luni, 30 aprilie 2012

Multumesc Cristian

El este adorabil chiar și pentru că nu scrie corect niciodată :)

duminică, 29 aprilie 2012

Esta es la historia de un gerrillero muerto por la libertad.

Nu-mi plac dramele. Nu-mi plac dramele in viața mea. Singura dramă pe care o accept ca atare e că vecinul meu face sex mult prea zgomotos. Nu-mi plac oamenii care exagerează. Nu-mi plac oamenii care se îmcăpățânează să se considere niște bibelouri de porțelan. Nu-mi plac oamenii cu care trebuie să ai grijă ce spui sau ce spui, pentru că se supără - mi se pare că-mi calc pe ceva principii, că nu mai sunt eu însămi. Nu merită nimeni să fac compromisuri cu mine însămi. Nu-mi plac oamenii care se uită în altă parte când stau cu mine la masă. Nu-mi plac oamenii care mă judecă pentru cine sunt. Nu-mi plac oamenii care fac drame și le fac publice. Nu-mi plac dramele.

Îmi plac oamenii frumoși și veseli. Îmi plac oamenii care se amuză de tâmpeniile pe care le fac. Îmi plac oamenii care mă roagă de un milion de ori să nu mai fac gălăgie și care zâmbesc frumos când încă o dată trântesc ceva pe jos, întrebându-mă ”Cum reușești frate?”. Îmi plac oamenii care râd când încep să țip, care mă lasă să-i lovesc cu balonul jumătate de oră în cap. Îmi plac oamenii care se bucură când îi pup. Îmi plac oamenii care se oferă să curețe după mine atunci când dau ceva pe jos. Îmi plac oamenii care văd când sunt drăguță. Îmi plac oamenii frumoși și veseli.

M-am scufundat în tristețea altcuiva și nu mi-a plăcut. A mea e mai drăguță, pentru că e plină de speranțe și de fapt e doar un capriciu de femeie alintată. Și pe-a mea o place toată lumea. Câți oameni frumoși și veseli am în jurul meu care mă acceptă așa cum sunt :) Mă bucur că mi-am băgat mințile în cap și am văzut cât de greșit era drumul ăla.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Pentru că însemni mult pentru mine. Pentru că ești o persoană specială. Pentru că te iubesc. Pentru că mă inspiri. Pentru că îmi dai o stare de bine. Pentru că învăț chestii de la tine. Pentru că mă faci să zâmbesc. Pentru că de ziua ta doar tu contezi: la mulți ani! La mulți ani frumoși. Nu îți lucruri pe care n-o să le ai niciodată, precum fericirea eternă și viața veșnică, nici chestii abstracte, vagi și intangibile. Îți urez doar să rămâi tu însuți.




Am văzut cu ochii mei că există oameni care nu mai găsesc niciun resort, care nu mai au nicio pasiune, care sunt atât de egali și constanți în încăpățânare asta, încât nimic nu îi mai poate mișca din sine. Însă ceea ce știu sigur, pentru că mi-am dovedit-o mie de nenumărate ori, este că pentru orice există soluții. Și că da, ai nevoie de suportul celorlalți pentru a te băga în reconstrucție. Că te poți revoluționa într-un timp destul de scurt, cu singura condiție să vrei. Și că vrutul poate fi declanșat de multe lucruri, nu este o stare cu care te trezești într-o dimineață,  pur și simplu. Fie că vine în urma unei analize, fie că fie din exterior, este același lucru. Trebuie doar să găsești, să intuiești drumurile care te duc către acest ”vreau!”.

Nu sunt un bun observator și nici nu anticipez reacții -sunt doar un fenomen natural, așa cum am mai zis-o de nenumărate ori, așa că de ce să fiu acuzată de ceva care face parte din scheletul meu psihologic? Și indiferent cât de mult greșesc (și știu că o fac), de un singur lucru trebuie să fim cu toții siguri: am intenții bune. Am cele mai bune intenții. Sunt doar ca un pui de leu. Sunt ca o urzică. Sunt tot ce vrei tu.

