Nu cred că am făcut niciodată publică o poveste pe care o știu de la bunicul meu cu privire la întemeierea neamului nostru. E interesantă, mai ales pentru că eu cred în biografii de familii și vreau să cred că originea noastră are o relevanță pentru felul de-a fi.
Cândva, nu tare tare de mult, dar cândva, într-un trecut inaccesibil mie, un grec se mută în zona Dobregei, împreună cu soția lui - grecoaică asemenea. Aveau doi copii - ca-n orice poveste, un băiat și-o fată.
Nu mult după mutarea lor în Țara Românească, năvălesc turcii (deci întemeierea familiei noastre aici e de dată relativ recentă), în satul în care trăiau. Soția grecului se gândește să salveze copiii. Le burdușește căptușala hainelor cu bani, în egală măsură, și îi trimite prin poarta din spate. Ea și soțul ei sunt uciși și prădați de turci. Uciși cu iataganele, prin ușă.
Copiii reușesc să se salveze. Își întemeiază o stână, unde trăiesc liniștiți împreună. Fata se îndrăgoște însă de un haiduc, care o sfătuiește să îi fure banii fratelui său și să fugă cu el - lucru pe care îl și înfăptuiește.
Iată că Ianolis, căci așa se numea flăcăul, rămâne singur și sărac. Muncește pe brânci ca argat, pentru a putea supraviețui și reușește prin forțe proprii să-și recâștige bunăstarea și liniștea. Se căsătorește cu o româncă, urmând ca de-aici încolo să se nască toți Ianolii din lume.
Pentru mine, povestea asta e o lecție de viată. Poate că în familia mea, femeia ori este mai rațională și mai curajoasă ca bărbatul, ori este irațională din iubire. Poate că în familia mea, toți suntem la un moment dat obligați să pornim singuri în viață, fără familie și bani. Poate că suntem sortiți să invingem orice impediment. Poate așa suntem noi, niște lupi singuratici, care ajung să se ridice deasupra oricărei piedici, ca Ianolis.
Coincidență sau nu, am găsit asta: http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/tarabarsei/1935/BCUCLUJ_FP_280068_1935_007_002.pdf . Într-un fel sau altul, sunt puncte comune între povestea pe care mi-o spunea mie bunicul în copilărie de nenumărate ori și cartea Cântec de sirenă. Cine mai știe?
Important este că e deosebit de important să ne cunoaștem originile. Câți dintre voi au fîcut-o? Câți dintre voi au incercat să caute informații, să scormonească arhive? Așa-i? Atunci ar trebui s-o faceți, este fascinant.
sâmbătă, 25 februarie 2012
joi, 16 februarie 2012
Sari pă el, fă, nu fi proastă
M-am autoinvitat să dau riplaiul feminim postului de aicișa (unde e un blog fain) . Hai să discutăm.
În ziua dă astăzi, să fii femeie nu e dăloc ușor. Bărbații sunt madăfacărs sanăvăbiciz și fug imediat când apar fuste noi. Tocmai dă aceea, noi, femeile adevărate, trebuie să fim pregătite permanent să fim părăsite. Mai mult decât atât, orice femeie care să respectă are un dedlain de maxim maaaximum 72 dă ore să agațe alt bărbat, altfel o să râdă toate curcile de ea.
Pentru o femeie, aspectul e foarte important. Nu mai e dă ajuns să fii frumoasă și să ai țâte și cur. Deși pă vremea mea așa era, băieții se bucurau de fiecare dată când puteau fute altceva în afară dă pernă. Acum e important să arăți într-un mare fel. Cum pițipoancele sunt sooo 2011, in 2012 se poartă ceva nou. Tre' să fii altfel, să ieți dîn tipar, ma-nțelegi. Pentru că eu sunt super, dă la sine înțeles, vă indic aici pașii rapid:
În ziua dă astăzi, să fii femeie nu e dăloc ușor. Bărbații sunt madăfacărs sanăvăbiciz și fug imediat când apar fuste noi. Tocmai dă aceea, noi, femeile adevărate, trebuie să fim pregătite permanent să fim părăsite. Mai mult decât atât, orice femeie care să respectă are un dedlain de maxim maaaximum 72 dă ore să agațe alt bărbat, altfel o să râdă toate curcile de ea.
