When you go home, you are all alone.

Tu cu gandurile si regretele tale. Ca nu e aici, cu rasul lui si vocea lui graseiata. Cu ochii lui mari si pantalonii in vine. Iti vine sa-l strigi, sa zgudui peretii si sa razui de pe ei ultimele ramasite lasate de el in camera asta, ultimele cuvinte, ultimul miros, ultimul sarut, ultima privire. Tot ce a ramas aici...ai vrea sa respiri cu toti porii tai.Cat doare. Absenta unui om care n-a fost cu adevarat aici.

Esti singura cu amintirea. Cata amintire, tone de amintire dureroasa. Amintirea unei fericiri la care n-ai sperat, in care n-ai avut incredere, pe care n-ai trait-o cu adevarat pentru ca nu te-ai abandonat ei.

Esti singura cu ecoul. Unei iubiri mai puternice decat tine, decat legaturile tale neuronale, decat coloana ta vertebrala, decat inteligenta ta, decat adictiile tale, decat cacaturile tale de carti ofilite, decat personajele inventate de tine in toata viata ta.

Esti singura cu tine, te privesti in ochi si te urasti. Ca nu l-ai facut sa te iubeasca destul. Ca nu l-ai cunoscut, ca nu ai profitat de intersectia vietii tale de cacat cu el. Ca nu l-ai iubit cum merita. Ca nu te-ai cufundat pana la nas in tot ce inseamna el. Ca nu l-ai pacalit sa te vrea.

Esti singura cu linistea. Cat doare. Linistea de dupa el.