O dimineață de sâmbătă cu o durere de cap. Păcat că weekendul ăsta a început tare demult pentru mine.

http://www.youtube.com/watch?v=A3AIyhA55kI

sâmbătă, 21 aprilie 2012

random

mă confrunt și eu cu probleme de femei, chiar dacă foarte sporadic și nici nu lasă urme. vreau să-mi tai părul sau să-l las să crească, dar vreau ca lucrurile să se întâmple repede. nu mai am ciorapi și vreau să-mi mai cumpăr fuste. vreau să îmi tai unghiile, vreau să renunț la machiaj, vreau să fiu un băiețel alintat. asta e o problemă.câteodată am probleme obișnuite, pe care le au și bărbații și femeile. că am insomnii, că mă doare capul, că nu prea mai văd, că nu am timp, că m-am plictisit de tot.câteodată n-am probleme deloc. zâmbesc zâmbesc zâmbesc toată ziua. câteodată îmi creez probleme, doar că să capăt sens. sunt rea. câteodată, de cele mai multe ori, nu am nicio logică și asta e cea mai mare problemă. gândesc, vorbesc, fac prostii. câteodată nu am chef să citesc despre cronicari și nici să-mi fac eseul despre stupul lui cela. mai ales acum. și nu am chef nici de mine, am chef de muzici bune și de cărți frumoase și de oameni înțelegători și frumoși, nu frustrați și nervoși din dumnezeu știe ce cauze. îmi vreau pisica mov înapoi și pe nedred, prietenul meu imaginar albastru cu țepi. vreau să am 18 ani și un prieten turc cu ochii albaștri. vreau să am 19 ani și o prietenă bețivă. vreau să am 20 de ani și un prieten fotograf, unul timid, unul glumeț, una roșcată și cu unghiile șterse și una înaltă și cu picioare frumoase și ardeleancă. câteodată îmi amintesc cât îmi plăcea să citesc și să mă plimb. câteodată mă gândesc că e obositor să tot cunoști oameni, dar e fain. câteodată am probleme sentimentale, câteodată sanitare, câteodată financiare și câteodată psihice. măcar n-am probleme etilice, edilitare, erudite, endometrice, echilibristice, ecologice,echivalente, echipate, echinoțice, ecografice, edificate, educabile, electronice sau embrionare. măcar n-am.



miercuri, 18 aprilie 2012

Pizda de la Litere (ep. 2)

Pentru că am fost nedreaptă în episodul 1, băgând toate pizdele de la Litere într-o categorie unică, m-am gândit să fac o miCĂ CATegorizare, să se ”simte” și ele bine.

Așadar, dragii mei, pentru cei care nu cunosc prea bine problema, eu sunt Urzica, în timpul liber mi se spune Geo și sunt o pizdă de la Litere. Da, chiar așa, sunt o pizdă de la Litere. Dar doar în timpul liber și doar atunci când mi se zice Geo. Trăiesc printre alte specimene de pizde de la Litere, atât de multe, încât nu mi-aș putea vedea viața fără ele. Pe scurt, le-aș împărți astfel: 

