum eu am fost un tu mai mic. Eram nedespartite si oamenii deja ne luau la pachet. Amuzant, la inceput ne ofticam, dar cu timpul ne-am obisnuit. Geo si Aurelia, Aurelia si Geo. Sodoma si Gomora. Chip si Dale. Stan si Bran. Romeo si Julieta. Phineas si Fearb. Tom si Jerry. Pe ei i-ai vedea vreodata separati? Ei exista unul prin altul!
Fireste, nimeni n-o sa fie ca tine. Pentru ca noi semanam atat de mult si ne completam intr-un mod ireal, pentru ca fara tine, nu sunt la fel, nu vorbesc la fel de mult, nu rad la fel de des, nu fac aceleasi glume, nu am acelasi curaj, nu am acelasi farmec. Nu pot! Doar cu tine as fi facut faza care l-a marcat pe Traumatizatul ["Nu ma mai iubesti, pisi?" :))], doar cu tine as merge leganandu-ne pe strada, doar cu tine as sta intr-un ger crunt in casuta aia de la tobogan, doar cu tine l-as mai urmari pe Horia pana acasa.
Sunt atat de multe de zis si nu le gasesc acum. Te iubesc. Te iubesc mult, cu toate ca uneori sunt animala cu tine, iti reprosez chestii inutile si sunt pretentioasa, dar asta numai pentru ca am cele mai mari asteptari din partea ta. Si iti doresc tot binele din lume. Chiar daca probabil n-o sa fiu acolo mereu sa-l vad intamplandu-se, n-o sa aflu prima despre bucuriile tale, nu pe mine o sa ma imbratisezi si pupi prima data. Nu e nimic! Trebuie doar sa stii ca acesti trei ani au fost cei mai frumosi din viata mea, alaturi de tine. De voi. De tine, mai ales. Te iubesc.

Umbra [partea a II-a]

[partea I o gasiti aici, ca sa intelegeti mai bine]


