daca as crede cumva in religie si in ideea ca esti aici cumva undeva si ma auzi as vorbi cu tine.

jur ca am nevoie de tine acum sa ma asculti, sa-mi dai o palma peste fata si sa ma scuturi din mine cum doar tu stii.

mi-e dor de tine si stii cum sunt oamenii mi-aduc aminte cat imi lipsesti doar atunci cand am nevoie de tine

am nevoie de tine pentu ca nimeni nu pare sa inteleaga sau sa mai conteze

dar

stii ce cred?

n-a ramas nimic din tine din ce erai cine erai cum gandeai ce gandeai

si erai un om minunat, ti-am zis asta de multe ori si te-am iubit atat de mult

si din toate astea a ramas nimic.

si nu, nu-mi spune tu mie de predestinare, destin si mizerii de-astea. a fost hazard. asa a fost sa fie. te-ai intamplat acolo cand s-a intamplat moartea ta. poate fi a mea acum sau maine, poate fi a oricui. hazard, nimic altceva.

n-am vrut sa vorbesc despre asta cand toti isi dadeau pumni imi piept ca cum e posibil. a trecut ceva timp. au trecut 7 luni fara tine. si nu, nu te-am uitat si nu, n-o sa te uit. ai fost parte importanta din viata mea, cred ca intr-un fel sau altul m-ai format si tu, cu caracterul tau puternic, vulcanic, sincer, direct.

mi-e dor de tine. dar tu esti doar oase si pamant si viermi acum. tot ce ai fost tu, om minunat, se pierde in neant, in amintirile ofilite ale unor oameni ca mine. si eu se mai gandesc la tine acum, cum ma gandesc si eu, cand au nevoie de tine, cand nimic in jurul lor n-are sens si stiu ca tu erai acolo sa zici ‘ hei. stop. asa e viata, man the fuck up ‘ .

aveai dreptate. viata e scurta. mai ales pentru tine.

stiu ca ti-ai trait-o cum ai vrut. am impartit multe, draga mea Lili, dar n-am impartit acest ultim an al tau. si tu m-ai parasit, ca toti ceilalti. ai zis fuck off, you fucking cunt. si ai plecat. daca stiam ca nu o sa mai fii aici, nu te lasam. cand te-am vazut ultima data, am facut misto de fusta ta de calugarita. daca stiam ca e ultima data.... ti-as fi zis macar ca imi lipsesti si ca te iubesc.

nu pot sa zic te iubesc acum unei gramezi de oase si de viermi. nu mai pot sa zic te iubesc acum. si trebuie sa traiesc cu asta acum.

25

25 de ani.
Vârsta la care părinții se așteaptă să ai studiile terminate, un job foarte bine plătit, rate la bancă pentru casă și un inel pe deget. Legit.

25 de ani.
Vârsta la care nu mai judeci oamenii.
La care faci ce simți, când simți și cum simți.
Vârsta la care începi să te iubești pe tine mai mult decât pe alții, dacă n-o făceai înainte.
Vârsta la care nu mai ții oameni toxici și inutili în viața ta.
Vârsta la care ciudat poate fi cel mai bun lucru.
Vârsta la care înveți să apreciezi timpul altfel.
Vârsta la care îți dai seama că iubirea e overrated și că nimic din ce visai la 20 nu e adevărat. Nu există bărbatul perfect și relația perfectă. Nu există loialitate, încredere și te iubesc doar pe tine. Există mereu vor fi altele mai tinere, mai frumoase și mai puțin fucked up decât tine pe care el le va alege. Mereu va exista cineva care îi va face inima să bată mai tare decât tine. Îl va face să râdă mai tare decât tine. Îl va face mai fericit. Și el nu se întoarce mereu la tine. Ci va rămâne în urmă.
Vârsta la care îți dai seama că ai nevoie de oameni mișto în viața ta, prieteni care să te facă să râzi, să te distrezi, să te simți important.
Vârsta la care nu te mai minți pe tine și nici pe cei din jur.
Vârsta la care numărul de prieteni și de likeuri de pe Facebook e irelevant.
Vârsta la care să-ți iei un animal de companie și să-ți dai seama că uneori e mai important decât toți oamenii din viața ta.
Vârsta la care nu mai contează ce muzică asculți, cum te îmbraci și ce IQ ai. Ci doar cum îi faci pe alții să se simtă.
Vârsta la care triezi amintirile și îți dai seama că nu ai nimic ce ai schimba.
Vârsta la care nu contează să ai o casă sau o relație fericită, ci să dormi bine noaptea.
Vârsta la care înțelegi ce vrei cu adevărat și te apuci să lupți pentru lucrul acela, conștiincios, disciplinat. 

omul moment

Se intampla des in viata oamenilor sa ai Momentul.

Prostii se ataseaza de el si incearca sa-l pelungeasca la infinit si nu le iese si sunt dezamagiti.

Obisnuiam sa fac la fel.