  1. Pizda blazată - e pizda despre care am mai discutat în posturile anterioare. Cea care își dă cechin pe feisbuc la BCU, care își actualizează statusul pe mess doar cu citate din Octavian Paler sau Mircea Cărtărescu și care, firește, vorbește romgleză. Pizda asta ar putea să fie haioasă și semi-inteligentă, ai putea să discuți ceva cu ea, a văzut ceva filme și a ascultat ceva muzici bune, dacă, din păcate, nu ar fi dozată incorect cu piți-penibilo-blazaj. E pur și simplu atât de sigură de ea și de inteligența ei, încât nimic nu există în afară de ea și de pantofiorii ei. Din păcate, își pune urechiușele de caluț, merge cu capul atât de sus încât nici nu vede prea bine și nu poate să înțeleagă o poezie mai mult decât o spune Manolescu.
  2. Pizda uacimiaimăbici - este pizda care efectiv zbiară după atenție. De obicei umblă în găști mari și vorbește tare. Uneori e pițipoancă, alteori nu, uneori e proastă, alteori nu. Pur și simplu nu are nicio relevanță, pentru că pizda asta nu știe decât să zbiere după atenție. Face glume proaste, complet deplasate, de șantierul din Dîlga, se bagă în seamă cu profesorii complet pe lângă, se strigă în tot amfiteatrul, se trag de hăinuțe, râd haotic și atât de tare de ai crede că au juma de metru de pulă înfiptă în anus. Pozează în femeie sigură pe feminitatea ei, poartă haine masculine și fumează blazat. 
  3. Pizda salut sunt colegă cu tine - apare tot timpul în preajma sesiunilor. Habar n-ai cine mama dracu este, dar ea se așează cuminte în prima bancă. Ia notițe sporadic, cel mai des se bagă în seamă cu colegi. De obicei întreabă ”și cum e proful ăsta la examene? ai idee?”. Da, pizdo, e un gentămen. Se panichează, se plânge de cât de grea e viața ei de studentă, cât de stresată este, ce mult aveți de citit, cere notițe, face schimb de mailuri și numere de telefon, xeroxează tot ce prinde, vine prima la examene, îți păstrează un loc,se plânge ce mult ați avut de învățat, te roagă să-i dai ciornele și pleacă. Și tu continui să te întrebi cine mama dracu e pizda asta.
  4. Pizda sunt atât de proastă încât recunosc - cel mai simpatic specimen de pizdă de la Litere. E atât de proasta, încât chiar nu se mai ascunde. Vine pe la toate cursurile, dar citește cataloagele eivăn pe sub bănci, te întreabă cine e eugen barbu ăsta, ăla de era dan barbilian sau ce e cu magia asta neagră? se numește așa pentru că vine din Africa? Are micul ei grupuleț cu care vorbește despre oje și parfumuri și cu care începe să iasă în weekenduri în cluburi. E pizda care tot timpul rămâne cu restanțe, chiar dacă se străduiește. Pentru că e proastă și o recunoaște.
  5. Pizda white and nerdy - E pizda aia care nu lipsește de la niciun curs, poate să trăznească, sa vină tornada, să invie Hristos - nu lipsește și pace. Și culmea e că habar n-ai cine e ființa asta, pentru că de obicei stă acolo ca pizda și nu zice nimic. De obicei, în pauze își mănâncă mărul și nu vorbește cu nimeni. La seminarii nu zice nimic. Profii nu le cunosc. Colegii le ignoră, pentru că sunt nerdy și se îmbracă de obicei urât. Sunt pizdele atât de la Litere, încât nici nu ai ști de unde le cunoști dacă le-ai întâlni în vacanța de vară. Dar măcar au toate cursurile.
  6. Pizda revoltată - e pizda care le știe pe toate și e atât de importantă, încât nu înțelege cum de alții nu înțeleg cine e ea. Ea e ea și toată lumea trebuie să o asculte. Ea e cea care are ceva de obiectat atunci când se stabilesc examenele, ea e cea care se plânge că primește prea multe e-mailuri pentru că e inclusă în grup, ea e cea căreia nu-i convine nicio dată pentru recuperarea vreunui curs. Ea e cea care urăște profii și sistemul, ea e cea care se ceartă cu toți colegii și nimeni n-o suportă. 
Și cel mai amuzant pentru mine e atunci când pizdulicile încearcă să treacă dintr-o categorie în alta și multă lume nu se prinde. Trebuie să fi o urzică infiltrată ca să înțelegi micile finețuri ale pizdei de la Litere. 

Pentru sugestii sau reclamații, mă mai găsiți un tmp în sediul de pe Edgar Quinet. 

Vă salut cu drag, 

Pizda de la Litere Urzica

vineri, 13 aprilie 2012

Sunt epuizata moral

atat de epuizata incat nu mai exista semne de punctuatie si nici diacritice si nimic exista doar eu si epuizarea mea eu este cineva pe care nu am reusit sa-l cunosc si nimeni nu a reusit ca sa ma poata ajuta e atat de greu ma intreb acum si probabil ca raspunsul e da

vreau sa te consideri vinovat pentru ca ma uiti ca un idiot mereu si iti reamintesti de mine doar cand esti deprimat si stii de ce pentru ca sunt atat de epuizata moral incat nu mai am cuvinte nici pentru mine nu ma mai privesc in ochi niciodata dimineata cand imi beau cafeaua nu mai vorbesc cu mine nu ma mai intreb si nu-mi mai raspund nimic nu simt ca ceva s-a rupt in mine sau cum spun cantecele simt ca pur si simplu am obosit sa fiu eu si pentru ca am obosit sa fiu eu am obosit si sa te mai primesc incet in viata mea ascultandu-ti problemele din dragoste si nu sunt geloasa pentru ca nu te mai iubesc nu te mai iubesc deloc esti doar un  om drag mie pe care l-as strange in brate in ziua in care as sti ca o sa mor si as mai bea o bere cu tine si ti-as mai imprumuta prosopul meu dar atat nu ti-as mai imprumuta corpul si patul meu si nu-ti mai pot imprumuta acum nici cuvintele mele sunt epuizata sper sa intelegi si tot ce mi-a mai ramas e o frustrare adanca tocmai acum mi-ai dat mesaj si mi-ai spus ca-s o femeie frustrata de acord dar vreau sa te fac sa intelegi ca nu sunt frustrata din cauza ta cauzele sunt vechi si inca necunoscute mie poate nici nu exista poate asa sunt eu asa cum unii oameni sunt mai calmi sau mai nervosi din fire eu sunt frustrata din fire nu mi-au mai ramas decat cuvintele urate pe cele  frumoase le-am irosit cu tine demult cand te-am cunoscut si te-am lasat sa. punct.