Discutia imi lasa impresia unei piese de teatru proasta, plictisitoare. In rastimpuri, zgomotul unei sorbituri din ceaiul cald, o respiratie mai adanca, picaturi mai rebele de ploaie pedepsite si rastignite pe fereastra. Doua fotolii, doi oameni, fata in fata.
-Ce cautai in ploaie? ma intreaba, fara nicio introducere.
Ochii mari, caprui deschis, aposi se maresc si se micsoreaza, naucitor, in ritmul glasului, ca si cum ar vorbi cu tot corpul, din suflet, din vene, din centrul creierului, din retina, din unghii. Il privesc, ametita de parfumul lui slab.
-Nu cautam nimic. Tocmai de-aia stateam acolo. Fiindca nu mai caut nimic. Doar astept.
-Ce?
Fiecare sunet care iese din el declanseaza furtuni tulburi si crescande in mine, torente de ganduri si sentimente, de vointe si incercari, de dorinte si vise, de piedici si amintiri. Asteptam, in ploaie, sa se termine. Sa mi se spele pacatele violent, cu ura si tunete, cu durere si frig, sa ma simt curata si noua, sa pot s-o iau de la capat. Simt cum imi curge o lacrima, doar, din ochiul drept. Si stangul? Sterg lacrima, repede, ca el sa n-o vada, dar cu o satisfactie ciudata. Sunt jumatate om, am reactii, acum simt, ma revolt, ma doare. Ma doare...tare. Imi duc mana la piept. De ce nu pot sa plang cu toata fiinta mea, cu tot eu-l meu ranit, murdar de sange inchegat si de lichid seminal strain, vechi, fortat, contaminat genetic. Al lui, el, el. Ganduri, cuvinte, imagini spalacite, alb-negru incep sa mi se agite in cap. Si parca toate rad spre mine, cu dinti mari si ascutiti, gata sa ma muste. Toti isi bat joc de mine.
-Ce? repeta intrebarea.
Tresar. Nu stiu la ce "ce" se refera, am uitat ce m-a intrebat, ce-i spusesem. Cat timp a trecut? Ma uit instinctiv la ceas. E stat. Urasc ceasurile care stau, imi dau senzatia de sfarsit, de moarte a materiei. Imi trec mainile peste ochi.
-Nu pot...
Cuvintele suna infundat, de parca vin din adancurile mele cele mai haotice. Ca un tunet cazut intr-o cana de cafea.
-Vrei sa dormi?
-Vreau. Vrei sa...?
-Sa ce? Sa dorm? O sa dorm.
Oftez. Zambesc. De ce zambesc? Mi-a spus o banalitate. A repetat cuvantul "dorm", de parca apocalipsa isi trimisese mantuitorul sa anunte adormirea eterna a planetei. Tacere. Vreau sa dorm cu tine! Nu-mi aude glasul interior, strivit de imposibilitatea materializarii lui. Micut, inghesuit in inima, ca un ac infipt adanc, dar curat, lipsit de riscul infectiei. Inima mea e ferita de iubire.
Baiatul ma ia de o mana. Ma ajuta sa ma ridic. Isi lipeste obrazul de al meu, dar nu ma ia in brate. Astept sa ma frang la pieptul lui, ca timpul sa se opreasca zambind ingaduitor. De ce nu ma ia? Se misca din stanga in dreapta, incet, imprimandu-mi si mie miscarea nepasatoare, linistitoare. Dansam. N-a fost ca-n filme. Dar mi-a placut. M-am lungit pe patul imens si mi-am cufundat voit capul in perna moale. Miroase a el! descopar fericita, ca un copil ce-l intalneste pe Mos Craciun. Miroase a mare si a dor. Atat de dor. Dor de ceva ce n-a fost si n-o sa fie niciodata, oricat de mult m-as hotari sa-mi zmulg radacinile si sa mi le infig in sufletul lui. Parazitii or sa vina dupa mine si-or sa-l contamineze si pe el. Nu, merita ferita. E-atat de tanar si de frumos. Perfect. Strain perfect!, conchid in minte si inchid ochii. Aproape ca il simt langa mine, aici, in patul in care a dormit cu gura intredeschisa in fiecare noapte, unde a iubit, a posedat, a fost posedat, a visat, a plans. El tot e aici cu mine, spirit imprastiat in cearceafuri si perne.
Pasii se aud prea tare pe parchet. Toata presiunea pe care o simt in mine apasa pe lemnul slabit, injosit. Ii mangai fruntea boltita, inalta si-i indepartez de pe ea bretonul saten. Obrajii lui albi stralucesc in semi-intunericul noptii. Ce buze groase si rotunde, agresiv de tinere si rosii! Deschide ochii mari, caprui. Incet. Geme usor, ca un copil imbufnat! Zambeste. Il trezesc in mijlocul noptii, iar el imi zambeste! Strain perfect! Deschid gura, dar pare amortita, inclestata intr-un refuz infantil. Trebuie.
-Am fost violata!
-Ce? Of, copil! sopteste si imi mangaie parul de pe ceafa. Imi apuca fata si mi-o apropie de-a lui. Isi apropie buzele de gura mea. Suflarea lui e atat de calda, imi patrunde adanc in miez. Inchid ochii. Si savurez sarutul iubirii, eliberarii, perfectiunii, vindecarii.

Arsura

Ea e Arsurelul meu! Ii sta bine in roz, nu? :x

Delete all?

Sunteti sigur ca stergeti tot? Da. Da, te rog. N-auzi? Vreau sa stergi tot. Mai repede, ca doare.

Bifati ? Da. Asa: mesaje, poze, minciuni, amintiri, fraze memorabile, alinturi, citate, porecle, cuvinte, fiecare data cand l-am mentionat in vreo discutie, cand m-am gandit la el, cand am zambit din cauza lui, cand am ras cu el, cand am barfit cu el, cand i-am zis "te iubesc", cand ne-am certat, cand am simtit ceva pentru el. Gata. Ajunge!