Dar m-am maturizat. Am invatat ca sunt momente care trebuie sa ramana Momente.

Nu avem voie sa le prelungim, sa tragem de ele, sa le prostituam cu vulgaritatea dependentei noastre emotionale de ele. Trebuie doar sa le simti profund in tine, in toata carcasa ta emotionala, sa-ti umple nerusinate golurile din structura ta psihologica, sa-ti alerge nebune, haotic, prin vene. Sa iti controleze bataile de inima ca un papusar schizofrenic.

Sunt oameni care sunt facuti sa fie Momente pentru tine. Si lasa asa, asa e bine. Nu te chinui sa crezi ca va fi altfel, asa e facuta viata. Invata sa te lasi stapanit pana in cele mai mici procese neuronale de Moment. Si niciodata nu regreta nimic din ceea ce faci stapanit de Momentul tau, de omul tau Moment cu ochii mari si zambet turtit.

Cat de placuta si linistitoare e senzatia pe care o ai cand toata fiinta ta e concentrala, emotional si neuronal, pe o singura Idee. Cand si daca lumea asta ar lua-o razna, ar exploda miezul Pamantului fix sub nasul tau, s-ar sinucide femei insarcinate, s-ar omori intre ei frati gemeni sau batranii ar face orgii in camera ta, chiar si asa, mintea ta nu ar putea sa proceseze nimic altceva in afara de Moment. Liniile copului. Curburile genelor. Picaturile de ploaie proiectate de becurile diminetii pe pielea usor inchisa, prin geamul tramvaiului 21. Zvacnetul degetului aratator pe degetul tau aratator. Centimetri de piele pe centimetri de piele, in palma unui hau de ganduri, senzatii, emotii. Degete pe rochie. Perfectiunea miscarilor in mijlocul unei furtuni de zgomote si voci. Zambetul lung si turtit, de copil rasfatat.

Clisee.

Epitete care se repeta.

Miscari pe care le-ai facut de un milion de ori.

Cuvinte pe care le-ai mai zis si o sa le mai zici.

Dar.

Unicitatea senzatiei de mirare. De revolta. De mirare. De zcrasnet de dinti si respiratie profund profunda.

Perfectiune.

Momentul.

Momentul e atunci cand ai convingerea ca ai in fata ta perfectiunea, cea mai desavarsita opera de arta a naturii. Si e prima data cand ai emotia asta.

Timiditatea unui la revedere in ploaie si Momentul si-a incheiat rolul in viata ta.

Viata ta isi continua cursul, nesimtitoare la Momentul tau, de parca nici nu stie ca a fost acolo. Si nici tu nu-i spui, las-o sa creada ce vrea, ascunde-ti zambetul involuntar sub masca ta de copil serios.

Reset.

3 luni si 21 de zile, februarie, duminica.