tu dragul meu drag de doua zile imi pare rau ca sunt eu si ca nu e altcineva aici acum sa se bucure asa cum merita de tine asa cum meriti sa se bucure cineva de ochii si de buzele alea de felul ala de-a fi si de-a rade imi pare rau ca am venit asa murdara de frustrari in viata ta si inca stau pe hol o sa raman aici o sa dorm pe hol si o sa te rog sa ma bagi in sufragerie doar cand esti convins ca merita sa ma asumi cand merita sa iei in brate un manunchi de frustrari si de manii si de personalitati un manunchi de femei una vesela si vorbareata dimineata una  nervoasa la pranz una trista spre seara si una iubitoare spre noapte si una care nu doarme cum trebuie care nu gandeste cum trebuie care nu rade cum trebuie care nu simte cum trebuie tot imi pare rau si-ti promit ca ma straduiesc sa-ti rezerv cel mai bun loc in sala de teatru in care imi joc piesa proasta pentru ca fie ea proasta e piesa mea e productie proprie si macar nu pot sa ma acuz ca sunt falsa nu te mai rog nimic pentru ca nu merit n-am invatat sa merit nimic. punct.

tocmai ce-am crezut ca m-am stabilizat emotional. si-mi dau seama ca e doar o impresie. punct.

Paste fericit Urzico ramai cu bine, geo e nebuna ea nici nu merita sa-i scriu numele cu majuscula ea nici nu merita hanoracul ala negru si nici nu merita sa fie facuta sa rada atat de nebun la 5 dimineata ea nici nu merita nimic ea merita o pereche de bocanci murdari si o carte veche ea nu stie cum e cu realitatea ea stie doar cum e sa fie egoista si proasta.

Urzico, tu esti singurul bine care a ramas aici singura umbra de ratiune fie ea asa mizantroapa si aroganta si in toate felurile ramai aici ramai aici.

punct.



sâmbătă, 7 aprilie 2012

Țara lui Suhai

Tocmai ce m-am întors dintr-o călătorie în jurul lumii. Niciodată nu am crezut că lumea e așa de mare și așa de complexă. Am trecut prin n forme de relief și prin n sisteme politice. Și ce mi s-a părut cel mai interesant printre atâtea democrații și dictaturi, a fost un sistem politic care se numea Suhaism. Prin Suhania cred că era. E o țară mare și prosperă, unde oamenii sunt fericiți. Președinte era unu Suhai. Vreau să vă povestesc puțin despre el, pentru că a fost o experință mai mult decât nouă și interesantă pentru mine.

Nu am văzut nicăieri un popor care să-și iubească atât de mult liderul. Într-o formă nu doar restrictivă, ci și-l iubeau cu toate resursele de exprimare posibile. Nu am văzut așa ceva în viața mea. Femeile aveau un orgasm doar auzindu-i numele. Oriunde s-ar fi aflat, dacă pronunțai Suhai, le vedeai dându-și ochii peste cap și ridicându-și fustele, țipându-și plăcerea în piețe publice și supermarketuri. Bărbații fugeau plângând să se ascundă după colțuri de fiecare dată când Suhai ieșea pe stradă, de teama masculinității lui. Sinceră să fiu, mi s-a părut un om ca oricare altul, însă mi-a explicat un domn care stătea în fața mea la coadă la pastile de a doua zi. Masculinitatea lui Suhai depășește orice limită a imaginației, lăsându-și sămânța în orice femeie de pe teritoriul țării, oricât de departe ar fi. Bărbatul ăsta e atâta de bărbat, încât ne e teamă de testosteronul lui, pentru că mirosul lui otrăvește orice bărbat pe o rază de un km, îmi spuse în suhaiană bărbatul. L-am întrebat de curiozitate dacă regele Suhai nu avea la palatul lui și bărbați. Marele rege Suhai, mă corectă bărbatul. Dacă vă aude cineva spunându-i așa, ați putea face închisoare politică. Și ca să vă răspund la întrebare, marele rege Suhai trăiește înconjurat doar de cele mai frumoase fecioare din toată țara. În tot palatul, ele îl înconjoară și-i servesc drept muză. De frumusețea lor depinde soarta întregului popor. 