YES!

Seria: Ce iubeste Urzica? [part I]

Cum am cunoscut-o pe ea? Pe hi5. Nu-mi mai amintesc ce mi-a zis cand m-a bagat prima oara in seama, stiu doar ca-mi placeau pozele ei. Si imi placea inocenta care transparea prin sticla rece a aparatului de fotografiat din ochii ei fix intr-ai mei. Ca o legatura de sfoara dura, indestructibila. Parea un copil, de maxim 12 ani, dulce si sincer. Si am iubit-o din prima clipa, i-am iubit zapaceala, nebunia, zambetul mare, nasul rebel de pusti aiurit, felul ei de a se implica in orice, de a incerca sa ma faca sa ma simt bine oricand, sa rad, sa zambesc, sa n-o uit. Apoi mess-ul. Experienta halucinanta, de copil care intalneste alt copil pe terenul de joaca. Si care impart acelasi leagan, deloc deranjati sau incomodati de inghesuiala, ci zambitori, vorbind pe rand, ascultand. Comunicand pe bune, asa cum putini oameni mai fac. Cine se gandea? Invatam in acelasi liceu. Si poate de multe ori am trecut pe langa ea, i-am admirat picioarele subtiri si frumoase sau hainele dragute, poate i-am zambit sau, din contra, am injurat-o in gand fiindca era asa frumoasa. Poate m-a complexat. Poate m-a fascinat. Poate n-am vrut s-o uit, dar am facut-o. Poate m-am gandit ca am putea fi prietene. Cine isi mai aminteste?
Prima intalnire. Pe holurile liceului. A tipat "Tu esti!" si toti se uitau la noi. Si mie imi batea inima. Si ma gandeam doar ca fix in ziua aia m-am gandit sa-mi pun tricoul ala urat si ca imi statea parul aiurea. Parca eram o adolescenta la prima intalnire. Si am rosit, imi simteam obrazii luand foc. Dar zambetul...zambetul ala larg, buzele groase si usor imperfecte, ochii mari. M-au linistit. Ce copila e, am gandit si am plecat. Si in ziua aia m-am gandit doar la cele cateva secunde cat a durat contactul obrajilor si mainilor noastre.
Apoi ziua aceea de iarna! Mergeam preocupata, cu privirea fix inainte, "carandu-mi" cu greutate pardesiul lung si greu. Si dintre toti oamenii care treceau pe langa mine, am zarit un copil alergand. Un copil frumos, imbracat in bleu, machiat cu bleu, cu cercei bleu. Aiurito, cat iti iubesc delfinii! M-a strans tare tare in brate. Si inima mi-a luat-o iarasi razna. Ma intimida familiaritatea ei, afectiunea ei pe care n-o mai intalnisem la nicio alta fiinta. Nu primisem atata iubire de mult timp, atat de "pe fata" impinsa in bratele mele.Copilul ala frumos ma iubea pe mine si stiam ca si eu pot sa o iubesc. Si ningea atat de tare si zapada ne ajungea la genunchi. Apoi parcul...Niciodata nu mi-a aparut atat de primitor, de dragut. Si voiam sa fie plin, sa afisez tuturor ca Ea e cu mine, ma tine de brat si rade impreuna cu mine, in acelasi ritm, doar al nostru, atat de al nostru, prea al nostru. Cred ca fericirea noastra i-a atras pe nebunii aia de care am ras cateva luni bune dupa aceea. Jucatul prin zapada, pozele, ingerasul pe care ea l-a facut in zapada, plimbarile, drumul pana la Aurelia prin fata casei lui Pigi, leaganul...Totul mi s-a parut firesc si drag! Mi-ai fost draga din prima clipa, tu stii? Nimeni pana la ea nu mi-a mai spus "Sa-mi dai bip cand ajungi acasa". Nicio fata nu m-a mai pupat pe gura [afurisito!] pana la tine. Nimeni nu m-a mai facut sa rad fara sa zica nimic. Greselile niciunei alte persoane nu mi-au fost atat de dragi.
Iti multumesc pentru tot. Pentru ca esti, pentru ca ai fost langa mine si m-ai inteles in dezamagirea cu facultatea. Si te iubesc, copila, auzi? Te iubesc!