Nu mai pot sa scriu despre tine si despre tot ce ai facut in mine. Dar trebuie sa fac eforturi. Trebuie sa scot la lumina tot ghemotocul asta de ganduri perverse, consumatoare, vampirii ultimelor luni.
3 luni si 21 de zile, februarie, duminica.
Ai venit de nicaieri cu ochii tai mari si vocea ta graseiata. Acum multa vreme, acum mi se pare ca a fost ieri si ca azi e inca ieri si parca doar acum cateva minute te-am vazut pentru prima data. Inca de acum cateva minute te-am iubit, nu stiu cum, nu stiu de ce, nici nu stiam ca asa e sa iubesti. In filme era altfel, personajele principale erau pozitive si frumoase. Noi nu. Noi eram doi tineri capriciosi, cu acnee si strabism, cu idei preconcepute, rasisti si egoisti. Nimeni si nimic nu conta pentru noi.
Ai stat in fata mea cu ochii atat de mari si vocea ta atat de graseiata. Te-ai uitat la mine si mi-ai spus cata nevoie ai de mine. Aveai nevoie de echilibru, de certitudine, de ceva care sa-ti acapareze mintea si trupul si sufletul, daca exista si daca ai asa ceva. Si eu aveam nevoie de tine, aveam nevoie sa inteleg ce dracu se intampla in lumea asta haotica, am 21 de ani si nimic, nicio pasiune, niciun scop, niciun rost pe lumea asta.
Tu ai devenit scopul meu si eu scopul tau.
Si cred ca ne-am iubit mai mult decat orice alti oameni pe lume.
Visam sa imbatranim impreuna, sa facem prostii si sa gonim copiii din fata blocului; si eu sa te cert, pentru ca eu asta faceam, te certam mereu. Dar te certam cu cel mai mare drag din lume; tot ce faceai gresit si prost ma facea sa te iubesc si mai mult in fiecare zi.
Ai deschis usile mintii mele si ai inceput sa redecorezi.
Ai deschis lacatele sufletului meu, daca exista si daca am asa ceva, si ai inceput sa tapetezi peretii, sa arunci toate obsesiile si gandurile mele la gunoi si sa iti faci din mine locul tau de joaca.
Si m-am lasat, cuminte, redecorata. Atat de cuminte, incat acum, fara tine, nu mai stiu cine sunt. Eu eram a ta, acum ce rol imi ramane sa joc? Femeia care a fost a ta? Nu, nu suna bine, oricat de bine ar fi platit rolul asta, imi strica frumusetea de cariera.
Eu sunt a ta. Mai joc rolul asta cateodata pe ascuns, in baie, cand ma privesc in oglinda si mintea mea, schizofrenica, sedata de realitate, imi sopteste usor "e tot al tau, mereu va fi al tau; ce daca il strange alta femeie in brate? conteaza ca a ramas al tau. si tu l-ai decorat pe el, pe interior, ti-ai lasat toate prostiile in el, rasul tau strabist, mana lunecandu-i pe spate, prin par, muscatura de buza, certatul, visul, idea de echilibru, stabilitate si apartenenta, tu le-ai plantat acolo, fara tine e pierdut, nu stie ce e cu el, ce cauta pe lumea asta".
Dar nu stie, proasta, ca tu m-ai uitat de mult. Alte maini au smuls cu ura si gelozie tapetul ala invechit, cu miros de batranete, de pe peretii sufletului tau. N-a mai ramas nimic acolo. Le-a strans si le-a dat foc. Nici macar fum n-a iesit, atat de putin mai simti si atat de putin mai conteaza.
3 luni si 21 de zile, februarie, duminica.
Trec zi de zi prin atatea stari contradictorii si repet, ca un disc uitat in ploaie, aceleasi cuvinte mereu. N-are cum, nu se poate , o sa se termine intr-o zi prostia asta de scena scrisa de un textier idiot. Din toata povestea asta, egoista, frumoasa, completa, cu drama, dragoste, sex, droguri, alcool si un singur laitmotiv - acela al apartenentei - ce dracu s-a ales? O eu singura si un tu al altcuiva. Nu, nu, n-are cum. E un film prea frumos sa il stricam la final cu un twist de scenariu fara sens.
Nu stiu daca te mai vreau, nu stiu daca sa te mai vreau, nu stiu daca esti ce-mi trebuie, nu stiu daca as putea sa te fac sa fii ce-mi trebuie. Si n-am de unde sa stiu, tu esti departe, te-ai instrainat de mine. Dar decorul asta interior pe care l-ai planificat ani de-a randul e prea puternic. Ma strange in interior, imi pune piedici de fiecare data cand incerc sa ies din camera asta, ma trage inapoi si ma ia la cearta. "Ce faci? Tu esti proasta? Il iubesti. Te dai batuta? Lasi sa se termine asa?"
Incerc sa merg mai departe, ma imbarbatez in fiecare zi, imi creez scenarii in cap atat de puternice si halucinante ca am impresia uneori ca o sa devin schizofrenica eu insami. Dar esti acolo. Bataia aia in plus de inima. Zvacnetul accidental al venei, in incheietura mainii. Imaginea aia care iti apare accidental in minte in mijlocul realitatii. Momentul ala cand ramai pierduta o secunda si ai impresia ca priveai in gol, ca nu te gandeai la nimic. Un obiect neimportant care iti aduce lacrimi in ochi de niciunde, chiar cand credeai ca nu mai simti destul cat sa mai plangi. Mirosul diminetii care te proiecteaza intr-un cort, in Victoria. Senzatia ca ceva te-a atins, pe care o ai uneori, fara nicio explicatie. E acolo, tu esti acolo, ma sabotezi in eforturile mele subnutrite de a te uita. Pe cine mint? O faci intentionat, cu rautate, ai planuit tot. Ti-ai facut iesirea maestral gandita, stiind ce lasi in urma, stiind ca ai plantat atatea nimicuri in mine, incat sa nu te uit niciodata.
Sunt intr-o stare de agitatie emotionala de neimaginat. Ma trezesc uneori in mijlocul noptii, simt un corset in jurul pieptului si nu mai pot sa adorm. Ma intreb cine o fi acolo? Ce fantoma imi bantuie amarata mea fiinta, si-asa saraca? Emotie pura, in stare naturala, neprocesata. Ce fantoma? Fantoma ta, a celui care erai nu de mult; chiar acum cateva minute ne asezasem la o masa, ne plouase in ultimul hal, si te uitai la mine cu ochii tai mari si incepeai deja redecorarea cu glasul tau graseiat.
Vezi? Nu mai pot sa scriu despre tine.
Te-am iubit, daca asa s-o numi ce simt eu pentru tine, din prima secunda cand ti-am vazut ochii mari si ti-am auzit vocea aia graseiata. Am facut din tine scopul meu. Ti-am acordat toate rolurile din filmul meu prost bugetat. Te-am facut erou intr-o drama fara spectatori.
Nu ma pricep la incheieri.
Nu o sa ma pricep niciodata sa inchei cu tine. Si nici tu cu mine.
3 luni si 21 de zile, februarie, duminica.