Pentru o femeie, aspectul e foarte important. Nu mai e dă ajuns să fii frumoasă și să ai țâte și cur. Deși pă vremea mea așa era, băieții se bucurau de fiecare dată când puteau fute altceva în afară dă pernă. Acum e important să arăți într-un mare fel. Cum pițipoancele sunt sooo 2011, in 2012 se poartă ceva nou. Tre' să fii altfel, să ieți dîn tipar, ma-nțelegi. Pentru că eu sunt super, dă la sine înțeles, vă indic aici pașii rapid:
- Părul. Părul e cel mai important. Tre' neaparat să fie roșu. Altfel n-o sa cucerești pă nimeni. Blondele sunt proaste, brunetele curve, să știe, bărbații caută femei nonconformiste și senzuale. Roșcate, clar. Tunse cât mai scurt te ține, că doar ești o femeie independentă, care nu crede in stereotipii culturale. Ești altfel. Deci ține minte, roșu și cât mai scurt.
- Hainele. Aproape la fel de importante ca părul. Țoalele trebuie să fie cât mai aiurea aruncate pă tine, ca și cum ție de fapt nu-ți pasă dă haine și că ce e pă interior contează. Adică ești și profundă, deci deșteaptă. Mărim șansele. Așadar, incearcă cu niște pantaloni colorațî, așea roșii, bleo, verzi. Eventual largi. Largi și cu turul lăsat. Îți arunci un tricou cu mesaj pă el, cu stop acta sau ceva dă genu', fără sutien, că doar ai megaincredere în tine. Pe deasupra merge o cămașă masculină. Și-o eșarfă mare. Și multe brățări colorate, pentru că ție iți place diversitatea. Și ești complexă și vezi complexități peste tot. Încearcă să porți niste bocanci mari și grei, cum purtau rocării in anii 90. Neapărat o geantă mare, în care să nu ai nimic. Și o pereche dă ochelari ultima fiță, cu rame groase. Și dacă sunt și colorate, ai rupt fâșul. Așa arăți că ție nu-ți pasă dă nimic.
- Atitudinea. Atitudinea e aproape la fel dă importantă ca țoalele și părul. O femeie in 2012 trebuie să fie miserupistă neapărat. Dacă e sensibilă, e depășită. Neapărat trebuie să mesteci gumă in sictir. Să fii plictisită așa într-un mod intelectual. Și să fumezi iarbă, e un must. Trebuie să vorbești asa englezoromână cu iz dă pașopt, cu dă și pă, ca prințesa Hangerliu. Trebuie să frecventezi locuri cât mai intunecoase, cu mult fum și mulți bărbațî, să bei bere și să râzi câteodată degeaba, ca proasta. În rest, molfăni a cultură, asculți muzici obscure și citești poeți necunoscuți. Mergi la câteva concerte, stai printre băiețî și gata, ești femeia ideală.
- Abordarea. Abordarea e cheia. Bărbații nu mai sunt cei care trebuie să cucerească femeia. E invers acuma. Mergi rapid într-un club obscur, dansezi liber pă niște muzici comerciale, la caterincă și îl fixezi. E bine ca într-o singură seară să te dai la mai mulți, așa ai șanse să rămâi cu vreunul. Nu contează că te săruți cu mai mulți în intervale scurte, bărbații vor aprecia că n-ai prejudecăți. Când intră melodia dă dans lasciv, te dai pă la spatele lui și incepi să-l pipăi. Când e fraierul mai surpins, te duci in fața lui și-l săruți. O ții așa vreo juma' de oră, apoi mergeți să luați ceva dă băut. Îi dai numărul de telefon și te întorci la prietenii tăi.
Dacă nu te sună a doua zi, anuntă-mă pe mine, că sigur rezolv eu cumva.
Din seria; îndreptar pentru femei, ediția unu.
duminică, 12 februarie 2012
Sau despre cum eu trebuia sa ma fac psiholog aka din nou am un titlu de postare mult prea lung - is curioasa cum o sa arate
Obișnuiam să iubesc un băiat.
Ăsta e un secret pe care-l țin ascuns de mult timp.