[stiu sa-mi cer iertare, asa-i?:D]

Ce e interzis e tot timpul mai bun.

Ce-i interzis e tot timpul mai bun. De cate ori ai auzit fraza asta? De nenumarate ori, pariez. De cate ori ai luat-o ca atare? Intotdeauna. De cate ori ai incercat sa-i descoperi sensul si sa ti-l asumi? Niciodata. Daca ai sta si ai gandi numai cateva minute daca intr-adevar ceea ce e interzis ti se pare mai bun, ti-ai da seama ca totul depinde de tine, ca viata e un joc al mintii, un mixt dulce-amar de procese psihologice, de iregularitati inexplicabile, pe care le adoptam ca de la sine intelese.
Cat de bun e ceea ce ti se refuza? De mii de ori mai bun decat ceea ce ti se ofera. Inchidem ochii la ceea ce avem atat de aproape, cautam defecte inexistente, motive puerile, doar pentru ca ne indrepta atentia catre ceea ce nu este pentru noi. Fie ca e vorba de o haina mult prea scumpa, de o facultate la care nu ai intrat, de o regula pe care vrei cu toata fiinta s-o incalci, de un produs alimentar pe care nu ai voie sa-l mananci din motive estetice sau medicale, de un talent pe care nu il ai, tot ce e interzis e mai bun! Dar poate cel mai bine se reflecta adevarul acestei fraze in iubire. Mi-e lene sa apas pe enter, desi se cere alienat, deci o sa continui aici. Daca as cita pe un vecin de-al meu, as spune: "Care-i spiru'?". Dar n-o s-o fac, pentru ca v-ati da seama ca, de fapt, Urzica nu vorbeste intotdeauna conform standardelor limbii literare. Nu, serios, care e ideea? De ce omul, fiinta superioara, e atat de retardat incat sa nu accepte o infrangere si un refuz si sa se incapataneze sa-si consume toata energia fizica si psihica intr-o lupta care e pierduta de la inceput? Iubitul unei prietene, fostul tau iubit, acum implicat intr-o relatie serioasa, sotul celei mai bune prietena a maica-tii, proful de religie, un tip cunoscut pe mess care locuieste in Anglia, baiatul rau care umbla cu cinci fete deodata! Fiecare dintre ei iti pare mai bun decat baiatul dragut si modest care incearca sa se apropie de tine de cateva luni. Pe care-l jignesti! Il folosesti atunci cand n-ai cu cine iesi sau vrei o tigara! Pe care-l ignori! Ce legatura are cu esenta umana, esenta aia pe care toti o cautam si cu care ne laudam? Oamenii sunt de c****! Asta e legatura.
In contextul asta, minciuna, inselatul, ironiile, sarcasmul imi apar ca atat de irezistibile. Doar pentru ca vin din partea lui. Din partea acelui el cu majuscula, pe care ma chinui sa-l urasc, pentru ca merita, dar care se foloseste de slabiciunile mele pentru a ma atrage tot mai mult, a se lipi definitiv pe invelisul interior al "inimii" sau al acelui compartiment in care oamenii isi depoziteaza toate sentimentele. Te urasc! Te iubesc! Te urasc! Ba nu, te vreau, esti mai bun decat orice baiat din lumea asta, doar pentru ca mi-esti interzis. Nu te flata, te consider asa, doar pentru ca mintea mea, cu un usor iz de mucegait si coclit, asimileaza mai greu informatiile. Peste ani o sa rad de iubirea asta, o sa-mi dau palme peste frunte si-o sa ma autoironizez, pentru ca am fost una din fatucile alea cu creierul spalat, care suspina dupa un "baiat rau", cu chip frumos si ochi inocenti.
Accepta infrangerile, chiar daca resemnarea sporeste suferinta! Accepta ca nu poti face chiar totul pe lumea asta, nu poti avea orice, nu meriti, nu ti se cuvine, nu valorezi mai mult decat oricine altcineva. Esti om, esti limitat, gresesti, mai ai de invatat! Asta sa-ti fie refren. Si o sa-ti pastrezi realismul la limita corecta, sigura si constructiva. Nu visele mari, de neatins, ambitiile prostesti, dorintele duse la extrem ne inalta, ci acceptarea limitelor noastre.