Am văzut bătrâni în primării urlând că își vor da pensia pe un an numai ca să-l atingă măcar o dată pe Suhai. Copiii ieșeau mai devreme din pântecele mamelor când dădea o lege nouă pentru populație. Băiețeii ieșeau direct cu mustață și cu puțulica mare, pentru că toți locuitorii Suhaniei sufeau de o masculinitate atroce comparată cu a bărbaților obișnuiți. Fetițele își plângeau primul plâns în timp ce aveau și primul orgasm, doar pentru că toate se nășteau cu un simț special care detectau mirosul testosteronului suhaian.

Prin toate parcurile, cupluri care se iubesc fără rușine, cupluri bătrâni care se pipăiau prin metrouri, copii care se sărută din față și mușcă cu gingiile țâțele mamelor și șoferi de taxi care se masturbează în timp ce își fac meseria și profesoare care își învață elevii cum să pipăie sânii femeilor și universități în care se predă doar sex. Și peste toate, masculinitatea lui Suhai rămâne castă, supremă.

vineri, 6 aprilie 2012

Femeia

Plimbându-mă liniștită alături de alter-ego-ul meu, am văzut niște hârtii căzând dintr-un colt de cerul gurii, pe care erau trecute niște literele chirilice. Era un manuscris nesemnat. Îl transcriu aici, cu scuzele de rigoare că nici de data asta nu e ceva scris de mine. Mulțumesc pentru înțelegere, Urzica.


Mă uit la ea cât de femeie este și-mi vine să-i urlu în față: Încetează! Încetează să mai fii atât de femeie! Și Femeia se uită zâmbind fără să priceapă – așa sunt ele, nu pricep niciodată nimic și totuși fac mereu ceea ce trebuie. Și se uită la mine, zâmbind tâmp, ca întotdeauna și zâmbetul ăla parcă mă droghează și zâmbesc și eu și mai trag din țigară și mă mai gândesc la cât de femeie e ea.

Nu știu cum erau zilele mele până să cunosc Femeia, însă acum știu doar că viața mea e un ritual ciudat. Că la ora 7 fix trebuie să-i sune alarma și s-o mai amâne 15 minute, întinzându-și picioarele și înfundându-și capul în pernă. Și se ridică, cu o față palidă și ochi mici și zâmbet turtit ca o acadea spartă în dinți. Se întoarce aici mereu după vreo 20 de minute, cu o cană de cafea în mână. Femeia bea cu sete cafea, cafeaua îi place și zice că femeile nu pot trăi fără ea, că ar fi niște femei blegi și triste. Iar ea râde mereu când se gândește la cafea – râde cu râsul ăla tâmp al ei.

La 12 fix se bucură din nou că gelul ei de duș miroase a cirese. Se bucură că-i cresc unghiile, doar ca să le poată râde în timp ce stă întinsă, cu picioarele pe perete și cu o carte în mână. Își piaptănă mult părul și-mi fiecare zi se bucură că i-a mai crescut. Se bucură cu bucuria ei tâmpă și bucuria ei e ca un drog și mă bucur și eu, gândindu-mă la cât de femeie e ea.

Nu are niciodată timp de iubire. E o femeie ocupată, Femeia. Zice că între toate nimicurile ei mici și tâmpe nu-i loc de un bărbat ca mine. Că eu mai bine stau  și mă gândesc la cât de femeie e ea, iar ea mă va ignora pur și simplu. La 2 jumătate fix se culcă. Se culcă în poziția aia tâmpă de fetus, cu mâna la gură, de uneori am impresia că Femeia nu respiră, că trăiește doar cu zâmbete și cafea.

Cât de mult îi place Femeii să stea printre nimicurile ei: muzica ei, cărțile ei, site-urile ei, țigările și cafelele ei, fustele ei și bocancii ei și brățările ei și cerceii ei din pană de chitară de la h. și printre jucăria ei de pluș care râde la fel de tâmp ca ea. Și printre culori și perie de păr și cești murdare de cafea. Și stickuri tâmpe de memorie pe care-și păstrează referatele pentru școală.