Obișnuiam să iubesc un băiat obișnuit, care, ca orice băiat, făcea de toate. Și bune și rele. Și mai greșea și-l mai iertam și mai greșeam și eu și dispărea. Ca orice băiat, băiatul ăsta se schimba. El nu creștea ca noi toți, când eu eram mica, el era mare și se numea Mario. Era cel mai frumos băiat din lume. Apoi am început eu să cresc și Mario să devină perimat. S-a mai oprit din crescut, până am fost eu mai mare ca el. De câteva ori. Și mi-a plăcut să-l știu așa, mic și să fiu eu mai isteață ca el. Să nu mai depind de protecția lui. A mai crescut, a mai stagnat. De câteva ori. A fost blond cu zulufi și cu ochii mici, oblici, de asiatic, a fost brunet cu buze mari, a fost înalt și roșcat. A fost de toate, a fost în toate felurile. A acumulat în el greșeli și momente, și-a pierdut numele și culoarea ochilor. A fost un tot format din toate chipurile pe care le-a luat.
Obișnuiam să-l iubesc pe băiatul-bărbat și nu înțeleg cum oamenii ma acuză că mă îndrăgostesc prea repede și prea des. Și de prea multe persoane in același timp. E simplu, eu știu ca omul ăsta nou de care mă indrăgostesc e doar un nou chip al lui Mario, al băiatului pe care obișnuiam oricum să-l iubesc. Mi-e atât de ușor să mă îndrăgostesc, știind că oricum, îl cunosc pe omul ăsta nou, îl cunosc bine și că aduce cu el toate momentele pe care le-am trăit cu băiatul-bărbat din capul meu.
Dacă cineva m-ar intreba vreodată care e bărbatul meu ideal, aș spune că băiatul ăsta pe care obișnuiam să-l iubesc și care trăiește în capul meu. Are multe chipuri, are toate chipurile tuturor băieților-bărbați pe care i-am iubit vreodată. Câți au fost, nu contează, nu e relevant. Ceea ce contează e că toate femeile din lume văd în fiecare bărbat o cicatrice a celor dinaintea lui. Că n-aveți ce face în privința asta, decât să vă obișnuiți că purtați pe trup o mie de cicatrici, pe care doar femeia de lângă voi le cunoaște și că niciodată nu le veți ști chiar pe toate. Îmi pare rău, dragii mei.
PS: sufăr de schizofrenie.
Ăsta e un secret pe care-l țin ascuns de mult timp.
Obișnuiam să iubesc un băiat obișnuit, care, ca orice băiat, făcea de toate. Și bune și rele. Și mai greșea și-l mai iertam și mai greșeam și eu și dispărea. Ca orice băiat, băiatul ăsta se schimba. El nu creștea ca noi toți, când eu eram mica, el era mare și se numea Mario. Era cel mai frumos băiat din lume. Apoi am început eu să cresc și Mario să devină perimat. S-a mai oprit din crescut, până am fost eu mai mare ca el. De câteva ori. Și mi-a plăcut să-l știu așa, mic și să fiu eu mai isteață ca el. Să nu mai depind de protecția lui. A mai crescut, a mai stagnat. De câteva ori. A fost blond cu zulufi și cu ochii mici, oblici, de asiatic, a fost brunet cu buze mari, a fost înalt și roșcat. A fost de toate, a fost în toate felurile. A acumulat în el greșeli și momente, și-a pierdut numele și culoarea ochilor. A fost un tot format din toate chipurile pe care le-a luat.
Obișnuiam să-l iubesc pe băiatul-bărbat și nu înțeleg cum oamenii ma acuză că mă îndrăgostesc prea repede și prea des. Și de prea multe persoane in același timp. E simplu, eu știu ca omul ăsta nou de care mă indrăgostesc e doar un nou chip al lui Mario, al băiatului pe care obișnuiam oricum să-l iubesc. Mi-e atât de ușor să mă îndrăgostesc, știind că oricum, îl cunosc pe omul ăsta nou, îl cunosc bine și că aduce cu el toate momentele pe care le-am trăit cu băiatul-bărbat din capul meu.
Dacă cineva m-ar intreba vreodată care e bărbatul meu ideal, aș spune că băiatul ăsta pe care obișnuiam să-l iubesc și care trăiește în capul meu. Are multe chipuri, are toate chipurile tuturor băieților-bărbați pe care i-am iubit vreodată. Câți au fost, nu contează, nu e relevant. Ceea ce contează e că toate femeile din lume văd în fiecare bărbat o cicatrice a celor dinaintea lui. Că n-aveți ce face în privința asta, decât să vă obișnuiți că purtați pe trup o mie de cicatrici, pe care doar femeia de lângă voi le cunoaște și că niciodată nu le veți ști chiar pe toate. Îmi pare rău, dragii mei.