Ce e interzis nu e mai bun!

Umbra [for my "liberian girl"]

O umbra cenusie se apropie tot mai mult. Vad prin ceata, de parca retina mi-a fost inmuiata saptamani intregi in apa sarata. Ma sterg de ploaie pe fata, cu degetele reci. Iau unul intre buze. Tresar. Parca am murit. Ma tin piept si respir adanc, sacadat. Incerc sa-mi controlez aerul, sa-l temperez. E rece si el si ma racaie pe tot interiorul meu, il simt patrunzandu-mi purificat in sange, in vene, alergand prin celule si tesuturi, difuzandu-se incet ca o betie crunta. Inghit. Macar saliva mi-e calda. Umbra e langa mine si ma intreaba ceva. Nu aud. Ritmul ploii mi s-a intiparit in creier, cu un bum bum monoton, familiar. Buzele groase, roz deschis, umede se misca din ce in ce mai repede. Umbra are maini. Le intinde catre mine. Ma apuca, incearca sa ma traga. Nu vorbesc, nici nu mai stiu daca sunt in stare. Poate mi-au putrezit corzile vocale de cand stau in ploaie. Un parc pustiu, in ploaie, picioare pline de picaturi de noroi si umbra care-mi intinde o umbrela.

Plecam. Imi simt din nou pulsul zglobiu, facandu-si numarul trist sub doua degete. Baiatul ma intreaba daca vreau ceva. Vreau, dar nu pot sa ii spun. Imi intinde o ceasca. Ceva cald. Inghit grabita. Imi ard limba. El se apropie si sufla usor. Miroase a cer, a mare, a libertate, a dor, a departare. Inchid ochii. Imaginea lui imi ramane acolo insa, neclintita, ca si cum as avea pleoapele transparente sau ca si cum el s-a inghesuit mic in mine si imi zambeste. Si dintii lui sunt atat de albi si de drepti. Si de perfecti. Si ochii lui caprui, usor umbriti de bretonul saten deschis, sunt limpezi, ca o oglinda scumpa, agatata intr-un castel. Ii ating obrazul. Se da inapoi, cred ca s-a speriat. Atingerea n-a durat decat doua-trei secunde. Dar m-a fript, pielea lui era atat de calda. Clocotesc. Imi dau patura jos de pe mine. El are o smucire, sa ma opreasca. Nu am de gand sa plec, unde sa plec? De langa el? Vreau sa ii zambesc, cu tot sufletul meu deschis, cu o renuntare totala in el, dar fata mi-e de portelan, impietrita. Schimonosita de frig, imi imaginez. Sunt urata. Ma acopar cu ambele palme. Vreau sa plang, pentru ca lacrimile mele calde sa-mi incalzeasca fata. Dar nu pot. Fa-ma sa plang. Ii vad nasul, cu varful rotund si copilaros. E alb, are tenul omogen cromatic. Nicio pata, nicio iregularitate. E uman? Am simtit ca de cand am intrat in camera lui, la caldura, s-a umanizat. Dar tot umbra a ramas. Umbra luminoasa. Nu mai sunt rationala. Inchid ochii. Covorul e neplacut la atingere, imi zgarie obrazul. Mi se pare ca aud sunetul contactului, neplacut. Imi dau seama ca nu mai aud ploaia. Nu mai aud nici intrebarea lui. Caci adorm.