Doar o secundă din existența ei de mi-ar fi dat Femeia, femeia asta tâmpă, femeia asta urâtă, femeia asta proastă și obraznică, femeia asta egoistă, femeia asta alintată ca un preșcolar, femeia asta cu acnee și celulită, femeia asta cu strabism și buze mari, femeia asta arogantă, doar o secundă de mi-ar fi dat Femeia, astăzi nu aș mai povesti totul dintr-un sanatoriu de nebuni aflat în capul meu. 

duminică, 1 aprilie 2012

Cronică de concert sau despre cum în ultima vreme numai în weekend mai reușesc să scriu pe blog

Alternosfera @ Safe House, 31 martie 2012, București

O să încep ca întotdeauna cu ceea ce nu mi-a plăcut, pentru că nu-i așa, o urzica se ocupă cu urzicatul.

În primul rând, organizatorii au avut proasta inspirație să invite niște domni în deschidere. Primii domni, Schimbând pieile, au fost acceptabili, chiar sunau binișor. Cea mai mare investiție de marcheting a stimabililor a fost totuși sutienul roșu al toboșarei, care a făcut furori. Cea mai scandată ființă a serii a fost, bineînteles, Raluca, cea cu sutienul la vedere (Bine, Ralucaaa!). În rest, solistul un pic cam hipstăr și cu aere de mare rocstar. Se agita pe scena ca un pește în ocean, făcea semne cu mânuța către public, invita oamenii să strige în același ritm ca ei, mizeriuțe de-astea mici pe care ți le permiți doar după ce ajungi cineva. În fine, am fost drăguți cu ei, pentru că aveam o stare de wowowowowow o să-i vedem pe Alternosfera, cei pe care îi așteptăm de o lună jumate. I-am acceptat, am dansat, am țipat pe muzica lor. Doar doar s-or mișca mai repede. S-au mișcat după vreo oră, fiind urmați de niște băieți, Synops, care au dat-o nici mai mult nici mai puțin decât pă dabstep frate! Pe lângă că le-a murit sunetul la un moment dat, au fost acceptabili. Au încercat să le încălzească cururile celulitice ale rocărilor de treij de ani plus care stateau în primele rânduri. Nimic și nimic. Și nu doar că nu s-au mișcat oamenii de nicio culoare, și-au mai luat și fața de uatăfac men și au început să ridice la început discret apoi din ce în ce mai îndrăzneți degețelele din mijloc. Un stimabil și-a permis chiar să arunce cu o doză goală de bere pe scenă. Dovadă de proastă creștere. Stimabilii de pe scenă însă au fost fair-play până la capăt, ne-au mulțumit și au plecat.

În ceea ce privește prestația celor de la Alternosfera, pot să spun că băieții au cântat bine, dar prea rece. Mi s-a părut că le era egal dacă eram noi sau nu eram acolo. Puteau cânta la fel de bine și în fața unei săli goale. Mecanici, profesioniști, dar distanți. Solistul a încercat să lege câteva vorbe în fața publicului, însă nu a reușit să fie coerent și să transmită ceva. A fost un cânt oribil pentru că sunt răcit și pentru că sunteți mai mulți decât ne așteptam și uatdiudcete-aapucatsăvorbeștitaciacoloșicântăte-ncăcat! A promis că va da mâna cu toți oamenii din public - Ha! Au cântat mult, au revenit pe scenă la două bisuri (!) și au ieși de-acolo leșinați. Frumoasă treabă au făcut. Partea proastă e că au ieșit și ieșiți au fost, nu tu sesiune de poze, de autografe, ceva after party să mai discute și gura mea cu ei, nimic.

Locația mi s-a părut mișto - o hală dezafectată, mare, în care au încăput destui oameni, în care se vedea bine și din spate și se auzea acceptabili. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că au fost niște lumini dubioase, puse acolo parcă de un copil autist care apăsa pe butoane la oha. M-au chiorât teribil și, pe lângă asta, îți mai dădeau și niște stări ciudățele. Ventilația, de asemenea, a fost inexistentă, dar nu el concert roc dacă nu e și un pic de transpirație colectivă pe pielea ta proprie din dotare. Păcat de lumini, pentru că altfel ar fi fost o super - locație pentru concerte de acest gen.

Una peste alta, băieții ăștia sunt foarte talentați, deși nu atât de prietenoși, merită văzuți laif și merită ținuți aproape de către publicul românesc. Niște talente bine conservate cu trecerea vremii și un public destul de matur și serios încât să mă facă să cred că vor rămâne suportiv în continuare.

Mulțumesc Alternosfera pentru o seară faină de tot.

Cu stimă,

Urzica.