PS: sufăr de schizofrenie.
sâmbătă, 4 februarie 2012
joi, 2 februarie 2012
Despre cel mai frumos concert din viata mea
Urzica s-a gandit ca cel mai frumos lucru pe care il poate face in viitoarea perioada este sa iasa din casa. Pentru ca nu ii place sa stea in casa, se deprima si incepe sa dezvolte o tendinta catre migrenita acuta. Adica o doare capul.
Asa ca s-a gandit. S-o arzi cu alcool prin cluburi nu mai e fain la 21 de ani. Pentru ca nu-i mai place inghesuiala, pustoaicele umede si baietii care se cred cool pentru ca au ochelari cu rama groasa. Si creasta. Si esarfa. Si gentuta. Pentru ca nu-i mai place sa stea la coada 20 de minute pentru o bere si inca 20 ca sa o dea inapoi naturii. Pentru ca muzica incepe sa nu mai fie faina in cluburi, pentru ca risca sa se vomite pe ea. Pentru ca nu-i place sa fie pipaita fara sa fie anuntata. Pentru ca...
Vremea si nici statutul social nu-i permit Urzicii sa se plimbe prin parc. Nu are un baiat care s-o tina de mana si nici rezistenta termica iesita din comun.
Iesirile in 2/3/4/5 cu prietenii au si ele hazul lor, doar ca Urzica nu are chef sa discute, sa filozofeze, sa schimbe pareri. Urzica s-a salbaticit in casa, are nevoie sa iasa, dar are nevoie de o activitate suport - ceva care sa-ti ocuupe timpul atat cat iesi.
Asadar, cea mai buna optiune ramane iesitul la munte si concertele . Le-a pus pe amandoua pe wish list pentru dupa-sesiune. Un munte cu 3 prieteni + inca 8 necunoscuti. Si doua concerte: Alternosfera si EMIL. Good!
Un concert pe care chiar mi l-as dori din suflet ar fi Steleverzi, Dar deocamdata nu se anunta nimic.
Oricum , timpul ma preseaza, asadar o sa click-uiesc "Publicati" acum. Asadar, daca stiti ceva concerte marfa la care credeti ca mi-ar placea sa merg, nu uitati sa-l mentionati.
Seara faina,
Cealalta personalitate a Urzicii
PS: Da, n-am mai avut timp sa vorbesc despre cel mai frumos concert din viata mea. Poate o data viitoare. Dar iata un o imagine, pentru a va da seama si singuri.
Asa ca s-a gandit. S-o arzi cu alcool prin cluburi nu mai e fain la 21 de ani. Pentru ca nu-i mai place inghesuiala, pustoaicele umede si baietii care se cred cool pentru ca au ochelari cu rama groasa. Si creasta. Si esarfa. Si gentuta. Pentru ca nu-i mai place sa stea la coada 20 de minute pentru o bere si inca 20 ca sa o dea inapoi naturii. Pentru ca muzica incepe sa nu mai fie faina in cluburi, pentru ca risca sa se vomite pe ea. Pentru ca nu-i place sa fie pipaita fara sa fie anuntata. Pentru ca...
Vremea si nici statutul social nu-i permit Urzicii sa se plimbe prin parc. Nu are un baiat care s-o tina de mana si nici rezistenta termica iesita din comun.
Iesirile in 2/3/4/5 cu prietenii au si ele hazul lor, doar ca Urzica nu are chef sa discute, sa filozofeze, sa schimbe pareri. Urzica s-a salbaticit in casa, are nevoie sa iasa, dar are nevoie de o activitate suport - ceva care sa-ti ocuupe timpul atat cat iesi.
Asadar, cea mai buna optiune ramane iesitul la munte si concertele . Le-a pus pe amandoua pe wish list pentru dupa-sesiune. Un munte cu 3 prieteni + inca 8 necunoscuti. Si doua concerte: Alternosfera si EMIL. Good!
Un concert pe care chiar mi l-as dori din suflet ar fi Steleverzi, Dar deocamdata nu se anunta nimic.
Oricum , timpul ma preseaza, asadar o sa click-uiesc "Publicati" acum. Asadar, daca stiti ceva concerte marfa la care credeti ca mi-ar placea sa merg, nu uitati sa-l mentionati.
Seara faina,
Cealalta personalitate a Urzicii
PS: Da, n-am mai avut timp sa vorbesc despre cel mai frumos concert din viata mea. Poate o data viitoare. Dar iata un o imagine, pentru a va da seama si singuri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)