Respiratia mi se izbeste de ceva tare. Oare dorm cu mana la gura, ca de obicei, in gestul ala de inchidere in mine insami si aparare? Cat am dormit? Oftez, imi amintesc de umbra. Si totusi el ma tine in brate si ma mangaie pe par. "Gata", sopteste. Acum il aud, ii aud vocea suava, calma, linistitoare, protectiva. Primul cuvant. Primul lui cuvant e "gata"! Gata inseamna sfarsit. Imi pun mainile la urechi si tip, revoltata: "Nu, nu". Se ridica, se desprinde de mine incet, ca o felina. Ramane in locul lui un frig imens, cetos, coplesitor. Strain. Straina umbra perfecta! Plec, vreau sa plec, imi repet in minte, iar cuvintele lovesc ca un ciocan cutia mea craniana. Doare fizic gandul.



[Partea a II-a o sa urmeze :)]

Liberian girl

"Naku penda piya, naku taka piya, mpenziwe"


Asa incepe melodia "Liberian girl", a lui Michael Jackson, de care am devenit un pic...obsedata. Si nu, nu dupa moartea lui, asa cum am vazut ca se poarta, ci dinainte. Fapt pentru care chiar ma laud. Desi voi radeati de noi, cei multi copchii inghesuiti in Opel-ul lui Ristici, care ascultau "Give in to me" la maxim in timp ce mergeau cu 120 la ora in curbe, tinand volanul doar cu piciorul. Si spuneati "Ce, ma? Il ascultati pe pedofilul ala, de-o seama cu mamaia?". Da! Si acum cine il asculta pe ala de-o seama cu mamaia? Huh? Cam 90% dintre fashionistii care vor sa fie "speciali" [speciali cu sensul aproape identici cu ceilalti 90% -1]. Versurile de mai sus inseamna "Si eu te iubesc, si eu te vreau, iubirea mea", care suna stupid si in romana si in engleza. Dar atat de bine in...limba in care sunt. Valoarea lui MJ este incontestabila si, mai nou, se afla pana si in gurile babelor de la coltul strazii, pus [desigur, flatant] langa Magda Ciumac si Poponet. Fiindca senzationalul atrage atentia, iar MJ a fost senzational.

Ce relevanta are? Fireste, niciuna. Deci sa trecem mai departe. [acum cand am folosit cuvantul "trecem", ma simt exact ca la emisiunea Shopping-ul, pasiunea mea. Niciodata n-am inteles de ce fufele alea spun "Si acum sa MERGEM sa CAUTAM o pereche de cercelusi frumosi". Da' de ce, crede ca asta ma roade pe mine daca-si gaseste ea cercei? Suna atat de stupid. Hei, incep sa ma incadrez in concept. :-s ]

Acum cateva zile l-am intrebat pe un tip daca vrea sa fie "my liberian girl". Si a raspuns "liberian?". Ciudat, adica nu l-a frapat cuvantul "girl", ci "liberian". Asta ar trebui sa-mi dea de gandit. A acceptat si a tras concluzia ca de acum incolo o sa fim o pereche de lesbiene secsoase. Categoric. Dar n-o sa ma satur sa-i soptesc la ureche versurile alea in...ce limba sunt. Naku penda, idiotule! Naku penda! [adica "te iubesc", in caz ca nu te-ai prins]. Pentru ca el se incadreaza in conceptul de "liberian girl", care poate lua mintile, aproape de perfectiune, dureros si periculos de aproape si capabil sa schimbe vieti. Vieti nu doar ca traiectorie, ci si personalitati, trairi interioare, procese psihologice. Tot. Data viitoare cand o sa ma indragostesc [desi cine mai poate, dupa o asemenea intalnire de gradul III], n-o sa mai spun clasicul "te iubesc, ba animalule!", ci "naku penda, liberian girl". Si daca idiotul o sa se uita crucis la mine si-o sa intrebe "CE?", eventual sa-mi dea o palma, atunci o sa merg mai departe.

Naku penda piya, naku taka piya, mpenziwe.